Limonadă cu caise

IMG_1443_edited

Îmi plac tare mult caisele în prăjituri, inclusiv dulceața de caise este nelipsită din cămara mea. Așa că am încercat și limonada cu caise. Delicioasă, aromată și răcoritoare.

Avem nevoie de:

  • 2-3 caise medii
  • zeama de la o lămâie (eu mai nou o curăț cu un cuțit de coajă și o pun cu totul în blender)
  • gheață (după gust și bunul plac; eu pun destul de multă)
  • 250 ml apă rece
  • 1 lingură zahăr (sau mai mult dacă o vreți mai dulce)

Luăm un blender, punem în el caisele fără sâmburi, zeama de lămâie, gheața, apa, zahărul. Mixăm 1-2 minute și gata limonada! 🙂 Ce ar putea fi mai delicios și mai simplu?

IMG_1441_edited