Broccoli la aburi cu chilli, usturoi, capere

Asta e o rețeță foarte gustoasă și mai ales, foarte rapid de pregătit. Undeva la 6 minute e procesul de gătit, și ai pus pe masă o salată caldă sau o garnitură, cum preferi tu!

Ingrediente:

  • 1 legătură de broccoli, rupt în crenguțe potrivite
  • 3 căței mari de usturoi, feliați subțire
  • 1 ardei iute roșu, feliat subțire
  • 1 lingură capere în oțet, tocate mărunt/ feliate
  • 4 linguri ulei de măsline
  • sare și piper

Pregătire:

1. Puneți apă într-o oală și aduceți-o la punctul de fierbere.

2. Puneți broccoli într-o sită și așezați-l deasupra oalei când apa clocotește (sita nu trebuie să fie scufundată în apă, ci deasupra ei). Acoperiți cu un capac și gătiți aprox 5 min. E gata când furculița intră relativ ușor în floretele de broccoli. Nu gătiți în exces, trebuie să rămână totuși ușor crunchy, iar culoarea verde intens să se păstreze.

3. Scoateți broccoli pe o farfurie.

4. Între timp, încingeți uleiul de măsline și prăjiți ardeiul, caperele și usturoiul, 3-4 minute, amestecând ocazional, până devin crocante.

5. Turnați peste broccoli cu tot cu ulei, asezonați cu puțină sare și piper.

6. Serviți ca atare sau sub forma unei garnituri, cald. Este foarte bun alături de un pahar de vin alb! ☺️

Orez copt cu usturoi și roșii

Orez la cuptor, gustos și simplu de pregătit. E foarte bun, eu l-am gătit de câteva ori până acum, inclusiv și cu alte legume.

Poate fi un fel principal sau o garnitură. Eu l-am servit de fiecare dată ca fel principal.

Ingrediente pentru 2 porții:

  • 400 g roșii cherry
  • 8 căței mari de usturoi, intregi, fără coajă
  • 2 cepe șalote, tăiate în bucăți de 3 cm
  • 1 legătură pătrunjel
  • 1 lingură frunze de cimbru
  • 2 batoane scorțișoară
  • 50 ml ulei măsline
  • 150 g orez basmati
  • 300 ml apă clocotită
  • Sare și piper

Cum procedăm:

1. Încingem cuptorul la 160C.

2. Într-o tavă cu pereți înalți punem roșiile, usturoiul, scorțișoara, ceapa, cozile de pătrunjel tăiate mărunt, cimbrul.

3. Asezonăm cu uleiul de măsline, 1/3 linguriță sare și piper.

4. Dăm la copt pentru 40-50 de minute sau până ce legumele sunt moi, soft.

5. Scoatem din cuptor și presărăm orezul basmati peste legume, fără să le amestecăm.

6. Creștem temperatura cuptorului la 220C.

7. Turnăm apa clocotită peste orez și legume, mai adăugăm un praf de sare și de piper. Sigilăm bine vasul cu folie (mie îmi place să decupez o hârtie de copt după forma vasului folosit, o așez peste compoziție și abia apoi pun folia de aluminiu) și dăm la copt pentru încă 25 de minute.

8. Scoatem din cuptor și lăsăm la răcit încă 10 minute, acoperit.

9. Îndepărtăm apoi folia, presărăm frunzele de pătrunjel, amestecăm ușor orezul și servim.

Inspirație: Ottolenghi, Simple

Dovleac copt cu ceapă roșie, tahini și za’atar

O rețetă pe care am pregătit-o de foarte multe ori și pe care am tot amânat să v-o scriu. Este atât de gustos dovleacul în combinația asta 😊

Ingrediente:

  • 1 kg dovleac butternut, tăiat felii semilune de 2 cm grosime, cu tot cu coajă
  • 2 cepe roșii, tăiate în sferturi
  • 50 ml ulei de măsline
  • Sare, piper
  • 1 lingură Za’atar
  • 1 lingură pătrunjel tocat
  • 3 linguri tahini
  • 2 linguri suc lămâie
  • 3 linguri apă
  • 1 cățel usturoi zdrobit
  • 30 g semințe de pin (am folosit semințe de floarea soarelui)

Pregătire:

1. Încingem cuptorul la 220C.

