Ardei umpluți

ardei umpluti

Cine nu știe să facă ardei umpluți? Dar fiecare îi face după rețeta proprie, eu de exemplu am învățat de la mama rețeta de bază, apoi i-am făcut cum cred că sunt mai buni pentru gustul meu. Îmi place să aibă un sos de legume cu puțină zeamă la final, plină de aroma dulceagă a ardeiilor. Asta e rețeta mea, simplă și foarte, foarte bună.

Ingrediente:

  • 6 ardei grași
  • 250 g carne tocată de porc
  • 2 linguri orez
  • 1 ceapă mare
  • 2 morcovi medii
  • 2 roșii
  • 1 cartof
  • 1 păstârnac
  • 1 fir praz (opțional, eu îl aveam prin frigider)
  • 1 legătură pătrunjel
  • sare și piper

Curățăm toate legumele și le spălăm. Ardeilor le tăiem un căpăcel, le scoatem semințele și îi înțepăm cu vârful cuțitului în 2-3 locuri, pentru a se fierbe bine.

Dăm pe răzătoare 1 morcov și îl amestecăm cu carnea tocată, orezul, sare, piper și 1 lingură de ceapă tocată fin.
ardei umpluti

Restul legumelor le tocăm cuburi mici și le punem într-o oală.

Umplem ardeii cu mixul de carne și orez și îi așezăm în oală. Turnăm apă cât să ajungă până la ardei și fierbem 40-50 de minute pe foc mediu sau până ce legumele și orezul sunt fierte. Potrivim cu sare și piper, tocăm pătrunjelul mărunt și îl presărăm peste ardei.
ardei umpluti

Putem mânca simplu sau cu smântână acră. Sosul de legume este delicios și foarte aromat.
ardei umpluti

ardei umpluti

Baigli cu nucă

IMG_7390_Fotor

Am fost curioasă să încerc baigli cu nucă, după ce am făcut de două ori cu mac. Este fraged și aromat, tare mult ne-a plăcut.

Ingrediente aluat:

  • 400 g făină albă (am folosit făină tip 550)
  • 1 plic drojdie uscată/ 1 cub drojdie proaspătă
  • 50 ml lapte cald
  • 100 g unt
  • o lingură smântână fermentată
  • 2 linguri untură de porc
  • 1 gălbenuş
  • 1 linguriţă sare
  • 50 g zahăr
  • coaja rasă fin de la 1 lămâie

Ingrediente umplutură nucă:

  • 70 ml lapte
  • 500 g nucă măcinată (sau mai multă dacă doriți, cantitatea nu este fixă)
  • 150 g zahăr
  • 1 linguriță esență vanilie

Pentru uns baigli:

  • un ou
  • două linguri de lapte

Facem aluatul. Punem într-un bol mic laptele, drojdia, 1 lingură de zahăr, 1 lingură de făină și amestecăm bine. Lăsăm la crescut 10 minute. Între timp, punem într-un bol mare toate celelalte ingrediente pentru aluat: făina, zahărul, untura, gălbenușul, sarea, untul, smântâna, coaja de lămâie. Adăugăm și maiaua și frământăm bine până toate ingredientele s-au amestecat și am obținut un aluat care nu se mai lipește de mâini. Acoperim vasul cu un prosop și lăsăm la crescut cel puțin pentru 1 oră.

Facem umplutura între timp: punem laptele și zahărul pe foc într-o oală mică. Când s-a topit zahărul adăugăm nuca măcinată și mai fierbem 2-3 minute. Lăsăm la răcit complet, apoi batem albușul spumă și îl adăugăm peste nucă. Împărțim aluatul în două bucăți egale și întindem 2 foi nu foarte subțiri, pentru 2 baigli. Ungem cu nucă fiecare aluat.

IMG_7361_FotorRulăm pe lățime și punem în tavă pe hârtie de copt, ungem cu oul bătut amestecat cu lapte și coacem la 180˚C cam 35 de minute, până s-au rumenit frumos. Sunt fragezi și aromați, merită tot efortul!

IMG_7391_Fotor