Orez copt cu usturoi și roșii

Orez la cuptor, gustos și simplu de pregătit. E foarte bun, eu l-am gătit de câteva ori până acum, inclusiv și cu alte legume.

Poate fi un fel principal sau o garnitură. Eu l-am servit de fiecare dată ca fel principal.

Ingrediente pentru 2 porții:

  • 400 g roșii cherry
  • 8 căței mari de usturoi, intregi, fără coajă
  • 2 cepe șalote, tăiate în bucăți de 3 cm
  • 1 legătură pătrunjel
  • 1 lingură frunze de cimbru
  • 2 batoane scorțișoară
  • 50 ml ulei măsline
  • 150 g orez basmati
  • 300 ml apă clocotită
  • Sare și piper

Cum procedăm:

1. Încingem cuptorul la 160C.

2. Într-o tavă cu pereți înalți punem roșiile, usturoiul, scorțișoara, ceapa, cozile de pătrunjel tăiate mărunt, cimbrul.

3. Asezonăm cu uleiul de măsline, 1/3 linguriță sare și piper.

4. Dăm la copt pentru 40-50 de minute sau până ce legumele sunt moi, soft.

5. Scoatem din cuptor și presărăm orezul basmati peste legume, fără să le amestecăm.

6. Creștem temperatura cuptorului la 220C.

7. Turnăm apa clocotită peste orez și legume, mai adăugăm un praf de sare și de piper. Sigilăm bine vasul cu folie (mie îmi place să decupez o hârtie de copt după forma vasului folosit, o așez peste compoziție și abia apoi pun folia de aluminiu) și dăm la copt pentru încă 25 de minute.

8. Scoatem din cuptor și lăsăm la răcit încă 10 minute, acoperit.

9. Îndepărtăm apoi folia, presărăm frunzele de pătrunjel, amestecăm ușor orezul și servim.

Inspirație: Ottolenghi, Simple

Ceapă coaptă în unt și pastă miso

Neașteptat de gustoase! Se servesc alături de un orez simplu sau cartofi piure. Le-am încercat în ambele variante și mi-au plăcut mult.

Ingrediente:

  • 1.2 kg ceapă (galbenă)- 8 buc de mărime medie
  • 100 g pastă miso albă
  • 100 g unt topit (cocos sau obișnuit)
  • 1 litru apă călduță

Pregătire:

1. Încingeți cuptorul la 240C.

2. Pregătiți o tavă/ oală cu pereți ușor înalți.

3. Curățați ceapa de foi și tăiați-o în jumătăți.

4. Așezați ceapa cu partea tăiată în jos în vasul pregătit, într-un singur strat. E bine să stea cât mai fixe, una lângă alta, ca să nu se desfacă.

5. Într-un alt vas amestecați apa călduță cu untul și pasta miso, până se omogenizează complet. Turnați peste ceapă.

6. Acoperiți vasul cu folie și dați la cuptor pentru 35 de minute.

7. Îndepărtați folia, întoarceți ceapa cu partea tăiată în sus și lăsați la copt pentru încă 45-55 de minute, sau până ce sosul a scăzut, ceapa este ușor rumenită.

8. În ultima jumătate de oră stropiți la intervale de 10 minute ceapa cu sos cu o lingură. Astfel nu se vor usca la suprafață.

9. Serviți-le calde, cu orez simplu, cartofi zdrobiți, le puteți pune în sandwich-uri sau pe toast-uri. Ceapa este dulce-sărată, foarte moale, se topește în gură! ☺️

Inspirație: Ottolenghi & Ixta, Flavour

Cartofi copți cu harissa, tahini și soia

Cartofi copți cu un dressing foarte interesant din tahini și sos de soia. Am făcut rețeta asta de câteva ori anul trecut și ne-a plăcut foarte mult. I-am mâncat atât calzi, dar și reci, iar dressing-ul e minunat și în salate 😉

Ingrediente 4 porții:

  • 900 g cartofi pentru copt, bine spălați, tăiați în cuburi mici, cu tot cu coajă
  • 50 g pastă harissa
  • 1 cățel usturoi zdrobit
  • 3 linguri ulei măsline
  • 1 1/2 lingură chives tăiată mărunt (sau ceapă verde mai tânără)
  • 1 1/2 lingură semințe de susan
  • Sare, piper

Sos de tahini cu soia:

  • 60 g tahini
  • 2 linguri sos de soia
  • 1 1/2 linguri sirop de arțar / mirin
  • 1 1/2 linguri oțet de orez

Pregătire cartofi:

1. Încingem cuptorul la 240C.

