Poale-n brâu, o rețetă moldovenească, aluat dulce dospit umplut cu brânză, stafide și coajă de lămâie. Bune, bune, vă zic, nu prea te poți opri din mâncat după ce le guști.
Ingrediente:
- 500 g făină
- 50 g zahăr
- 4 g drojdie instant
- 3 gălbenușuri
- 100 g unt moale
- 1 praf sare
- 300 ml lapte
- coaja rasă fin de la 1 lămâie
Umplutură:
- 500 g brânză dulce sau urdă
- 2 ouă
- 100 g zahăr
- 2 linguri făină
- 100 g stafide
- coaja rasă de lămâie
- 1 ou bătut pentru uns
Într-un vas mare amestecăm gălbenușurile cu zahărul, drojdia instant, sarea și laptele călduț. Adăugăm coaja de lămâie și făina și amestecăm bine.
Adăugăm untul în 2 tranșe și frământăm bine până îl încorporăm în aluat. Lăsăm la crescut 2 ore.
Pentru umplutură, amestecăm brânza cu ouăle, zahărul, făina, coaja de lămâie și stafidele.
După ce aluatul a crescut îl răsturnăm pe masa puțin înfăinată și îl divizăm în două bucăți. Întindem fiecare bucată de aluat pe masa pudrată cu făină într-o foaie subțire și o tăiem în pătrate.
Punem câte o lingură de cremă de brânză în mijlocul ficărui pătrat de aluat, apoi ridicăm ”poalele”, adică aducem marginile aluatului spre mijloc.
Punem hârtie de copt pe o tavă întinsă și așezăm brânzoaicele în ea. Le acoperim cu un prosop și le mai lăsăm la crescut 40-60 minute.
Încingem cuptorul la 180˚C. Ungem brânzoaicele cu ou bătut și le coacem cam 30 de minute sau până sunt bine rumenite.
Le pudrăm cu zahăr când s-au răcit, dacă dorim. Sunt foarte soft, foarte bune, am mâncat pe nerăsuflate două bucăți cât erau încă fierbinți pentru că mirosea demențial în casă de la ele.