2. Într-un bol amestecăm ceapa tăiată împreună cu dovleacul felii, 3 linguri de ulei de măsline, 1 linguriță de sare și piper.

3. Mutăm într-un vas/tavă și dăm la cuptor pentru 40 de minute sau până ce legumele sunt rumene.

4. Scoatem din cuptor și lăsăm la răcorit.

5. Într-un bol mic amestecăm pasta de tahini cu apă, lămâie, usturoi și 1/4 linguriță sare. Omogenizăm bine, trebuie să aibe o consistență fluidă. Mai adăugați puțină apă dacă e nevoie.

6. Prăjiți semințele de pin într-o tigaie.

7. Pentru servire, aranjați legumele coapte pe un platou, turnați dressing-ul de tahini, apoi presărați pătrunjelul, semințele de pin și za’atar-ul.

8. Enjoy the flavours 😊

Inspirație: Ottolenghi, Simple

Hummus cu lămâie, chilli, ghimbir și usturoi

Pentru că îmi plac hummus-urile foarte mult, am decis ca prima rețetă testată din noua carte Ottolenghi- Flavour să fie un hummus.

E foarte gustos, ușor picant 😊

Ingrediente hummus:

  • 300 g năut fiert
  • 10 g ghimbir proaspăt
  • 1 lingură ulei măsline
  • 1 cățel mic de usturoi
  • 1 lingură coajă rasă de lămâie + 3 linguri suc de lămâie
  • 2-3 linguri apă rece
  • 3/4 linguriță sare

Pregătire:

1. Toate ingredientele se pun într-un robot și se procesează până devin o cremă fină.

2. Puneți hummus-ul pe o farfurie, și faceți o adâncitură ușoară în mijloc.

Topping:

  • 90 ml ulei măsline
  • 3 ardei iuți, fără semințe, feliați subțire
  • 3 căței mari de usturoi, feliați subțire
  • 15 g ghimbir proaspăt, tăiat julien
  • 2 bețișoare scorțișoară
  • 15 g tulpini de coriandru proaspăt, tăiate în bucăți de 4cm lungime

1. Încingem uleiul într-o tigaie pe foc mediu.

2. Prăjim ardeii iuți, usturoiul, ghimbirul și scorțișoara pentru 4-5 minute, amestecând din când în când, până ce usturoiul este ușor auriu.

3. Adăugăm tulpinile de coriandru și mai prăjim aprox 1 minut.

4. Cu o spatulă așezăm mirodeniile prăjite peste hummus, presărăm cu puțină sare grunjoasă iar apoi turnăm uleiul rămas.

5. Serviți 😊

Gratin de cartofi dulci cu salvie

Îmi plac mult cartofii dulci, iar de-a lungul timpului i-am gătit în fel și chip. Gratinul de mai jos e super simplu de pregătit și ai nevoie doar de câteva ingrediente. Noi l-am mâncat la un prânz, alături de o salată din verdețuri.

Ingrediente:

  • 800 g cartofi dulci, feliați subțire, cu tot cu coajă (2 buc mari)
  • 3 linguri salvie tocată, proaspătă
  • 3 căței usturoi zdrobiți
  • 130 g lapte de cocos din conservă/ smântână dulce de gătit
  • 1 linguriță sare
  • 1/2 linguriță piper râșnit

Pregătire:

  1. Încinge cuptorul la 200˚C.
  2. Într-un bol amestecăm sarea, piperul, salvia tocată, usturoiul zdrobit și cartofii feliați.
  3. Aranjăm feliile într-un vas termorezistent, una lângă alta, să se suprapună, cu coaja în sus.
  4. Puneți deasupra cartofilor orice rămâne în bol: usturoi, salvie.
  5. Acoperim cu folie de aluminiu și dăm la copt pentru 45 de minute.
  6. Scoatem din cuptor, îndepărtăm folia, turnăm laptele de cocos și mai coacem încă 25 de minute. O furculiță ar trebui să intre foarte ușor în feliile de cartofi.
  7. Servim fie ca o garnitură, fie ca un fel principal alături de o salată simplă. Este bun atât cald, cât și rece.