2. Într-un bol amestecăm pasta de harissa, cartofii, usturoiul, uleiul de măsline, 1/2 linguriță de sare și piper din belșug.

3. Mutăm amestecul pe hârtie de copt într-o tavă întinsă și acoperim cu folie. Dăm la copt 15 minute.

4. Îndepărtăm folia de pe cartofi, scădem temperatura la 200C și coacem încă 25 de minute. Amestecăm la jumătatea timpului cartofii, care la final trebuie să fie bine rumeniți.

5. Între timp, pregătim dressing-ul: într-un bol amestecăm toate ingredientele și adăugăm 1-2 linguri de apă, încât să avem un dressing fluid, cremos.

6. Mutăm cartofii copți pe un platou și stropim cu dressing-ul din tahini. Presărăm la final susanul și ceapa.

Inspirație: Ottolenghi, Flavour.

Gratin de cartofi dulci cu salvie

Îmi plac mult cartofii dulci, iar de-a lungul timpului i-am gătit în fel și chip. Gratinul de mai jos e super simplu de pregătit și ai nevoie doar de câteva ingrediente. Noi l-am mâncat la un prânz, alături de o salată din verdețuri.

Ingrediente:

  • 800 g cartofi dulci, feliați subțire, cu tot cu coajă (2 buc mari)
  • 3 linguri salvie tocată, proaspătă
  • 3 căței usturoi zdrobiți
  • 130 g lapte de cocos din conservă/ smântână dulce de gătit
  • 1 linguriță sare
  • 1/2 linguriță piper râșnit

Pregătire:

  1. Încinge cuptorul la 200˚C.
  2. Într-un bol amestecăm sarea, piperul, salvia tocată, usturoiul zdrobit și cartofii feliați.
  3. Aranjăm feliile într-un vas termorezistent, una lângă alta, să se suprapună, cu coaja în sus.
  4. Puneți deasupra cartofilor orice rămâne în bol: usturoi, salvie.
  5. Acoperim cu folie de aluminiu și dăm la copt pentru 45 de minute.
  6. Scoatem din cuptor, îndepărtăm folia, turnăm laptele de cocos și mai coacem încă 25 de minute. O furculiță ar trebui să intre foarte ușor în feliile de cartofi.
  7. Servim fie ca o garnitură, fie ca un fel principal alături de o salată simplă. Este bun atât cald, cât și rece.

Inspirație: Ottolenghi, The cookbook.

Roșii coapte cu chilli, usturoi, ghimbir

M-am îndrăgostit iremediabil de roșiile gătite cum veți vedea mai jos ! Sunt dulci, zemoase, aromate. Perfecte pentru bruschette sau ca topping peste un hummus simplu, peste avocado zdrobit, în salate lejere, lângă o mozzarella/ burrata sau ca o simplă garnitură.

Evident, cel mai important este să folosiți roșiile în sezon, să fie bine coapte. Ottolenghi recomandă roșiile mari- beef tomatoes, dar ies foarte bine și cele mai mititele, obișnuite.

Ingrediente:

  • 1 kg roșii bine coapte
  • 70 ml ulei măsline
  • sare grunjoasă, piper râșnit
  • 8 căței usturoi feliați
  • 2-3 ardei iuți, tăiați felii subțiri
  • 4 cm ghimbir tăiat fâșii subțiri
  • frunze de pătrunjel proaspăt

1. Încingem cuptorul la 230˚C.

2. Spălăm roșiile și le tăiem în jumătăți sau în felii mai groase, dacă sunt mari. Le așezăm într-un vas de ceramică sau pe o tavă pe hârtie de copt, fără să se suprapună.

