”Orange Polenta Cake” by Ottolenghi, o prăjitură cu mălai, multe migdale și portocale.
La noi prăjiturile cu mălai/făină de porumb nu sunt prea cunoscute sau încercate. Nici eu nu am testat până acum vreo rețetă, dar am mâncat o prăjitură cu mălai chiar la Londra la Ottolenghi Islington. Cea încercată atunci era cu fistic și lămâie și mi s-a părut destul de interesantă, motiv pentru care am vrut să încerc rețeta asta semnată tot Ottolenghi.
E o prăjitură cu o textură diferită, nu e deloc densă, blatul e foarte sfărâmicios datorită migdalelor măcinate și mălaiului, dar cumva crocantă. Nu e nici prea dulce, dar e aromată. S-a mâncat toată! Zic că merită o șansă!
Poate fi și în varianta fără gluten, dacă renunțați la cele 50 g de făină albă sau o înlocuiți cu făină fără gluten.
Ingrediente blat:
- 50 g făină albă (sau făină fără gluten)
- 1 linguriță praf de copt
- 1/2 linguriță sare
- 200 g unt
- 200g zahăr
- 3 ouă
- 2 linguri apă de flori de portocale
- 240 g migdale măcinate
- 120 g mălai grișat
- coaja rasă fin de la 2 portocale
Caramel topping:
- 90 g zahăr
- 2 linguri apă
- 20 g unt
- 2-3 portocale
Galzura (opțional):
- 4 linguri dulceață de portocale
- 1 lingură apă
Pregătire caramel:
- Pregătim o tavă de 20 cm în diametru (de preferat o tavă care să nu aibă fundul detașabil) în care punem un cerc de hârtie de copt.
- Pregătim caramelul: punem apa și zahărul într-o cratiță pe foc. Amestecăm până se dizolvă zahărul.
- Fierbem apoi câteva minute fără să mai amestecăm, până ce apa se evaporă iar zahărul devine caramel auriu.
- Luăm cratița de pe foc și adăugăm untul.
- Amestecăm și turnăm în tava pregătită.
- Cu un cuțit curățăm cele 2 portocale de coajă.
- Le feliem (nu prea subțire) și le așezăm în tavă peste caramel, încât să acoperim tot fundul tăvii.
Blat:
- Încingem cuptorul la 170˚C.
- Amestecăm făina, sarea și praful de copt într-un bol.
- Mixăm untul cu zahărul, apoi adăugăm pe rând ouăle.
- Încorporăm coaja de portocală, apa de flori de portocală, migdalele măcinate, mălaiul și făina, pe rând.
- Omogenizăm și turnăm în tavă, peste portocale.
- Coacem 50-60 de minute sau până trece testul cu scobitoarea.
- Lăsăm la răcit în tavă 5 minute, apoi răsturnăm prăjitura pe o farfurie și o lăsăm la răcit complet.
- Amestecăm dulceața cu apa, pe foc mic, apoi ungem prăjitura cu o pensulă.