Eclere cu vanilie și glazură de ciocolată

eclereeclere cu vanilie, ciocolata si fisticEclere umplute cu cremă de vanilie, frișcă naturală, o glazură fină de ciocolată și puțin fistic pentru textură și culoare! Rețeta de aluat este cea a Marthei Stewart, iar până acum mi se pare cea mai bună din toate cele încercate.

Ingrediente aluat – Pate a choux:

  • 240 ml apă
  • 1/2 linguriță sare
  • 1 linguriță zahăr
  • 113 g unt
  • 175 g făină
  • 4 ouă mari + 1 albuș

Crema de vanilie:

  • 3 gălbenușuri
  • 2 lingurițe amidon
  • 300 ml lapte
  • semințele de la 1 păstaie vanilie sau 2 lingurițe extract de vanilie
  • 50 g zahăr
  • 100 g unt

Frișcă:

  • 200 ml smântână dulce pentru frișcă
  • 1 lingură zahăr pudră

Galzură de ciocolată:

  • 50 g ciocolată neagră
  • 1 lingură unt moale
  • fistic, tocat grosier

Încingem cuptorul la 220˚C și pregătim 2 tăvi întinse pe care punem hârtie de copt. Dacă doriți, trasați niște linii încât să știți cât de mari vor fi eclerele.

Într-o cratiță cu fundul gros punem apa, zahărul, sarea și untul pe foc până ce se topește zahărul și untul. Adăugăm făina toată și amestecăm rapid cu o lingură de lemn. Ținem pe foc mediu aproximativ 3 minute, amestecând încontinuu. Aluatul va fi strâns și legat într-o bilă. Lăsăm la răcit ușor.

Adăugăm pe rând ouăle și amestecăm foarte bine până se încorporează. La început veți observa că oul pare a nu fi absorbit în aluat, dar insistați. Puteți folosi un mixer/robot dacă doriți.

Consistența finală a aluatului nu trebuie să fie prea lichidă, dar nici prea groasă. Albușul îl adăugăm doar dacă aluatul este prea dens. Eu nu l-am adăugat.

Punem aluatul într-o pungă sau într-un poș și sprițăm aluatul după plac, în eclere mai mari sau mai mici pe ambele tăvi. Lăsați spațiu între ele vreo 2 cm, se vor umfla mult. Zgâriați-le cu dinții unei furculițe deasupra.
eclere cu vanilie, ciocolata si fistic

Punem la cuptor una dintre tăvi, 10 minute la 220˚C, apoi scădem temperatura la 175˚C și mai coacem încă 25-30 de minute. Cojile sunt gata când sunt aurii, foarte ușoare, iar dacă secționăm una, interiorul este uscat. Deschidem ușa cuptorului ușor și lăsăm cojile de ecler la răcit.
eclere cu vanilie, ciocolata si fistic

Cealaltă tavă o acoperim cu folie alimentară unsă cu ulei și o punem la frigider. Procedăm în același fel după ce s-au răcit eclerele din cuptor.

Cojile se pot păstra câteva zile într-o cutie închisă ermetic sau într-o pungă.

Pentru crema de vanilie, punem laptele la încălzit într-o cratiță cu fundul gros. Într-un bol frecăm gălbenușurile cu zahărul, amidonul și vanilia până se deschid la culoare.

Turnăm laptele cald peste gălbenușuri, amestecăm, apoi mutăm compoziția în oală și fierbem 3-4 minute pe foc mediu, amestecând încontinuu, până ce crema s-a închegat și are o consistență cremoasă, ca o budincă. Luăm de pe foc și adăugăm untul. Lăsăm la răcit.
eclere cu vanilie, ciocolata si fistic

Este indicat să faceți crema de vanilie cu o zi înainte, și să o păstrați la frigider. Are timp să se răcească și să aibă o consistență densă. Eu am pus-o într-o caserolă după ce s-a răcorit și am lăsat-o la rece până mi-am dorit să montez eclerele.
eclere cu vanilie, ciocolata si fistic

Glazura de ciocolată o pregătim înainte de a umple cojile de eclere, topind ciocolata pe baine marie, apoi adăugăm untul și omogenizăm.

Frișca o batem împreună cu zahărul tot înainte de a umple cojile.

Pentru asamblare, tăiem cojile de ecler pe jumătate. Așezăm 2 lingurițe din crema de vanilie în baza unui ecler, șprițăm frișca, așezăm cealaltă jumătate de ecler și o ungem cu 1 linguriță de ciocolată topită. Presărăm fistic tocat dacă dorim.
eclere cu vanilie, ciocolata si fistic

eclere cu vanilie, ciocolata si fistic

Se pot mânca imediat, dar sunt și mai bune după ce au stat câteva ore la frigider. Le păstrați la rece. Nu-i atât de complicat, trebuie doar puțin curaj și atenție. Sper să le încercați! Au fost foarte apreciate de ai mei!
eclere cu vanilie, ciocolata si fistic

Advertisements

Prăjitură cu mac, nucă de cocos și cremă de vanilie

prajitura cu mac, cocos so vanilie

O prăjitură cu blat din albușuri, plin de mac și nucă de cocos, iar deasupra o cremă de vanilie. Am gustat o bucățică din această prăjitură la serviciu, de la un coleg și mi-a plăcut foarte mult, așa că am cerut rețeta și am testat-o. Este foarte bună!