2. Stropim cu puțin ulei de măsline, sare grunjoasă și râșnim piper din belșug.

3. Dăm la cuptor pentru 15-20 de minute sau până sunt ușor rumene.

4. Între timp încingem uleiul de măsline rămas și adăugăm usturoiul, ardeiul și ghimbirul.

5. Gătim pentru 5 minute, până ce usturoiul este caramelizat, amestecând din când în când. Adăugăm apoi tulpinile/codițele de la pătrunjel și mai prăjim 2-3 minute.

6. Scoatem roșiile din cuptor și presărăm deasupra tot ardeiul cu ghimbirul, usturoiul și uleiul din tigaie.

7. Presărăm frunzele de pătrunjel proaspăt și servim cu o baghetă, cu un hummus, o salată simplă alături sau peste bruschette cu avocado zdrobit ușor! Este excelent 😊

Inspirație: Ottolenghi, Simple

Linte verde cu dovleac și ceapă coaptă

O salată caldă sau chiar o garnitură, rețeta de mai jos e excelentă! Plină de arome, foarte simplu de pregătit și o poți avea pe masă în cel mult 35-40 de minute.

Ingrediente:

  • 1 dovleac tip butternut, tăiat bucăți semilună, cu tot cu coajă
  • 2 cepe roșii tăiate în felii de 3 cm
  • 10 frunze salvie proaspătă
  • 100 g linte verde
  • 1 cățel usturoi
  • 5 g pătrunjel tocat
  • 5 g mentă tocată
  • 3 linguri ulei măsline
  • Sucul de la 1 lămâie + coaja rasă fin
  • Sare, piper

1. Punem apă la fiert într-o cratiță iar când clocotește adăugăm lintea și o fierbem 20 de minute la foc mic.

2. Încingem cuptorul la 220C.

3. Într-o tavă amestecăm ceapa, dovleacul, salvia, 2 linguri de ulei de măsline, 1/2 linguriță de sare și piper proaspăt râșnit.

4. Dăm la copt pentru 25-30 de minute, sau până ce legumele runt rumene. Lăsăm la răcorit 10 minute.

5. Scurgem lintea de apă când este fiartă și o punem într-un bol.

6. Adăugăm menta, pătrunjelul, usturoiul, sucul și coaja de lămâie, 1 lingură ulei de măsline și omogenizăm.

7. Adăugăm și legumele coapte, amestecăm ușor și putem servi. Presărați bucăți mici de gorgonzola cremoasă dacă doriți.

Inspirație: Ottolenghi, Simple

Conopidă întreagă la cuptor cu sos de pătrunjel

Ingrediente:

  • 1 buc conopidă
  • 2-3 linguri ulei de măsline
  • Sare grunjoasă

Sos de pătrunjel cu tahini:

  • 2 lingurițe tahini
  • 1 legătură pătrunjel
  • 1 cățel usturoi
  • Sucul de la 1/2 lămâie
  • Sare, piper

Pregătire conopidă:

1. Spălați conopidă și înlăturați frunzele bătrâne, veștejite.

2. Umpleți o oală încăpătoare cu apă 3/4 și puneți 1 praf de sare în ea.

3. Puneți pe foc iar când clocotește scufundați conopida cu capul în jos (cotorul în sus). Nu trebuie să treacă apa peste ea.

4. Fierbeți 5-6 minute apoi scoateți conopida și lăsați-o la scurs și răcit.

5. Încingem cuptorul la 170C, pregătim o tavă în care așezăm conopida, o stropim cu ulei de măsline și sare grunjoasă.

6. Dăm la copt pentru 1 h30 min sau până ce furculița o pătrunde foarte ușor și e bine rumenită.

7. Scoatem din cuptor și o lăsăm la răcorit 5 minute.

Pregătire sos de pătrunjel:

1. Puneți toate ingredientele într-un robot și mixați până obținem un sos fluid și cremos.

2. Adăugați 2-3 linguri de apă rece dacă este prea gros, pentru a îl subția.

3. Mutați într-un bol și serviți buchețele de conopidă înmuiate în sos, alături de o salată de rucola sau ca o garnitură la alte preparate.

