Quiche cu verdețuri de primăvară, ardei și ciuperci

Cum au apărut verdețurile în piață, abia am așteptat să fac un quiche plin de prospețime ☺️ cu leurdă, usturoi verde, spanac, ceapă verde și altele. A ieșit atât de bun, încât l-am făcut 2 zile la rând 😁

Pentru crustă:

  • 60 g unt vegan naturli
  • 160 g făină
  • 1 praf de sare și piper
  • 50-60 ml apă rece

Pentru umplutură:

  • 2 linguri ulei măsline
  • 1 fir ceapă verde, tocat mărunt
  • 1 fir usturoi verde, tocat mărunt
  • 1 ardei roșu, tocat mărunt
  • 50 g spanac
  • 1 lingură pastă tomate
  • 1 lingură lapte de cocos (din conservă)
  • 1 legătură pătrunjel
  • 1 legătură leurdă
  • 1/2 linguriță sare
  • 1 praf piper
  • 4-5 ciuperci, feliate

Pregătire aluat:

1. Într-un bol puneți untul, făina, sarea și piperul. Strângeți între degete până obținem o textură nisipoasă.

2. Adăugați apa și frământați până se leagă într-o bilă.

3. Pregătiți un inel sau o formă de tartă de 20-22 cm diametru.

4. Întindeți aluatul într-o foaie subțire și așezați-l în forma pregătită, încât să acopere și pereții acesteia. Dați deoparte.

5. Încingeți cuptorul la 170C.

Pregătire umplutură:

1. Încingeți uleiul de măsline într-o tigaie și sotați 2-3 minute ceapa verde, usturoiul și ardeiul tocate mărunt, cât să se înmoaie ușor.

2. Adăugați spanacul și mai sotați 1-2 min.

3. Luați de pe foc, adăgați restul ingredientelor (fără ciuperci), amestecați bine și turnați în crusta de aluat.

4. Așezați ciupercile deasupra, stropiți cu puțin ulei de măsline și dați la copt pentru 40 de minute.

Quiche cu legume trase la tigaie

Este excelent! Crustă foarte fragedă, iar umplutura cu legume cremoasă și aromată!

Crustă:

  • 300 g făină
  • 150 g unt cocos, la temperatura camerei
  • 10 g sare
  • piper râșnit
  • 70 g apă rece/ lapte de soia

Umplutură:

  • 1 dovlecel mic, tăiat cuburi
  • 1 vânătă mică, tăiată cuburi
  • 1/2 ardei roșu, tocat mărunt
  • 1 fir ceapă verde, feliat
  • 1 fir usturoi verde, feliat
  • câteva fire de mărar și pătrunjel, tocate
  • 2 linguri ulei măsline
  • 1 linguriță chimion
  • 1 lingură pastă de ardei (sau de roșii)
  • 2-3 linguri lapte de soia + 1 lingură de făină/ drojdie inactivă
  • roșii cherry, opțional
  1. În vasul unui robot punem făina, sarea, piperul și untul. Mixăm până obținem o compoziție nisipoasă.
  2. Adăugăm apa și mixăm până ce aluatul se leagă.
  3. Pregătim o tavă pe care așezăm un inel sau o formă de quiche/tartă de 20-22 cm diametru.
  4. Întindem aluatul, nu foarte subțire și îl așezăm în inel, încât să acopere și pereții tăvii/inelului folosit. Tăiem suplusul de aluat.
  5. Încingem cuptorul la 180˚C.
  6. Într-o tigaie încingem uleiul de măsline și punem la călit ușor dovlecelul, vânăta, ardeiul și chimionul. Amestecăm constant 3-4 minute, până ce legumele dau semn că se înmoaie ușor.
  7. Adăugăm usturoiul, ceapa verde, mărarul, pătrunjelul și mai gătim cel mult 1 minut.
  8. Asezonăm cu sare, piper, adăugăm pasta de ardei și făina/drojdia împreună cu laptele de soia. Omogenizăm.
  9. Trebuie să obținem o compoziție ușor nici prea fluidă, dar nici prea închegată.
  10. Umplem crusta cu legumele din tigaie și așezăm câteva roșii cherry dacă dorim, deasupra.
  11. Dăm la copt 30 de minute, apoi lăsăm la răcit complet.
  12. Mutăm pe un platou și putem servi.

