Sunt înnebunită după rețetele din ”Rose’s Heavenly Cakes” by Rose Levy Beranbaum. Cea de azi are un blat foarte fin, este umedă, elastică și are un gust intens de ciocolată. În plus, e super simplă, atât de făcut, cât și ingredientele folosite! Se poate coace în tavă de bundt cake sau într-o tavă dreptunghiulară.
Ingrediente:
- 63 g cacao
- 118 g apă fierbinte
- 3 ouă
- 118 g apă
- 2 lingurițe vanilie
- 235 g făină
- 300 g zahăr alb
- 3 lingurițe praf de copt
- 3/4 linguriță sare
- 227 g unt moale
Încingem cuptorul la 170˚C și ungem cu unt o tavă de bundt cake. O pudrăm și cu puțină făină/cacao.
Într-un bol amestecăm cacaua cu apa fierbinte. Acoperim cu folie și o lăsăm la temperatura camerei până pregătim compoziția finală. În alt vas batem ouăle cu vanilia și apa rece. Mixăm untul cu zahărul și adăugăm ouăle bătute, apoi cacaua, făina, sarea, praful de copt. Amestecăm bine și turnăm compoziția în tava pregătită.
Coacem pentru 50-60 de minute sau până trece testul cu scobitoarea.
Răcim în tavă 15 minute, apoi îl răsturnăm pe o farfurie. Se poate pudra cu puțină cacao înainte de a îl mânca.
Se păstrează acoperit cu un bol de sticlă sau chiar un bol obișnuit mai mare/folie alimentară pentru a rămâne proaspăt și umed. Este excelent!