Cartofi noi cu mazăre, oregano și pătrunjel

Ingrediente:

  • 300 g mazăre proaspătă sau congelată
  • 2 ardei iuți, verzi
  • 20 g oregano/ pătrunjel/ cimbrișor/ coriandru, proaspăt (păstrăm pentru decor câteva frunze)
  • 60 ml ulei măsline
  • Coaja de la o lămâie mică
  • 1 lingură suc lămâie
  • 750 g cartofi noi

Pregătire:

1. Curățăm cartofii și îi tăiem în jumătăți/sferturi dacă sunt mari. Îi punem la fiert în apă cu sare, pentru 15-20 minute sau până intră ușor furculița în ei.

2. Într-o altă cratiță punem apă la fiert, iar când clocotește, adăugăm mazărea pentru 1 minut. Scurgem de apă și o trecem sub jet de apă rece.

3. Păstrăm 1/3 din cantitatea de mazăre într-un bol. Restul o punem într-un robot împreună cu ardeiul iute, sare, piper, ulei de măsline, coaja de lămâie, plantele aromate.

4. Pulsăm până obținem o pastă cremoasă.

5. Când cartofii au fiert, îi scurgem de apă și îi punem peste mazărea păstrată. Zdrobim ușor cu furculița 3/4 din cartofi.

6. Adăugăm pasta de mazăre, sucul de lămâie și amestecăm ușor. Decorăm cu frunzele păstrate.

7. Servim cald.

Dovlecei la cuptor cu oregano, roșii cherry

Dovlecei la cuptor, ușor de pregătit și gustoși. În 25 de minute îi aveți pe masă!

Pot fi o garnitură sau un fel principal.

Ingrediente:

  • 3 dovlecei tineri
  • 100 g roșii cherry, tăiate în patru
  • Miezul de la 1 felie de pâine
  • Sare, piper
  • 2 căței usturoi, tocați
  • 2 linguri ulei măsline

Salsa de oregano cu semințe:

  • 2 linguri oregano proaspăt, tocat
  • Coaja de la 1 lămâie/lime
  • Sucul de la 1/2 lămâie
  • 20 g semințe (floarea soarelui, pin)
  • 1 lingură ulei măsline

Pregătire dovlecei:

1. Încingem cuptorul la 230C.

2. Tăiem dovleceii pe jumătate pe lungime și cu o linguriță scoatem miezul.

3. Îi așezăm într-o tavă și îi stropim cu 1 lingură de ulei de măsline.

4. Într-un castron amestecăm miezul dovleceilor, miezul de pâine, roșiile cherry, usturoiul, sare, piper, 1/2 din oregano și 1/2 din semințele de floarea soarelui de la salsa.

5. Umplem dovleceii și dăm la cuptor pentru 15-20 de minute, până sunt rumeniți.

Pregătire salsa:

1. Într-ul bol amestecăm toate ingredientele și dăm deoparte până se coc dovleceii.

2. Înainte să servim dovleceii, punem deasupra câte 1 linguriță generoasă de salsa.

Sparanghel cu migdale, capere și mărar

Ingrediente:

  • 600 g spranghel
  • 2 linguri ulei măsline
  • 20 g fulgi migdale
  • 30 g capere, mici, bine scurse de lichid
  • 10 g mărar, tocat
  • sare, piper

Pregătire:

1. Încingem cuptorul la 200C.

2. Rupem codițele sparanghelului, îl așezăm pe o tavă, asezonăm cu puțină sare, piper și 1 lingură ulei măsline.

3. Dăm la copt pentru 8-12 minute, depinde cât de tânăr este sparanghelul vostru. Trebuie să fie ușor rumenit.

4. Între timp, într-o tigaie topim 1 lingură de unt și rumenim fulgii de migdale. Dăm deoparte.

5. Într-o altă tigaie încingem 1-2 linguri ulei de măsline și prăjim caperele, până devin ușor crocante, vreo 2 minute.

6. Când sparanghelul este gata, îl mutăm pe o farfurie, presărăm fulgii de migdale, caperele și mărarul tocat.

6. Servim cald, ca o garnitură sau o salată lejeră pentru cină. E excelent!