Prăjitura Texas, cu multă ciocolată și nuci prăjite este demențială! A fost apreciată de toată lumea care a gustat-o, în special de frățiorul meu pentru care am și pregătit-o. E super simplu de făcut, iar aromele se îmbină de minune!
Ingrediente blat:
- 2 ouă
- 300 g zahăr
- 60 g cacao
- 170 g unt moale
- 240 ml apă fierbinte
- 233 g făină
- 1/2 linguriță bicarbonat
- 1/2 linguriță sare
- 1 linguriță vanilie
Glazură:
- 100 g ciocolată neagră (folosesc de obicei Poiana)
- 1 linguriță unt
- 3 linguri lapte
- 100 g nuci prăjite și tocate
Încingem cuptorul la 180˚C și pregătim o tavă de 22×28 cm pe care o ungem cu unt și pudrăm cu făină sau punem hârtie de copt în ea.
Într-un bol mare mixăm untul moale cu zahărul până devin o cremă pufoasă apoi adăugăm ouăle și vanilia. Adăugăm apa fierbinte apoi cacaua, sarea, bicarbonatul și făina. Turnăm compoziția în tava pregătită și coacem blatul 30-35 de minute, sau până trece testul cu scobitoarea.
Scoatem tava din cuptor, lăsăm la răcit apoi mutăm blatul pe o farfurie.
Într-un bol mic topim ciocolata la microunde/baine-marie împreună cu untul și laptele. Amestecăm bine și întindem glazura peste blat.
Acoperim la final prăjitura cu un strat de nuci (prăjite 2 minute într-o tigaie și tocate din cuțit).
O tăiem în cuburi. Au o aromă extraordinară nucile prăjite, iar prăjitura este demențială! Blatul este gustos, fin, plăcut.