Dovlecei la cuptor cu oregano, roșii cherry

Dovlecei la cuptor, ușor de pregătit și gustoși. În 25 de minute îi aveți pe masă!

Pot fi o garnitură sau un fel principal.

Ingrediente:

  • 3 dovlecei tineri
  • 100 g roșii cherry, tăiate în patru
  • Miezul de la 1 felie de pâine
  • Sare, piper
  • 2 căței usturoi, tocați
  • 2 linguri ulei măsline

Salsa de oregano cu semințe:

  • 2 linguri oregano proaspăt, tocat
  • Coaja de la 1 lămâie/lime
  • Sucul de la 1/2 lămâie
  • 20 g semințe (floarea soarelui, pin)
  • 1 lingură ulei măsline

Pregătire dovlecei:

1. Încingem cuptorul la 230C.

2. Tăiem dovleceii pe jumătate pe lungime și cu o linguriță scoatem miezul.

3. Îi așezăm într-o tavă și îi stropim cu 1 lingură de ulei de măsline.

4. Într-un castron amestecăm miezul dovleceilor, miezul de pâine, roșiile cherry, usturoiul, sare, piper, 1/2 din oregano și 1/2 din semințele de floarea soarelui de la salsa.

5. Umplem dovleceii și dăm la cuptor pentru 15-20 de minute, până sunt rumeniți.

Pregătire salsa:

1. Într-ul bol amestecăm toate ingredientele și dăm deoparte până se coc dovleceii.

2. Înainte să servim dovleceii, punem deasupra câte 1 linguriță generoasă de salsa.

Gratin de dovlecei cu cheddar

gratin de dovlecel cu cheddar

Gratin aromat și cremos, cu dovlecei rumeniți și cheddar. Simplu și delicios!

Ingrediente:

  • 1 dovlecel mare, feliat
  • 1/2 fir praz, feliat
  • sare și piper
  • 250 ml lapte
  • 2 ouă
  • 50 g cheddar
  • cimbru uscat
  • pătrunjel verde

Rumenim feliile de dovlecei pe o tigaie grill și îi așezăm într-un vas din ceramică.
gratin de dovlecel cu cheddar

Într-un bol batem ouăle cu sare, piper, cimbru, praz, pătrunjel, adăugăm laptele și cheddar ras. Turnăm peste dovlecei.
gratin de dovlecel cu cheddar

Încingem cuptorul la 180°C și coacem gratinul în jur de 40-50 de minute, până este rumen.
gratin de dovlecel cu cheddar

Burger de vită cu andive și blue cheese

burger
burgeri cu andive si blue cheese

Să faci un burger acasă nu-i complicat, dar nici simplu! Cu puțină organizare, se rezolvă. Vă propun un burger de vită cu andive rumenite pe grătar, un sos de brânză gorgonzola alături de dovlecei la grătar. Am ales dovleceii în locul cartofilor/inelelor de ceapă pentru că am vrut o variantă mai light. Voi puteți opta pentru ce vă place mai mult.

Ingrediente pentru carne (4 chiftele):

  • 400 g antricot mânzat, carne macră
  • 1 ceapă albă tocată mărunt
  • 1 foaie dafin
  • 2 linguri whiskey
  • piper
  • 100 g unt

Pentru asamblare burgeri:

  • 4 chifle (găsiți rețeta pentru chifle de casă în link, dacă vreți)
  • 4 chiftele (din carnea pregătită mai sus)
  • 4 frunze salată creață
  • 4 lingurițe muștar Dijon
  • 4 lingurițe maioneză de casă
  • 4 lingurițe sos blue cheese (50 g gorgonzola sfărâmată cu 3-4 linguri de smântână dulce sau lapte)
  • 2 dovlecei mici
  • 1 andivă

Începem prin a pregăti carnea. O măcinăm  sau o tocăm din cuțit.
burgeri cu andive si blue cheese

Încingem o tigaie, topim untul și călim ceapa împreună cu frunza de dafin până se rumenește ușor. Stingem cu cele 2 linguri de whiskey, asezonăm cu piper și dăm deoparte la răcit.
burgeri cu andive si blue cheese

Îndepărtăm frunza de dafin și adăugăm toată ceapa împreună cu sosul din tigaie peste carne, amestecăm bine și modelăm 4 chiftele groase de un deget și jumătate, mai mari în diametru cu 2 cm față de diametrul chiflelor (carnea se va strânge ușor când e prăjită). Dăm la rece măcar 30 min-1 h sau 10 minute în congelator.
burgeri cu andive si blue cheese

burgeri cu andive si blue cheese

Între timp, tăiem chiflele pe jumătate, feliem dovleceii, tăiem andiva pe jumătate pe lungime, avem la îndemână muștarul, maioneza, sosul blue cheese, platourile pe care vom monta burgerii și 2 tigăi – una grill pentru prăjit carnea, una grill sau teflonată pentru rumenit chiflele, andivele și dovleceii.

Încingem tigăile bine de tot. Scoatem carnea din frigider și o punem în tigaie, prăjim chiftelele cam 3-4 minute până se rumenesc bine, apoi le întoarcem, punem câte o linguriță de muștar Dijon peste fiecare și le mai prăjim vreo 2 minute, în funcție cât de gătită vreți să fie carnea. În mod normal, trebuie gătită mediu.

Alternativ, în cealaltă tigaie rumeniți dovleceii feliați subțire și așezați-i în farfurii. Rumeniți apoi andiva pe ambele părți, scoateți-o pe un fund de lem și feliați-o. Rumeniți chiflele cu partea tăiată în jos.

Pentru asamblare, puneți jumătate de chiflă pe farfurie, așezați salata, felii de andive, apoi carnea. Puneți câte o linguriță generoasă de maioneză, una de sos blue cheese și încheiați cu jumătatea de chiflă rămasă. Serviți imediat, cât este cald.
burgeri cu andive si blue cheese

burgeri cu andive si blue cheese