Quiche cu leurdă și brânză

quiche cu leurda

Tartele sărate îmi plac foarte mult și cum prind ocazia, mai încerc câte una. Sunt ușor de făcut, versatile, bune de luat la pachet sau ca aperitive.

Aluat:

  • 300 g făină albă
  • 150 g unt gras 82%
  • 2 ouă mici sau unul mare
  • 1/2 linguriță sare

Umplutură:

  • 3 ouă
  • 3 linguri smântână grasă, acră
  • 2 fire ceapă verde
  • 1 legătură leurdă
  • 1 legătură mărar
  • 1 legătură pătrunjel
  • 300 g brânză sărată
  • piper

Pregătire aluat:

  1. Într-un bol punem făina și sarea. Adăugăm untul rece tăiat cuburi mici și frământăm cu vârful degetelor până obținem o compoziție nisipoasă.
  2. Adăugăm ouăle bătute ușor și omogenizăm aluatul într-o bilă.
  3. Dăm la rece 30 de minute (sau 10-15 la congelator)
  4. Scoatem aluatul, îl întindem într-o foaie subțire și îl așezăm într-o tavă de 20-22 cm în diametru. Tăiem surplusul și înțepăm din loc în loc.
  5. Punem din nou la rece pentru 30 de minute.
  6. Încingem cuptorul la 180˚C și coacem crusta în orb pentru 10-12 minute (fără umplutură).

quiche cu leaurdă

Umplutură:

  1. Într-un bol combinăm ouăle, brânza rasă, smântâna și verdețurile tocate.
  2. Amestecăm și asezonăm cu piper.
  3. Mutăm umplutura în crustă și mai coacem 30-40 de minute la 180˚C.
  4. Scoatem din cuptor și lăsăm la răcit până să scoatem tarta din tavă.

quiche cu leaurdă

quiche cu leaurdă
quiche cu leaurdă

Quiche cu ceapă și cașcaval

quiche cu ceapa

Nu am crezut niciodată că un quiche cu ceapă poate fi atât de gustos. Este dulce, cremos, deși poate nu vă așteptați 🙂

Ingrediente aluat:

  • 250 g făină
  • 125 g unt rece
  • 40 ml apă rece

Pentru umplutură:

  • 25 g unt
  • 3 cepe mari galbene
  • 100 g cașcaval maturat ras
  • 2 ouă
  • sare și piper
  • 200 g smântână de gătit

Încălzim cuptorul la 200˚C și pregătim o tavă de 24 cm în diametru în care punem hârtie de copt. Într-un bol amestecăm făină cu untul tăiat cuburi până devin ca un pesmet, apoi adăugăm apa și frământăm până se formează aluatul. Îl întindem într-o foaie rotundă care să acopere și pereții tăvii. Îl așezăm în tavă, presăm marginile cu coada unei linguri dacă dorim să avem o formă mai frumoasă, înțepăm aluatul cu o furculiță din loc în loc și îl dăm la rece 20 de minute.

Quiche cu ceapa si cascaval

Coacem aluatul în orb timp de 20-25 de minute. Între timp topim untul într-o tigaie și călim ceapa tăiată felii subțiri până devine aurie. Într-un bol batem ouăle cu smântâna. Adăugăm ceapa călită și jumătate din cașcavalul ras. Turnăm compoziția în tavă în crusta de aluat și presărăm restul de cașcaval deasupra.

Quiche cu ceapa si cascaval

Coacem din nou 20-25 de minute până se rumenește ușor iar compoziția s-a închegat. Lăsăm la răcit în tavă. O mutăm pe un platou și îndepărtăm hârtia de copt.

Quiche cu ceapa si cascaval

Se păstrează la rece, acoperită cu folie alimentară sau băgați farfuria într-o pungă. O puteți servi dimineața la micul dejun, o puteți pregăti ca un aperitiv alături de puțină smântână în farfurie sau o puteți lua la lucru/școală. Este cremoasă, nu are gust de ceapă crudă, nu aveți de ce să vă faceți griji 🙂

Quiche cu ceapa si cascaval

Quiche cu ceapa si cascaval