Prăjitură Red Velvet

red velvet

Who likes Red Velvet? Trebuie să recunosc, nu am mâncat niciodată prăjitura asta, sau nu îmi amintesc. Este prima oară când o încerc. Arată tare frumos, e simplu de făcut și nici prea dulce.  Sursa de inspirație este aici.

Ingrediente blat:

  • 2 ouă
  • 225 g unt
  • 350 g făină
  • 1 linguriță bicarbonat
  • 1 linguriță sare
  • 250 g zahăr
  • 260g lapte bătut
  • 1 linguriță esență vanilie
  • 1 linguriță și jumătate cacao
  • 30 ml colorant alimentar roșu
  • 1 linguriță și jumătate oțet

Glazură:

  • 3 linguri făină
  • 120 ml lapte
  • 1 linguriță esență vanilie
  • 100 g unt
  • 100 g zahăr

Încălzim cuptorul la 180˚C și ungem o tavă întinsă cu unt. Mixăm untul cu zahărul până devin cremă. Într-un bol amestecăm făina, sarea, bicarbonatul și cacaoa. În alt vas batem ouăle cu vanilia, iaurtul, colorantul alimentar și oțetul. Adăugăm apoi alternativ peste untul mixat cu zahăr ingredientele uscate și compoziția de ouă cu iaurt. Amestecăm bine și turnăm în tava pregătită. Coacem 30 de minute sau până trece testul cu scobitoarea. Răsturnăm apoi pe un platou.

red velvet

Până se răcește prăjitura facem glazura. Punem pe foc laptele cu făina și amestecăm până se îngroasă bine de tot. Lăsăm la răcit. Mixăm untul cu zahărul până se topește, iar compoziția devine o cremă pufoasă. Adăugăm vanilia în compoziția răcită de lapte și amestecăm. Încorporăm apoi crema de unt. Mixăm bine să omogenizăm crema finală.

red velvet

Ungem apoi toată prăjitura cu un strat gros de glazură.

red velvet

Decorăm cu frunze de mentă sau fructe mici: zmeură, cireșe, fructe de pădure proaspete. Putem servi prăjitura imediat. Păstrăm la rece. Este gustoasă, nouă ne-a plăcut 🙂

red velvet

Leave a Reply :)

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s