Ciuperci cu cimbru și Marsala

ciuperci cu cimbru si vin marsala
ciuperci cu cimbru si Marsala

Heaven on earth! Atât de bune sunt ciupercile cu cimbru proaspăt și vin Marsala! Le puteți mânca simple, alături de felii de baghetă rumenite sau chiar ca o garnitură. Sunt aromate, ușor dulci datorită vinului.

Ingrediente:

  • 300 g ciuperci champignon
  • 1 cubuleț unt
  • 2 crenguțe cimbru
  • 2 linguri vin Marsala (sau alt vin licoros)
  • sare de mare și piper proaspăt râșnit
  • o baghetă feliată și prăjită pentru servit

Ciupercile feliate se sotează  în unt cu cimbrul tocat mărunt timp de 2-3 minute, se adaugă vinul Marsala și se mai gătesc 1-2 minute. Se asezonează cu puțină sare și piper.
ciuperci cu cimbru si Marsala

ciuperci cu cimbru si Marsala

Se mănâncă pe felii de baghetă, rumenite. Tare, tare bun!
ciuperci cu cimbru si Marsala

ciuperci cu cimbru si Marsala

Ciuperci și roșii cherry cu mozzarella la cuptor

gratin

Simplu! Ciuperci, roșii cherry, mozzarella și oregano, la cuptor. Delicios!

Ingrediente:

  • 250 g ciuperci champignon
  • 6-8 roșii cherry
  • 125 g mozzarella în zer (1 bilă)
  • sare și piper
  • oregano uscat
  • 1 lingură pătrunjel tocat
  • 1 lingură ulei de măsline

Încingem cuptorul la 200˚C. Pregătim o tavă din ceramică în care punem ciupercile (întregi sau tăiate în jumătăți), roșiile cherry, apoi mozzarella ruptă. Presărăm oregano, sare, piper și stropim cu puțin ulei de măsline.

ciuperci, rosii si mozzarella

Dăm la cuptor pentru 25-30 de minute, sau până ce s-au rumenit ușor.

ciuperci, rosii si mozzarella

Presărăm pătrunjelul tocat și mâncăm simplu sau ca garnitură. Să aveți și niște pâine bună la îndemână pentru sosul lăsat de legume.

ciuperci, rosii si mozzarella

Ciuperci coapte cu rozmarin și pătrunjel

ciuperci

Ciuperci coapte cu oțet balsamic, rozmarin și pătrunjel. Foarte bune ca atare sau o garnitură.

Ingrediente:

  • 300-400 g ciuperci
  • 2 linguri ulei măsline
  • 4 căței usturoi
  • sare și piper
  • 1 lingură oțet balsamic
  • 1/2 legătură pătrunjel

Încingem cuptorul la 200˚C. Tăiem ciupercile pe jumătate și le punem într-o tavă. Le coacem 15 minute.

ciuperci cu rozmarin si patrunjel

Între timp, într-un bol amestecăm usturoiul feliat, rozmarinul, sare, piper, uleiul și oțetul balsamic. Scoatem tava din cuptor, stropim ciupercile cu sos și le punem din nou la copt pentru încă 15 minute.

ciuperci cu rozmarin si patrunjel

Presărăm pătrunjelul tocat și le mâncăm calde. Sunt foarte bune.

ciuperci cu rozmarin si patrunjel

ciuperci cu rozmarin si patrunjel

Ciuperci coapte cu chili, cimbru și parmezan

IMG_9249_edited

Mi-au rămas câteva ciupercuțe prin frigider și nici nu aveam chef să pierd prea mult timp gătind, așa că m-am decis să le pun la cuptor. Nici nu vă imaginați ce gustoase au ieșit!

Ingrediente:

  • 10- 15 ciuperci (mai mici)
  • sare de mare
  • piper
  • 1/2 linguriță cimbru uscat
  • 1 vf cuțit fulgi chili
  • 1 lingură ulei de măsline
  • 2 linguri vin alb sec/demisec
  • 3 fire pătrunjel tocat
  • parmezan ras fin după gust

Am curățat ciupercile, am rupt codițele și le-am pus într-o tavă de ceramică, într-un singur strat, cu partea unde au fost codițele în sus. Am asezonat cu sare, piper, cimbru, chili, apoi am trunat uleiul și vinul. IMG_9242_edited Am dat la cuptor cam 25-30 de minute la 180˚C. Se vor înmuia puțin când sunt gata. Am ras apoi puțin parmezan peste ele, direct în tavă și am presărat pătrunjelul. Au fost mâncate cât ai clipi, cu baghetă proaspătă! Foarte bune! Le puteți servi ca garnitură sau fel principal.

Ciuperci umplute cu ceapă, cimbru și cașcaval

IMG_7728_Fotor

Este rețeta mea preferată de ciuperci la cuptor.  Sunt cele mai bune!

Ingrediente:

  • 4 ciuperci mai mari
  • 1 legătură ceapă verde
  • 1 linguriță cimbru
  • 2 căței usturoi
  • 50 ml vin
  • 2 linguri ulei măsline
  • sare
  • piper
  • 4 felii cașcaval tăiate mai gros (am avut afumat)

Rupem codițele la ciuperci și le curățăm bine cu o pensulă sau o perie specială dacă aveți. Ciupercile nu se spală pentru că se comportă ca un burete și absorb multă apă. Punem uleiul într-o tigaie la încins. Tocăm mărunt ceapa verde, codițele de la ciuperci și le călim cam 5 minute. Adăugăm usturoiul tocat și cimbru și mai ținem pe foc vreo 2 minute. Asezonăm cu sare și piper.

Înțepăm fundul ciupercilor cu o furculiță. Le punem într-o tavă și presărăm sare și piper peste ele. Le umplem cu ceapa călită.

IMG_7682_Fotor

Deasupra așezăm câte o felie de cașcaval. Adăugăm vinul în tavă și dăm la cuptor la 180˚C pentru 40 de minute. Absolut delicioase, se pot servi cu o salată sau ca garnitură lângă o friptură.

IMG_7729_Fotor