Inspirație: Ottolenghi, The cookbook.

Pesto din verdețuri

Vă prezint pesto-ul meu preferat, pe care îl folosesc ca dressing în salate, îl pun în sandwich-uri, fac paste cu el sau stropesc diverse legume coapte.

Ingrediente:

  • 1 legătură pătrunjel, mare
  • 10-12 frunze busuioc
  • 2-3 fire mentă
  • 2-3 crenguțe oregano
  • 2 căței usturoi
  • 25 g migdale/ nuci/ tahini
  • 60 ml ulei măsline
  • 1/2 linguriță sare
  • piper râșnit
  • 1 lămâie stoarsă

1. În vasul unui robot puneți toate ingredientele. Puteți toca ușor din cuțit usturoiul și pătrunjelul.

2. Mixați până obțineți o pastă fină. Curățați vasul cu o spatulă din când în când.

3. Mutați pesto-ul într-un recipient închis etanș, păstrați la frigider până la 1 săptămână.

Puteți adăuga și 2 linguri de parmezan ras fin dacă îl doriți în varianta clasică.

Roșii coapte cu chilli, usturoi, ghimbir

M-am îndrăgostit iremediabil de roșiile gătite cum veți vedea mai jos ! Sunt dulci, zemoase, aromate. Perfecte pentru bruschette sau ca topping peste un hummus simplu, peste avocado zdrobit, în salate lejere, lângă o mozzarella/ burrata sau ca o simplă garnitură.

Evident, cel mai important este să folosiți roșiile în sezon, să fie bine coapte. Ottolenghi recomandă roșiile mari- beef tomatoes, dar ies foarte bine și cele mai mititele, obișnuite.

Ingrediente:

  • 1 kg roșii bine coapte
  • 70 ml ulei măsline
  • sare grunjoasă, piper râșnit
  • 8 căței usturoi feliați
  • 2-3 ardei iuți, tăiați felii subțiri
  • 4 cm ghimbir tăiat fâșii subțiri
  • frunze de pătrunjel proaspăt

1. Încingem cuptorul la 230˚C.

2. Spălăm roșiile și le tăiem în jumătăți sau în felii mai groase, dacă sunt mari. Le așezăm într-un vas de ceramică sau pe o tavă pe hârtie de copt, fără să se suprapună.

2. Stropim cu puțin ulei de măsline, sare grunjoasă și râșnim piper din belșug.

3. Dăm la cuptor pentru 15-20 de minute sau până sunt ușor rumene.

4. Între timp încingem uleiul de măsline rămas și adăugăm usturoiul, ardeiul și ghimbirul.

5. Gătim pentru 5 minute, până ce usturoiul este caramelizat, amestecând din când în când. Adăugăm apoi tulpinile/codițele de la pătrunjel și mai prăjim 2-3 minute.

6. Scoatem roșiile din cuptor și presărăm deasupra tot ardeiul cu ghimbirul, usturoiul și uleiul din tigaie.

7. Presărăm frunzele de pătrunjel proaspăt și servim cu o baghetă, cu un hummus, o salată simplă alături sau peste bruschette cu avocado zdrobit ușor! Este excelent 😊

Inspirație: Ottolenghi, Simple

Supă cremă de rădăcinoase coapte

supa de radacinoase coapte

O cremă fină din legume coapte, bună la prânz ori cină.

