Prăjitură cu morcovi fără gluten

IMG_4557

O prăjitură cu o textură densă, foarte aromată. Glazura este delicioasă! Dacă sunteți în căutarea unui desert cu blat pufos, nu vă recomand această prăjitură.  Un desert fără gluten, marca Jamie Oliver.

Ingrediente pentru o tavă 18-20 cm în diametru:

  • 225 g făină fără gluten (de migdale, de orez, de hrișcă, mei, alune de pădure, in, etc)
  • 2 ouă
  • 125 ml ulei floarea soarelui
  • 125 g zahăr brun
  • 1 linguriță și jumătate ghimbir pudră
  • 1 linguriță scorțișoară
  • 1 măr ras fin
  • coaja rasă fin și zeama de la 1 portocală
  • 200 g morcovi rași fin (cam 2 morcovi medii)
  • 1 mână de stafide
  • 50 g nuci tocate

Pentru glazură:

  • 50 g unt moale
  • 50 g cremă de brânză
  • 80 g zahăr pudră
  • coajă rasă fin de la 1/2 portocală
  • 50 g nuci

Încălzim cuptorul la 190˚C. Punem un cerc din hârtie de copt pe fundul unei tăvi cu pereți detașabili, iar marginile le ungem cu unt. Presărăm puțină făină. Batem ouăle cu zahărul, apoi adăugăm pe rând uleiul, apoi făina împreună cu scorțișoara și ghimbirul. Amestecăm ușor cu o spatulă, aluatul va fi destul de gros. Încorporăm mărul și morcovii rași, stafidele, nucile, coaja și zeama de portocală. Amestecăm bine, apoi turnăm compoziția în tava pregătită. Coacem blatul pentru 30-40 de minute. Când o scobitoare înfiptă în centru prăjiturii iese curată, e semn că e gata. Lăsăm 5 minute să se răcească în tavă, apoi mutăm pe un grătar sau farfurie pentru a se răci complet.

IMG_4518

Între timp facem glazura. Frecăm bine untul cu zahărul pudră și coaja rasă fin de portocală, apoi încorporăm crema de brânză. Amestecăm, iar când prăjitura este rece, o turnăm deasupra blatului. Decorăm cu nuci și puțină coajă rasă de portocală. Este aromată, densă, umedă și merge foarte bine cu un ceai sau o cafea dimineața. Sursa rețetei aici.

IMG_4544

Leave a Reply :)

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s