Cheesecake cu lămâie și lavandă

cheesecake lavanda
cheesecake lavanda si lamaie

Cheesecake cu mascarpone, coajă de lămâie, lavandă și afine. O minunăție! Foarte cremos și parfumat.

Ingrediente:

  • 120 g biscuiți digestivi
  • 30 g unt topit
  • 500g mascarpone
  • 200g smântână acră
  • 120 g ouă (2 buc mari)
  • 110 g zahăr
  • 20 g făină
  • coaja rasă fin de la 1 lămâie
  • sucul de la 1/2 lămâie
  • semințele de la 1/4 păstaie vanilie
  • 2 lingurițe flori de lavandă
  • 100 g afine/coacăze negre
  1. Măcinăm biscuiți fin și îi amestecăm cu untul topit.
  2. Îi punem într-o tavă rotundă de 20cm în diametru. Dăm la rece.
  3. Încingem cuptorul la 140 ˚C și punem o cratiță cu apă pe fundul cuptorului.
  4. Într-un bol mixăm zahărul cu ouă, coajă de lămâie, semințele de vanilie, smântână, făină, flori de lavandă și mascarpone.
  5. Turnăm jumătate din compoziție în tavă, peste biscuiți.
  6. Presărăm fructele și turnăm restul de compoziție.
  7. Dăm la cuptor pentru 50-60 de minute, pe grătarul cuptorului plasat la mijloc, până ce s-a închegat dar dacă mișcăm de tavă, mijlocul cheesecake-ului tremură ușor.
  8. Scoatem din cuptor și lăsăm la răcit complet, apoi punem la rece câteva ore (preferat peste noapte).
  9. Când este bine răcit, scoatem cheesecake-ul din tavă. Puteți orna cu afine proaspete, flori de lavandă, după plac.

cheesecake lavanda si lamaie

cheesecake lavanda si lamaie

cheesecake lavanda si lamaie

cheesecake lavanda si lamaie

cheesecake lavanda si lamaie

Tea cakes cu miere și lavandă

tea cakes cu lavanda
tea cakes cu lavanda si miere

Prăjituri cu lavandă și miere, rețetă semnată Ottolenghi, sunt parfumate și moi. Dacă nu aveți forme individuale, puteți coace prăjiturile și în forme de muffins, în acest caz veți obține mai mult de 6 bucăți.

Ingrediente pentru 6 bucăți:

  • 225 g unt moale, plus 30 g unt topit pentru uns formele
  • 115 g zahăr alb
  • 115 g miere (de preferat de lavandă, dar folosiți simplă dacă nu aveți)
  • 3 ouă
  • 245 g făină albă
  • 1 linguriță praf de copt
  • 1/2 linguriță bicarbonat
  • 1/2 linguriță sare
  • 1/2 linguriță scorțișoară
  • 1/2 linguriță lavandă uscată
  • 110 g smântână acră

Glazură:

  • 20 ml zeamă lămâie
  • 2 lingurițe miere
  • 100 g zahăr pudră
  1. Puneți 6 forme individuale în frigider pentru 10 minute ( am folosit tăvi de mini bundt cake), apoi scoateți-le și ungeți-le cu unt topit. Puneți din nou la rece până pregătiți compoziția.
  2. Încingem cuptorul la 170˚C.
  3. Într-un bol mixăm untul cu zahărul și mierea.
  4. Adăugăm apoi ouăle, unul câte unul și continuăm mixarea până sunt încorporate complet.
  5. Într-un vas cernem făina, praful de copt, sarea, bicarbonatul, lavanda și scorțișoara.
  6. Adăugăm alternativ ingredientele uscate și smântâna peste compoziția cu ouă și unt.
  7. Împărțim în cele 6 forme și dăm la cuptor pentru 20-30 de minute, sau până trec testul cu scobitoarea.
  8. Le scoatem din cuptor și le lăsăm la răcit ăn forme timp de 10 minute, apoi le scoatem și le așezăm pe un grătar până se răcesc complet.

tea cakes cu lavanda si miere

Glazură:

  1. Amestecați zeama de lămâie cu mierea, apoi adăugați zahărul pudră.
  2. Așezați câte o linguriță de glazură peste fiecare prăjitură și presărați puțină lavandă uscată.

tea cakes cu lavanda si miere

tea cakes cu lavanda si mieretea cakes cu lavanda si miere

Prăjitură cu lavandă, caise și nuci

prajitură cu lavanda, caise si nuciprajitura cu lavanda, caise si nuci

Plenty More, Ottolenghi. Abia așteptam caisele proaspete ca să încerc minunăția asta, dar m-am împotmolit cu lavanda. Foarte greu am găsit flori de lavandă, deși am încercat toate plafarele. În final, din pură întamplare am dat peste o tanti în piață care avea buchețele de lavandă înflorită de vânzare. Ce fericită am fost! 🙂 În sfârșit, puteam să încerc prăjitura lui Ottolenghi.

Ingrediente:

  • 180 g unt, la temperatura camerei
  • 220 g zahăr alb
  • 2 linguri ulei de nuci (l-am exclus, nu am avut)
  • 120 g migdale măcinate
  • 120 g nuci măcinate
  • 4 ouă, ușor bătute
  • 90 g făină (se poate folosi o făină fără gluten pentru cei care doresc prăjitura să fie fără gluten)
  • 1 praf de sare
  • coaja rasă de la 1 lămâie
  • 1/2 lingură vanilie
  • 1 1/2 linguriță flori de lavandă, uscate
  • 600 g caise ferme, tăiate în jumătăți, fără sâmburi

Glazură:

  • 1 lingură zeamă de lămâie
  • 6 linguri zahăr pudră

Încingem cuptorul la 190°C și pregătim o tavă de 23 cm în diametru. O ungem cu unt și pudrăm cu făină sau punem hârtie de copt.

Într-un bol mixăm untul, zahărul, ulieul și migdalele până devin o cremă fină. Adăugăm apoi ouăle, unul câte unul, mixând bine pentru omogenizare. Adăugăm și nucile, făina, coaja de lămâie, vanilia, sarea și 1 linguriță flori de lavandă. Omogenizăm și turnăm compoziția în tava pregătită.

Aranjăm caisele cu partea tăiată în sus, încât să fie ușor suprapuse, circular.
prajitura cu lavanda, caise si nuci

Coacem timp de 70-80 de minute. Dacă prăjitura se rumenește prea mult, o acoperim cu folie de aluminiu. E gata când trece testul cu scobitoarea.

Între timp pregătim glazura. Într-un bol mic amestecăm zeama de lămâie cu zahărul pudră. Consistența glazurii trebuie să fie ușor lichidă, încât să curgă de pe lingură, cum este mierea.

Îndată ce am scos prăjitura din cuptor turnăm glazura peste ea, folosind o linguriță. Decorăm cu restul de flori de lavandă.
prajitura cu lavanda, caise si nuci

Se lasă la răcit, apoi o putem scoate din tavă și tăia.
prajitura cu lavanda, caise si nuciprajitura cu lavanda, caise si nuci

Este un desert ușor ca textură, puțin acrișor.
prajitura cu lavanda, caise si nuci

Merită încercată! Blatul foarte soft, light și aromat datorită nucilor și migdalelor te fac să mănânci întruna din prăjitura asta!

prajitura cu lavanda, caise si nuci