Tartă cu ciocolată și sos de vișine

tarta cu ciocolata si visine

Aș mânca tarte cu ciocolată non stop. Sunt atât de bune și extrem de simplu de făcut. Așadar, vă propun o tartă cu ciocolată scăldată-n sos de vișine cu kirsch. Atât de bună, ciocolata dulce iar sosul de vișine ușor acrișor, se completează perfect!

Ingrediente crusta:

  • 200 g făină
  • 100 g unt
  • 1 ou
  • 2 linguri zahăr

Pentru crema de ciocolată:

  • 200 g ciocolată neagră
  • 200 ml smântână dulce grasă

Pentru sosul de vișine:

  • 500 g vișine fără sâmburi
  • 50 g zahăr
  • 1 linguriță amidon
  • 25 ml kirsch sau cognac

Pregătim aluatul: într-un bol sau robot punem făina, untul, zahărul și oul. Mixăm/frământăm până se leagă aluatul. Pregătim o tavă rotundă de 20 cm în diametru, cu pereți înalți (nu e nevoie să puneți hârtie de copt). Întindem aluatul într-o foaie subțire cu diametrul de 28 cm. O așezăm în tavă, presăm bine pe fundul tăvii, apoi pereții. Înțepăm aluatul din loc în loc și îl dăm la rece cel puțin 30 de minute.
tarta cu ciocolata si visine

Încingem cuptorul la 200°C și coacem aluatul în orb (adică fără umplutură) pentru 10-15 minute. Nu trebuie să se rumenească, doar să se umfle și să devină alb. Lăsăm la răcit în tavă.

Între timp facem crema de ciocolată. Într-un bol turnăm smântâna dulce și o încălzim la microunde 1-2 minute (sau pe foc pe baie de aburi). Adăugăm ciocolata ruptă/tocată peste smântână, iar după 2 minute amestecăm cu o spatulă.

Când crusta de aluat s-a răcit, o scoatem din tavă, o punem pe un platou și turnăm crema de ciocolată în ea. Dăm la rece cam 1 oră, pentru a se întări ușor.
tarta cu ciocolata si visine

tarta cu ciocolata si visine

Cât timp tarta e la rece, pregătim sosul de vișine. Punem într-o cratiță vișinele împreună cu zahărul și le firbem timp de 5-7 minute. Amestecăm amidonul într-o ceașcă cu o lingură din sucul lăsat de vișine (pentru a nu rămâne cocoloașe) și îl turnăm peste vișine. Mai fierbem vreo 2 minute, cât să se îngroașe ușor. Lăsăm la răcit și adăugăm apoi kirsch-ul.

Scoatem tarta din frigider, iar când sosul de vișine este rece, îl turnăm peste ciocolată. Dăm din nou la rece câteva ore, de preferat acoperită cu un bol mare, astfel crusta de aluat nu se usucă și întărește.
tarta cu ciocolata si visine

tarta cu ciocolata si visine

După ce a stat la rece câteva ore putem tăiem tarta felii. Sosul de vișine nu se va închega complet, ci va cădea ușor pe marginile tartei. Păstrați tarta la frigider, acoperită.
tarta cu ciocolata si visine

tarta cu ciocolata si visine

Pandișpan cu vișine

pandispan

pandispan cu visine

Pandișpanul cu vișine este o prăjitură cunoscută de toată lumea, foarte pufos, moale, încât vrei să mănânci toată tava. Nu-ți trebuie ingrediente sofisticate și poți folosi orice fructe îți plac.

Ingrediente:

  • 6 ouă mari
  • 6 linguri zahăr (100 g)
  • 6 linguri ulei (60 ml)
  • 6 linguri făină (80 g)
  • 1 linguriță praf de copt
  • 1 linguriță vanilie/kirsch/coaja rasă de la o lămâie sau portocală
  • 200 g vișine tăvălite în 1 lingură de făină (dacă sunt proaspete, lăsați-le la scurs bine; dacă sunt congelate, folosiți-le așa, nu le decongelați)

Încingem cuptorul la 160˚C și punem hârtie de copt într-o tavă 22×28 cm. Dacă folosiți mai mare, atunci pandișpanul nu va fi la fel de înalt.

