Bezele crocante, cu miez aerat, aromate cu cardamom! Nu irosiți niciodată albușurile, adunați-le și transformați-le în ceva dulce: bezele sau pavlova!
Ingrediente:
- 2 albușuri
- 1/2 linguriță oțet
- 1 vf sare
- 1 linguriță amidon
- 100 g zahăr pudră
- 1/2 linguriță cacao
- 1/2 linguriță cardamom
Încălzim cuptorul la 120˚C și punem hârtie de copt pe o tavă întinsă. Mixăm albușurile spumă cu un vârf de sare până se întăresc bine. Adăugăm apoi zahărul pudră, în două tranșe, mixând bine. Oprim mixerul și luăm o spatulă. Încorporăm pe rând oțetul, omogenizăm ușor, apoi amidonul și cardamomul, amestecând ușor după fiecare. Cu o linguriță așezăm grămăjoare din bezea, din loc în loc, lăsând spațiu între ele. Pudrăm cu cacao bezelele.
Le coacem 1 oră și jumătate. Le vom lăsa apoi la răcit în cuptor, cu ușa întredeschisă. Atât de bune, că abia au mai rămas câteva pentru a le face poze 🙂