

De foarte mult timp mi-am propus să încerc un challah. Am ales rețeta lui Hamelman din ”Bread”. Nu este cu maia, cum poate v-ați fi gândit. Challah-ul este o pâine dulceagă și foarte pufoasă, de origine evreiască, împletită și presărată cu semințe de mac sau susan, care se pregătește în general în zilele de sărbătoare – Sabbath. La noi în țară o cunoaștem sub numele de colaci, la unguri – kalacs, la greci – Tsoureki, etc. Challah-ul poate fi mâncat simplu, dar și cu unt, dulcețuri, pateu, miere. Am testat rețeta de 2 ori până acum și a ieșit foarte bine de fiecare dată.
E o plăcere să te joci cu aluatul nelipicios, să îl impletești și să vezi cum se rumenește apoi în cuptor 🙂
Ingrediente 2-4 bucăți (depinde de mărime):
- 1 kg făină tip 550
- 80 g zahăr alb
- 19 g sare
- 20 g drojdie instant
- 320 g apă
- 75 g ulei
- 75 g gălbenușuri (2-3 gălbenușuri, cel mai bine este să le cântăriți)
- 140 g ouă întregi (cam 2 ouă mari)
Pentru uns:
- 1 ou sau un albuș
- semințe de susan sau mac
Într-un vas punem făina și sarea. Le amestecăm cu o lingură.
Într-un vas mare frecăm drojdia cu zahărul, ouăle întregi și gălbenușurile. Adăugăm uleiul și apa. Drojdia trebuie să fie dizolvată în acest moment. Adăugăm o parte din făină și amestecăm pentru început cu lingura, iar pe măsură ce adăugăm din făină vom frământa aluatul cu mâna. Veți observa că aluatul este foarte dens, trebuie să depuneți puțin efort pentru a încorpora toată făina. Frământați cu mâna în jur de 10 minute până obținem un aluat lucios, nelipicios, bine legat.

Hamelman oferă 2 variante de fermentare după ce aluatul este pregătit:
- Dospim aluatul 2 ore la temperatura camerei (urmând a fi împletit și lăsat din nou să dospească, apoi copt).
- Dospim aluatul 1 oră la temperatura camerei, apoi îl presăm ușor cu palma pentru a scoate aerul din el și îl mutăm în frigider până a doua zi ( urmând a fi împletit imediat ce este scos din frigider, lăsat la dospit 2 ore la temperatura camerei, iar apoi copt).
Eu am ales să îl dospesc 1 oră la temperatura camerei, apoi l-am presat cu palma pentru a scoate aerul din el și l-am lăsat în frigider la 5˚C până dimineața (am făcut aluatul seara), vasul fiind acoperit cu folie alimentară. Așa a arătat când l-am scos din frigider, a crescut foarte mult.

Îndiferent ce alegeți, după timpul de fermentare – dospire, răsturnați aluatul pe masa unsă cu puțin ulei.

Îl împărțiți în 2-4 bucăți mari, ținând cont câte challah-uri vreți să faceți. Fiecare bucată o divizați ulterior în funcție de împletitura aleasă.
Aluatul tăiat în bucăți mici de aceeași dimensiune îl lăsăm la relaxat 10-15 minute. Rulați apoi fiecare bucată de aluat într-un fir lung (țineți cont de tava voastră), pe masa unsă cu foarte puțin ulei. În funcție de împletitura aleasă, împletiți aluatul în 2, 3, 4, 5, etc. Aici este un video despre împletitul challah-ului. Eu am obținut 3 bucăți: două împletite în 3 și o bucată împletită în 4. Puteți face inclusiv colaci mici, gen chifle. Voi decideți câți și sub ce formă.


Dintr-o bucată împletită în 3 am făcut o coroniță, unindu-i capetele.

Punem challah-ul împletit pe o tavă întinsă pe care am pus hârtie de copt, îi ungem cu oul bătut și îi acoperim cu folie alimentară unsă cu puțin ulei pentru a nu se usca. Vă recomand să așezați câte un challah pe tavă pentru a avea loc să crească, mai ales că vor crește destul de mult. Lăsăm la dospit 1h 30min până la 2 h. Aluatul va crește considerabil.
Încălzim cuptorul la 193˚C cu cel puțin jumătate de oră înainte de a coace challah-ul. După ce a dospit, ungem din nou cu ou/albuș bătut și presărăm deasupra semințe de mac sau de susan.



Coacem fiecare challah între 15 minute- 25 de minute. Timpul variază în funcție de mărimea challah-ului. Sunt gata când sunt rumeni bine de tot.
Îi scoatem din cuptor și îi lăsăm puțin la răcit în tavă, apoi îi mutăm pe un grătar. Se pot felia când sunt reci.


Challah-ul este delicios mâncat ca atare, dimineața la micul dejun cu dulceață, miere, ceai, lapte, pateu. Se păstrează înfoliat, al meu a fost încă bun și la 1 săptămână după ce l-am copt.



Like this:
Like Loading...