Batem albușurile spumă tare, apoi adăugăm zahărul în două tranșe și mixăm bine până obținem o bezea foarte fermă. Oprim mixerul și luăm un tel/spatulă. Adăugăm gălbenușurile, amestecăm ușor, adăugăm uleiul, amestecăm ușor, adăugăm vanilia/kirsch, amestecăm ușor, apoi făina cu praful de copt și omogenizăm.

pandispan cu visine

Punem compoziția în tavă apoi presărăm vișinele. Dăm la cuptor pentru 30-35 de minute sau până trece testul cu scobitoarea.

pandispan cu visine

pandispan cu visine

Lăsăm la răcit în tavă, apoi răsturnăm pandișpanul pe un platou, îndepărtăm hârtia de copt și îl întoarcem. Îl tăiem cuburi, îl putem pudra cu zahăr dacă dorim. Este pufos ca un nor, nu e dulce rău și nu te poți opri din mâncat. Vă zic să încercați.

pandispan cu visine

pandispan cu visine

pandispan cu visine

Bundt cake cu ciocolată și vișine

IMG_8895_edited

 Cât e de aromat acest bundt cake! Are o textură densă, puțin umed. Merită încercat 🙂

Ingrediente:

  • 350 g făină
  • 30 g cacao
  • 1 linguriță praf de copt
  • 1 linguriță bicarbonat
  • 3/4 linguriță sare
  • 120 ml lapte
  • 120 ml smântână dulce
  • 200 g unt
  • 300 g zahăr
  • 4 ouă
  • 1 linguriță vanilie
  • 1 cană vișine congelate/din compot/proaspete, bine scurse de zeamă

Pentru glazură:

  • 120 ml smântână
  • 2 linguri unt
  • 2 linguri rom sau cognac
  • 1 ciocolată (90 g)

Încălzim cuptorul la 180˚C și ungem cu unt o tavă de bundt cake (a mea are 24 cm în diametru). Amestecăm într-un vas toate ingredientele solide. În alt bol mai mic amestecăm vișinile bine scurse cu 1-2 lingurițe cacao. Mixăm untul cu zahărul până devin o cremă, apoi adăugăm pe rând ouăle. Alternativ, încorporăm apoi ingredientele uscate cu laptele și smântâna. Vom obține o compoziție destul de groasă. Ultima dată adăugăm vișinile, amestecând ușor cu o spatulă. Turnăm în tava pregătită și coacem între 60-70 de minute sau până trece testul cu scobitoarea. Scoatem din cuptor, lăsăm la răcit 15 minute, apoi răsturnăm pe o farfurie.

Facem glazura: Punem smântâna la încălzit pe bain-marie. Adăugăm ciocolata tocată, lăsăm 1-2 minute să se topească și amestecăm. Adăugăm untul, romul și amestecăm din nou. Vom lăsa la răcit câteva minute, apoi turnăm peste bundt cake.

IMG_8882_edited

Dulceață de vișine

IMG_1074_edited Cui nu îi place dulceața de vișine? Dulce-acrișoară este tare bună, mai ales la umplutul clătitelor 🙂

Ingrediente:

  • 3.5 kg vișine fără sâmburi (cam 4 kg cu tot cu sâmburi)
  • 1.5 kg zahăr
  • zeama de la 1 lămâie

IMG_0851_edited

Vișinile spălate, fără sâmburi și codițe le punem într-un vas mare. Stoarcem zeama de lămâie peste ele și presărăm zahărul. Le amestecăm cu o lingură și le lăsăm câteva ore sau peste noapte să își lase suc și să se topească zahărul.

Le punem apoi la fiert, pe foc mediu, vreo 2 ore și jumătate. Amestecăm din când în când și spumăm dacă este nevoie. Când considerăm că este gata, scoatem puțină dulceață pe o farfurie și o lăsăm câteva minute să se răcească. Dacă curge greu, ca mierea, este gata. Borcanele spălate și scurse le punem în cuptorul cu microunde 5 minute să se încălzească, astfel le sterilizăm. Turnăm dulceața caldă în borcanele calde și le închidem cu capace. Le acoperim cu un prosop și le lăsăm la răcit. Apoi le putem muta în cămară.

IMG_1052_edited

Am obținut 6 borcane a 450 de grame dulceață.