Îmi plac foarte mult roșiile uscate și nu imi lipsesc din casă, le folosesc la o mulțime de rețete: paste, salate, bruschette, aperitive, foietaje. Rețeta de mai jos este super simplă,gata în 30 de minute, iar melcii cu roșii uscate și cașcaval sunt fragezi și aromați. Contează mult cașcavalul folosit, cumpărați unul mai aromat cum ar fi cel afumat sau folosiți chiar parmezan. Gustul va fi pe măsură. Rețeta este de pe cantboilaneg.ro.
Ingrediente:
- 250 g făină
- 1 linguriță praf de copt
- 1 linguriță bicarbonat
- 1/2 linguriță sare
- 100 g unt rece
- 110 g iaurt
Pentru umplutură:
- 100 g cașcaval ras
- 1 mână roșii uscate tocate mărunt
Încălzim cuptorul la 200˚C și punem hârtie de copt într-o tavă întinsă. Am folosit robotul de bucătărie și de această dată pentru a face aluatul. Am pus toate ingredientele în vas, am mixat vreo 2 minute și gata aluatul! Dacă îl faceți cu mâna, amestecați făina cu sarea, praful de copt și bicarbonatul, adăugați untul cuburi, frământați până obțineți un fel de pesmet, apoi adăugați iaurtul și frământați din nou până se leagă aluatul.
Întindem aluatul într-o foaie dreptunghiulară, presărăm cașcavalul ras și roșiile uscate, apoi rulăm pe lungime. Tăiem felii groase de un deget pe care le așezăm în tavă, la distanță una de alta.
Coacem 15 minute la 200˚C până se rumenesc.
Sunt excelente, calde sau reci, cu un pahar de chefir sau cu o bere rece! Eu le-am încercat în ambele variante 🙂