Somon cu dovlecel

somon cu dovlecel2

Simplu, sănătos și foarte gustos! O cină sau un prânz gata în mai puțin de 15 minute.

Ingrediente (1 porție):

  • 1 bucată somon file
  • 1 lingură ulei măsline
  • 1 dovlecel mic (cu tot cu coajă, feliat subțire)
  • sare
  • piper
  • cateva frunze busuioc tocate

Încingem o tigaie teflonată bine de tot și așezăm feliile de dovlecel în ea. Le prăjim 2-3 minute pe fiecare parte, cât să se înmoaie și să se rumenească. Le mutăm apoi pe farfurie și le acoperim să le păstrăm calde. Punem 1 lingură ulei de măsline în tigaia bine încinsă, asezonăm peștele cu sare și piper și prăjim bucata de somon câte 2-3 minute pe fiecare parte. Nu întoarcem peștele decât o dată, așa că lăsați-l să se rumenească bine, abia apoi îl întoarceți. Când e gata, așezăm somonul lângă dovlecei, stropim cu puțin ulei de măsline, sare, piper și presărăm busuiocul tocat. Foarte gustos și foarte sănătos!

somon cu dovlecel3

Tartă cu dovlecel și feta

tarta cu dovlecel si feta3

O tartă incredibil de simplă! Gata în mai puțin de 30 de minute, am făcut-o într-o seară când am ajuns acasă. Este tare bună, am devorat o bucată imediat ce a fost gata 🙂

Ingrediente:

  • 1 foaie foietaj 300 g
  • 125 g feta
  • 1 ou
  • 1 dovlecel mic
  • 1 lingură parmezan ras
  • 1 vf cuțit nucșoară
  • busuioc verde

Încălzim cuptorul la 200˚C și pregătim o tavă întinsă în care punem hârtie de copt. Desfacem aluatul și îl întindem pe hârtie de copt în tavă. Îl înțepăm din loc în loc și adunăm marginile astfel încât să facem o bordură de jur-împrejurul tartei. Mărunțim feta cu o furculiță și o amestecăm cu oul. Întindem amestecul peste aluat. Feliem dovlecelul și îl așezăm deasupra. Presărăm parmezanul și nucșoara peste feliile de dovlecel.

tarta cu feta si dovlecel

Coacem 20-25 de minute, până se rumenesc marginile aluatului. O tăiem felii și o putem mânca atât caldă, cât și rece, după plac!

Tagliatelle cu somon și dovlecel

IMG_1084_edited

Cunosc cel mai înrăit fan al tagliatellelor cu somon și am primit un review foarte bun pentru rețeta mea. Se prepară foarte repede, în cel mult 20 de minute. Trebuie să le încercați!

Pentru 2 porții avem nevoie de:

  • 150 g tagliatelle
  • 100 g somon proaspăt tăiat cuburi
  • 1 dovlecel mic tăiat bețișoare
  • 100-150 ml smântână pentru gătit (am folosit Grancucina)
  • 2 căței usturoi
  • 1-2 linguri ulei măsline
  • sare
  • piper
  • pătrunjel proaspăt

Continue reading