Ingrediente blat:

  • 8 albușuri
  • 200 g zahăr
  • 100 g mac
  • 100 g nucă de cocos
  • 5 linguri făină

Pentru cremă:

  • 8 gălbenușuri
  • 100 g zahăr
  • 3 linguri făină/amidon
  • 200 ml lapte
  • 200 g unt
  • semințele de la 1/2 păstaie vanilie sau 2 linguri extract de vanilie

Încingem cuptorul la 170°C și pregătim o tavă în care punem hârtie de copt. Tava poate fi mai întinsă, cum am ales eu, sau mai mică și în acest fel blatul va fi mai înalt.

Mixăm albușurile spumă tare, apoi adăugăm zahărul în 4 tranșe, mixând bine de tot până la dizolvare. Oprim mixerul și luăm o spatulă. Încorporăm făina în albușuri, amestecând ușor, apoi adăugăm pe rând macul și nuca de cocos.

Turnăm compoziția în tava pregătită și dăm la cuptor pentru 35-40 de minute, sau până ce devine ușor aurie și trece testul cu scobitoarea.

prajitura cu mac, cocos si vanilie

prajitura cu mac, cocos si vanilie

Între timp facem crema. Amestecăm într-un bol laptele cu făina, zahărul și gălbenușurile. Punem pe baine-marie și amestecăm constant. când s-a îngroșat, adăugăm untul moale, amestecând în continuare. Lăsăm la răcit.

prajitura cu mac, cocos si vanilie

Scoatem blatul din tavă și îl punem pe un platou. Întindem crema deasupra și dăm la rece cel puțin 1 oră.

prajitura cu mac, cocos si vanilie

Tăiem apoi prăjitura în felii pătrate sau dreptunghiulare, după plac. Se păstrează la rece.

prajitura cu mac, cocos si vanilie

Choux à la crème cu cremă de vanilie

choux

choux à la crème

Choux à la crème, v-ați gândit vreodată să le faceți acasă? Sunt foarte faine, nu-s deloc greu de făcut și le puteți umple cu ce cremă vă place. Eu am folosit o cremă de vanilie iar în câteva dintre ele am pus lemon curd, dar pot fi umplute și cu frișcă sau ciocolată. De asemenea, topping-ul poate fi un simplu zahăr pudră sau sosuri dulci de ciocolată, caramel.

Aluat (am obținut 26 de bucăți):

  • 200 ml lapte
  • 3 ouă medii
  • 2 linguri zahăr
  • 85 g unt
  • 115 g făină
  • 1 vf sare

Crema de vanilie (crème patissiere):

  • 300 ml lapte
  • 3 gălbenușuri
  • 3 linguri zahăr
  • 2 linguri esență de vanilie sau semințele de la o păstaie
  • 2 lingurițe amidon
  • 50 g unt

Încingem cuptorul la 200°C și pregătim o tavă întinsă pe care punem hârtie de copt.

Într-o cratiță pe foc mediu punem laptele, zahărul și untul. Când untul s-a topit adăugăm sarea și făina și amestecăm vertiginos. Aluatul trebuie să fie legat, ca o bilă. Luăm de pe foc și lăsăm la răcit, cât să fie ușor călduț..

choux à la crème

Încorporăm apoi ouăle, pe rând și amestecăm bine de tot. Nu vă speriați, la început compoziția va arăta ciudat, dar pe măsură ce se combină ouăle în aluat capătă o textură groasă, densă. Compoziția nu trebuie să fie prea lichidă la final pentru că altfel nu își vor păstra forma când așezăm grămăjoare pe tavă.

choux à la crème

Mutăm compoziția într-un posh și turnăm biluțe de aluat de mărimea unei mingi de ping pong la distanță de 3-4 cm între ele. Cu un deget umezit în apă presăm ușor vârfurile (vă puteți folosi și de o lingură, dar vor ieși mai inegale).

choux à la crème

Dăm la cuptor pentru 30-35 de minute, sau până sunt aurii bine de tot iar dacă înfigem o scobitoare în ele, aceasta iese uscată. Dacă nu sunt bine coapte, se vor lăsa. Aveți grijă însă nici să nu le ardeți prea tare.

choux à la crème

Oprim cuptorul și scoatem tava.  Cu o scobitoare sau un băț de figărui înțepăm fiecare choux în partea de jos. Le așezăm în tavă invers, cu partea înțepată în sus. Le punem înapoi în cuptorul cald, pentru 5 minute. Le lăsăm apoi la răcit.

choux à la crème

Pentru crema de vanilie, într-un bol frecăm gălbenușurile cu zahărul, vanilia și amidonul până devin cremoase și se deschid la culoare. Încălzim laptele (cât să putem ține degetul în el) și îl turnăm peste gălbenușuri. Amestecăm bine și mutăm compoziția în oală. Punem pe foc mic spre mediu și amestecăm non stop în cremă până se îngroașă și devine ca o budincă. Durează doar câteva minuțele, așa că stați lângă oală. La final adăugați untul.

mini tarte cu vanilie

Când crema s-a răcit o punem într-un posh și umplem fiecare choux cu cremă de vanilie. Cojile de choux le puteți tăia pe jumătate sau le puteți umple folosind un dui pe care îl înfigeți în partea de jos a cojilor, unde au fost înțepate.

choux à la crème

Le așezăm pe o farfurie și le pudrăm cu zahăr sau le înmuiem în ciocolată topită, le stropim cu sos caramel sau sos din ciocolată, fiecare cum dorește 🙂 Sunt delicioase!

choux à la crème

choux à la crème