Eclere cu vanilie și glazură de ciocolată

eclereeclere cu vanilie, ciocolata si fisticEclere umplute cu cremă de vanilie, frișcă naturală, o glazură fină de ciocolată și puțin fistic pentru textură și culoare! Rețeta de aluat este cea a Marthei Stewart, iar până acum mi se pare cea mai bună din toate cele încercate.

Ingrediente aluat – Pate a choux:

  • 240 ml apă
  • 1/2 linguriță sare
  • 1 linguriță zahăr
  • 113 g unt
  • 175 g făină
  • 4 ouă mari + 1 albuș

Crema de vanilie:

  • 3 gălbenușuri
  • 2 lingurițe amidon
  • 300 ml lapte
  • semințele de la 1 păstaie vanilie sau 2 lingurițe extract de vanilie
  • 50 g zahăr
  • 100 g unt

Frișcă:

  • 200 ml smântână dulce pentru frișcă
  • 1 lingură zahăr pudră

Galzură de ciocolată:

  • 50 g ciocolată neagră
  • 1 lingură unt moale
  • fistic, tocat grosier

Încingem cuptorul la 220˚C și pregătim 2 tăvi întinse pe care punem hârtie de copt. Dacă doriți, trasați niște linii încât să știți cât de mari vor fi eclerele.

Într-o cratiță cu fundul gros punem apa, zahărul, sarea și untul pe foc până ce se topește zahărul și untul. Adăugăm făina toată și amestecăm rapid cu o lingură de lemn. Ținem pe foc mediu aproximativ 3 minute, amestecând încontinuu. Aluatul va fi strâns și legat într-o bilă. Lăsăm la răcit ușor.

Adăugăm pe rând ouăle și amestecăm foarte bine până se încorporează. La început veți observa că oul pare a nu fi absorbit în aluat, dar insistați. Puteți folosi un mixer/robot dacă doriți.

Consistența finală a aluatului nu trebuie să fie prea lichidă, dar nici prea groasă. Albușul îl adăugăm doar dacă aluatul este prea dens. Eu nu l-am adăugat.

Punem aluatul într-o pungă sau într-un poș și sprițăm aluatul după plac, în eclere mai mari sau mai mici pe ambele tăvi. Lăsați spațiu între ele vreo 2 cm, se vor umfla mult. Zgâriați-le cu dinții unei furculițe deasupra.
eclere cu vanilie, ciocolata si fistic

Punem la cuptor una dintre tăvi, 10 minute la 220˚C, apoi scădem temperatura la 175˚C și mai coacem încă 25-30 de minute. Cojile sunt gata când sunt aurii, foarte ușoare, iar dacă secționăm una, interiorul este uscat. Deschidem ușa cuptorului ușor și lăsăm cojile de ecler la răcit.
eclere cu vanilie, ciocolata si fistic

Cealaltă tavă o acoperim cu folie alimentară unsă cu ulei și o punem la frigider. Procedăm în același fel după ce s-au răcit eclerele din cuptor.

Cojile se pot păstra câteva zile într-o cutie închisă ermetic sau într-o pungă.

Pentru crema de vanilie, punem laptele la încălzit într-o cratiță cu fundul gros. Într-un bol frecăm gălbenușurile cu zahărul, amidonul și vanilia până se deschid la culoare.

Turnăm laptele cald peste gălbenușuri, amestecăm, apoi mutăm compoziția în oală și fierbem 3-4 minute pe foc mediu, amestecând încontinuu, până ce crema s-a închegat și are o consistență cremoasă, ca o budincă. Luăm de pe foc și adăugăm untul. Lăsăm la răcit.
eclere cu vanilie, ciocolata si fistic

Este indicat să faceți crema de vanilie cu o zi înainte, și să o păstrați la frigider. Are timp să se răcească și să aibă o consistență densă. Eu am pus-o într-o caserolă după ce s-a răcorit și am lăsat-o la rece până mi-am dorit să montez eclerele.
eclere cu vanilie, ciocolata si fistic

Glazura de ciocolată o pregătim înainte de a umple cojile de eclere, topind ciocolata pe baine marie, apoi adăugăm untul și omogenizăm.

Frișca o batem împreună cu zahărul tot înainte de a umple cojile.

Pentru asamblare, tăiem cojile de ecler pe jumătate. Așezăm 2 lingurițe din crema de vanilie în baza unui ecler, șprițăm frișca, așezăm cealaltă jumătate de ecler și o ungem cu 1 linguriță de ciocolată topită. Presărăm fistic tocat dacă dorim.
eclere cu vanilie, ciocolata si fistic

eclere cu vanilie, ciocolata si fistic

Se pot mânca imediat, dar sunt și mai bune după ce au stat câteva ore la frigider. Le păstrați la rece. Nu-i atât de complicat, trebuie doar puțin curaj și atenție. Sper să le încercați! Au fost foarte apreciate de ai mei!
eclere cu vanilie, ciocolata si fistic

Advertisements

5 thoughts on “Eclere cu vanilie și glazură de ciocolată

Leave a Reply :)

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s