Bacon and parmesan puffs

IMG_1183_edited

Nu vă imaginați ce aromate sunt aceste puffs. Sau să le spun un fel de choux sărate. Puțin picante de la chili, foarte pufoase, le-am mâncat pe toate imediat ce au fost gata! O rețetă Lorraine Pascale.

Ingrediente:

  • 50 g unt
  • 125 ml lapte
  • 50 g bacon tocat mărunt
  • 25 g parmezan ras
  • 75 făină albă
  • 1 linguriță chilli (pudră sau fulgi)
  • 1 vf sare
  • 2 ouă

Încingem cuptorul la 170˚C și punem hârtie de copt pe o tavă întinsă.

Încălzim untul și laptele într-o crăticioară. Tocăm mărunt baconul și îl rumenim într-o tigaie teflonată, apoi îl punem pe un șervet de hârtie să se scurgă de grăsime. Într-un alt bol amestecăm făina, sarea, parmezanul și chilli. Când laptele fierbe, luăm de pe foc și adăugăm făina cu amestecul de ingrediente. Amestecăm bine de tot cu o lingură de lemn sau o spatulă, până se omogenizează toate ingredientele. Lăsăm la răcit puțin, cât să putem ține mâna pe compoziție dacă o atingem. În acest moment adăugăm un ou, amestecăm din nou foarte energic până se încorporează, apoi adăugăm și al doilea ou. Amestecăm din nou. În final, adăugăm baconul rumenit.

Avem două opțiuni în acest moment: cu o linguriță luăm din compoziție și așezăm pe hârtia de copt sub formă de biluțe la distanță, sau punem compoziția într-o pungă pentru ornat fără dui și turnăm biluțe mai frumoase din aluat. Eu am făcut în ambele feluri. Cele turnate cu pos-ul au ieșit cel mai frumos 🙂

IMG_1170_ed

Le coacem 25-30 de minute, până se rumenesc. Foarte, foarte bune!

IMG_1178_edited

Advertisements

Friptură de porc cu cimbru, chili și lămâie la cuptor

IMG_7731_Fotor

Cât de bună a fost fripturica asta! Fragedă, puțin iute, aromată de la cimbru și lămâie, ne-a plăcut foarte mult!

Ingrediente:

  • 700 g pulpă de porc
  • 1 linguriță cimbru uscat
  • 2 căţei de usturoi
  • 1/2 ardei iute feliat
  • 1 linguriţă de boia iute
  • coaja rasă şi zeama de la ½ lămâie
  • 2 linguri ulei de măsline
  •  sare de mare
  • piper
  • 100 ml vin alb sec

Încălzim cuptorul la 200˚ C. Amestecăm într-un mojar toate condimentele și le pisăm bine (cimbrul, usturoiul, ardeiul iute, boiaua, coaja și zeama de lămâie, uleiul de măsline). Asezonăm carnea de porc cu sare și piper. O crestăm din loc în loc și o punem într-o tavă termorezistentă. O ungem cu amestecul de ingrediente peste tot, inclusiv prin zonele crestate. Turnăm și vinul în tavă.

Acoperim cu folie de aluminiu și dăm la cuptor pentru 40 de minute. După acest interval, scoatem carnea din cuptor, verificăm dacă s-a pătruns bine și o mai punem pentru incă 20-30 de minute la cuptor pentru a se rumeni. Scădem temperatura la 180C. Când este gata, o scoatem și o lăsăm să se odihnească 15 minute acoperită cu folie de aluminiu.

Mutăm apoi carnea pe un platou, împreună cu sosul din tavă. Servim cu ciuperci la cuptor, cartofi copți, salată verde sau cu orice poftiți 🙂 Este foarte, foarte bună!

IMG_7734_Fotor