Cozonaci cu mac, rahat sau cu nuci. Am niște amintiri foarte frumoase despre cozonaci, de când eram foarte mică, iar mama împreună cu mine și sora mea mergeam la o vecină în sat unde făceam toată ziua cozonaci, înainte de Crăciun sau de Paști. Nu îmi amintesc câți făceam, nici dacă folosea drojdie sau maia, dar tanti Gigea, cum o chema pe femeia care făcea cei mai buni cozonaci din sat, frământa aluatul într-o troacă mică de lemn, iar eu și sora mea desfăceam nuci sau tăiam rahat. Ca să ajungem la tanti Gigea, trebuia să urcăm pe o uliță din sat, destul de departe de casa noastră, dar iarna era foarte frumos, totul alb, troiene de zăpadă și poteci înguste. Ce amintiri, ce vremuri! Atât de demult…Nu știu dacă tanti Gigea mai trăiește, dar mi-am amintit cu drag de ea.

Sâmbăta care doar a trecut, am fost la un nou atelier al Codruței – Codru de pâine și am făcut cozonaci cu maia. Rezultatul se vede în pozele atașate. Eu nu am mâncat vreodată cozonaci ca cei pe care îi face Codruța. Sunt foarte pufoși, înalți, cu miez fin și catifelat, se lucrează mult la ei, dar când guști o felie care e pufoasă ca un nor, mori de plăcere. Vă las câteva poze să vedeți ce cozonaci frumoși ies din mâinile ei.

Acesta este cozonacul meu, înainte de a fi copt și după. La fel de înalt, crescut peste măsură (am crezut că o îl stric pentru că nu am o tavă ca a Codruței), rumen și cu un miez pufos. A fost devorat cât ai clipi. 

Și în secțiune:

Voi ce amintiri aveți despre cozonaci?