Tartă tatin cu mere

IMG_9096_edited Este cea mai simplă tartă pe care oricine o poate încerca. Gustul este și el pe măsură! M-am inspirat de aici.

Ingrediente pentru o tavă 24 cm în diametru:

  • 1 foaie aluat foietaj (300g) sau aluat clasic de tartă
  • 3-4 mere +  zeamă de la 1/2 lămâie pentru a nu se oxida
  • 75 g unt
  • 4-5 linguri zahăr brun
  • 1 lingură rom
  • 1 vf scorțișoară
  • 1 vf cardamom
  • 1 vf nucșoară

Încălzim cuptorul la 190˚C. Curățăm merele, scoatem cotorul și le tăiem în felii egale. Le stropim cu puțină zeamă de lămâie să nu se oxideze. Topim untul în tava în care vom coace tarta. Adăugăm zahărul și lăsăm pe foc până se topește. Adăugăm apoi merele și le călim vreo 5 minute. Amestecați cu grijă să nu rupeți feliile de mere.  Adăugăm la final scorțișoara, cardamomul, nucșoara și romul. Amestecăm, apoi aranjăm feliile de mere pe fundul tăvii cu un clește. Este important să fie frumos aranjate pentru că la final tarta va fi răsturnată. Desfacem foietajul și decupăm o foaie rotundă puțin mai mare decât diametrul tăvii. Așezăm deasupra merelor și presăm marginea alutului spre interior. Înțepăm cu o scobitoare aluatul din loc în loc, dar nu în exces.IMG_9091_edited Dăm la cuptor 20-25 de minute până foietajul este rumen, apoi cu mare grijă răsturnăm tarta pe o farfurie. Aveți grijă pentru că va fi sos care s-ar putea să curgă în momentul când răsturnați tarta și v-ați putea arde. IMG_9106_edited Se servește rece sau caldă, simplă sau cu frișcă, înghețată de vanilie sau zahăr pudră deasupra. Este minunată! IMG_9113_edited

Advertisements