Ingrediente:

  • 1 ceapă galbenă
  • 1 căpățână usturoi
  • 1 bucată țelină, mică
  • 1 păstârnac
  • 2-3 morcovi mici
  • 2 cartofi
  • sare și piper
  • 2 linguri grăsime de rață sau ulei de măsline
  • 1 fir frunze țelină
  • 1 praf nucșoară
  • apă fierbinte/supă de pui
  1. Se curăță ceapa, țelina, păstârnacul, morcovii, cartofii.
  2. Se taie bucăți și se pun într-o tavă. Punem și căpățâna de usturoi întreagă, necurățată.
  3. Se asezonează cu sare, piper, grăsimea/ulei.
  4. Se coc 30 de minute la 220°C sau până o furculiță intră ușor în legume.
  5. Se mută toate legumele într-un blender, se stoarce căpățâna de usturoi, se adaugă supă de pui cât să fie acoperite și se mixează cremă fină.
  6. Se asezonează cu sare, piper, un praf de nucșoară și țelina tocată mărunt.
  7. Se servește cu stropi de smântână dulce deasupra.

supa crema de radacinoase coapte

supa crema de radacinoase coapte

supa crema de radacinoase coapte

supa crema de radacinoase coapte

Pui coquelet cu ierburi și usturoi

coquelet cu ierburi si usturoi
pui coquelet cu ierburi si usturoi

Pui fraged uns cu mult unt aromat cu ierburi proaspete și usturoi, copt apoi până devine rumen și suculent! O nebunie, foarte gustos, ușor de făcut, nu aveți cum să dați greș!

Ingrediente:

  • 1 pui coquelet
  • 50 g unt
  • sare și piper
  • 1 cățel usturoi tocat
  • 5 frunze busuioc, tocate mărunt
  • 3 frunze salvie proaspătă, tocate mărunt
  • 1 fir pătrunjel, tocat mărunt
  • 1 crenguță cimbru, tocată măcunt
  • 1 vf linguriță oregano uscat
  • 4 căpățâni usturoi

Încingem cuptorul la 180˚C și pregătim o tavă din ceramică, nu foarte mare, cât să încape puiul.

Într-un bol mic frecăm untul moale cu 1 cățel usturoi tocat, sare, piper, oregano uscat, busuioc, pătrunjel, salvie, cimbru – toate tocate mărunt.
pui coquelet cu ierburi si usturoi

Punem o linguriță din acest amestec în interiorul puiului, apoi îl ungem bine pe toate părțile. Îl așezăm în tavă, împreună cu căpățânile de usturoi, cărora le tăiem mustățile și codița uscată.
pui coquelet cu ierburi si usturoi

Dăm la cuptor 40 de minute, până devine rumen.
pui coquelet cu ierburi si usturoi

Mâncăm alături de usturoiul copt stors, eventual o salată sau legume coapte.
pui coquelet cu ierburi si usturoi

Fettuccine cu sparanghel și roșii cherry

fettuccine
fettuccine cu sparanghel si rosii cherry

Fettuccine delicioase și ușor de făcut, light, cu arome de vară. În 10 minute le aveți pe masă! Eu le-am pregătit pentru cină și ne-au plăcut mult.

Ingrediente:

  • 200 g fettuccine
  • 3-4 fire sparanghel verde, tăiate în bucăți
  • 1 fir  usturoi verde
  • 300 g roșii cherry tăiate în jumătăți
  • 2 linguri ulei măsline
  • câteva frunze busuioc
  • sare și piper
  • parmezan ras fin pentru servit

Fierbem pastele în apă clocotită cu puțină sare, al dente.

Într-o tigaie încinge uleiul și sotăm roșiile cherry, sparanghelul și usturoiul 2-3 minute. Nu trebuie gătite prea mult, sparanghelul trebuie să rămână ferm și crocant.
fettuccine cu sparanghel si rosii cherry

Când pastele au fiert, le scurgem de apă și le mutăm peste legume. Amestecăm bine, asezonăm cu piper, sare și busuiocul tocat. Adăugăm 2-3 linguri din apa pastelor dacă e nevoie.

Punem în farfurii și presărăm parmezan ras fin. Mâncăm imediat. Foarte bune!
fettuccine cu sparanghel si rosii cherry

fettuccine cu sparanghel si rosii cherry