Sărmăluțe

sarmale

Nici nu îmi mai amintesc când am gătit pentru întâia oară sarmale… Îmi amintesc însă că am învățat de mică de la părinții mei să gătesc, ajutam pe mama la curățat legume, la pregătirile pentru sărbători, și îmi plăcea foarte mult. Ulterior am făcut toate astea și de una singură sau cu sora mea. Preferatele mele sunt sărmăluțele bunicii. Rețeta mea de sarmale o gătesc la fel de mai mulți ani. Vă mai spun că sunt foarte bune, mi s-a zis de muuulte ori 🙂

Continue reading

Advertisements

Ciorbă de perișoare

ciorba de perisoare

Aah, de când nu am mai gătit ciorbița asta. Chiar îmi era poftă! Ciorba de perișoare e foarte bună, eu una apreciez mâncarea tradițională și o gătesc destul de des.

Ingrediente:

  • 1 ceapă
  • 2 morcovi
  • 1 felie țelină
  • 1 păstârnac
  • 1 ardei roșu/galben
  • 2-3 linguri sos de roșii sau bulion
  • 1 legătură pătrunjel verde
  • 2 linguri ulei

Pentru perișoare:

  • 250 g carne tocată de porc sau amestec cu vită
  • 1 ou
  • 4 linguri de orez  nefiert
  • 1 fir ceapă verde (sau 1 lingură ceapă tocată obișnuită)
  • 2 linguri morcov ras
  • sare
  • piper

Tocăm mărunt ceapa și o punem la călit în cele 2 linguri de ulei.

Dăm pe răzătoarea mica morcovii, telina, păstârnacul și tocăm mărunt și ardeiul. Le adăugăm peste ceapă în oală. Mai călim câteva minute, să se înmoaie puțin legumele. Adăugăm apoi apă caldă peste legume, să fie pe jumătate umplută oala. Fierbem legumele 15 minute.

Între timp, pregătim perișoarele. Tocăm mărunt ceapa verde. Punem într-un bol toate ingredientele pentru perișoare și le amestecăm bine de tot.  Luăm apoi cu o lingură din compoziție și cu palmele ude, modelăm biluțe. Le punem ușor în oală peste legume. Flacăra să fie la foc mic în tot acest timp.

Mai fierbem perișoarele între 15-20 de minute.

Când vor fi gata, se vor ridica la suprafață. Asezonăm la final cu sare și piper. Tocăm pătrunjelul și îl adăugăm în ciorbă.

Se poate mânca cu ardei iute sau cu smântână.
ciorba de perisoare

ciorba de perisoare