Prăjitură Panforte

panforte
panforte

Panforte, o prăjitură de iarnă, plină de arome, nuci și fructe deshidratate. Foarte consistentă, se păstrează bine vreme îndelungată.

Ingrediente:

  • 100 g făină
  • 40 g cacao
  • 150 g zahăr brun
  • 150 g miere
  • 100 g smochine deshidratate
  • 100 g curmale deshidratate
  • 100 g nuci
  • 120 g migdale
  • 100 g ciocolată neagră
  • coaja rasă fin de la 1 portocală
  • 1/3 linguriță nucșoară
  • 1/2 linguriță ghimbir
  • 1 lingură scorțișoară
  • zahăr pudră
  1. Punem hârtie de copt pe fundul unei tăvi de 18-20 cm în diametru, cu pereții detașabili. Ungem pereții cu unt și pudrăm cu cacao.
  2. Spălăm portocala și radem coaja fin.
  3. Tăiem smochinele și curmalele bucăți.
  4. Într-un bol punem făina, aromele, nucile și migdalele tocate din cuțit, smochinele, curmalele, coaja de portocală.
  5. Într-o oală mică punem la topit zahărul cu mierea, fără să amestecăm. Adăugăm ciocolata când zahărul s-a topit.
  6. Turnăm peste ingredientele uscate și omogenizăm.
  7. Turnăm în tavă și presăm ușor cu dosul unei linguri (compoziția e destul de lipicioasă și densă) .
  8. Dăm la cuptor pentru 30 de minute la 150°C.
  9. După ce prăjitura s-a răcit, presărăm zahăr pudră din abundență deasupra, apoi o răsturnăm pe o farfurie și pudrăm din nou cu zahăr.
  10. Acoperim cu folie alimentară sau o depozităm pe un suport cu capac și o punem în frigider. O tăiem cu un cuțit foarte ascuțit.
  11. Prăjitura se păstrează bine timp de mai multe săptămâni la rând.

panforte
panforte
panforte

Smochine cu blue cheese

smochine cu branza

smochine-cu-branza

Smochine proaspete, umplute cu brânză, nuci și miere. Se poate folosi orice brânză vă place, prosciutto sau alte mezeluri.

Ingrediente:

  • 3 smochine
  • 3 lingurițe brânză cu mucegai albastru, ușor cremoasă
  • 1-2 lingurițe fistic tocat
  • miere/cremă balsamică
  1. Crestăm smochinele în cruce.
  2. Le umplem cu brânză, presărăm fistic și miere/cremă balsamică.
  3. Sunt faine ca un aperitiv, iar pe lângă brânză, puteți pune și felii de prosciutto crudo.

smochine cu branza

smochine cu branza

Tea cakes cu miere și lavandă

tea cakes cu lavanda
tea cakes cu lavanda si miere

Prăjituri cu lavandă și miere, rețetă semnată Ottolenghi, sunt parfumate și moi. Dacă nu aveți forme individuale, puteți coace prăjiturile și în forme de muffins, în acest caz veți obține mai mult de 6 bucăți.

Ingrediente pentru 6 bucăți:

  • 225 g unt moale, plus 30 g unt topit pentru uns formele
  • 115 g zahăr alb
  • 115 g miere (de preferat de lavandă, dar folosiți simplă dacă nu aveți)
  • 3 ouă
  • 245 g făină albă
  • 1 linguriță praf de copt
  • 1/2 linguriță bicarbonat
  • 1/2 linguriță sare
  • 1/2 linguriță scorțișoară
  • 1/2 linguriță lavandă uscată
  • 110 g smântână acră

Glazură:

  • 20 ml zeamă lămâie
  • 2 lingurițe miere
  • 100 g zahăr pudră
  1. Puneți 6 forme individuale în frigider pentru 10 minute ( am folosit tăvi de mini bundt cake), apoi scoateți-le și ungeți-le cu unt topit. Puneți din nou la rece până pregătiți compoziția.
  2. Încingem cuptorul la 170˚C.
  3. Într-un bol mixăm untul cu zahărul și mierea.
  4. Adăugăm apoi ouăle, unul câte unul și continuăm mixarea până sunt încorporate complet.
  5. Într-un vas cernem făina, praful de copt, sarea, bicarbonatul, lavanda și scorțișoara.
  6. Adăugăm alternativ ingredientele uscate și smântâna peste compoziția cu ouă și unt.
  7. Împărțim în cele 6 forme și dăm la cuptor pentru 20-30 de minute, sau până trec testul cu scobitoarea.
  8. Le scoatem din cuptor și le lăsăm la răcit ăn forme timp de 10 minute, apoi le scoatem și le așezăm pe un grătar până se răcesc complet.

tea cakes cu lavanda si miere

Glazură:

  1. Amestecați zeama de lămâie cu mierea, apoi adăugați zahărul pudră.
  2. Așezați câte o linguriță de glazură peste fiecare prăjitură și presărați puțină lavandă uscată.

tea cakes cu lavanda si miere

tea cakes cu lavanda si mieretea cakes cu lavanda si miere

Bruschette cu ricotta și miere

bruschette cu ricotta si miere
bruschette cu ricotta si miere

Bruschette lejere, ușoare, dar foarte gustoase. Potrivite pentru mic dejun sau o gustare light.

Ingrediente:

  • felii de pâine cu maia
  • ricotta
  • miere
  • piper proaspăt râșnit (opțional)
  1. Prăjiți pâinea, fie în cuptor, fie în toaster.
  2. Ungem fiecare felie de pâine prăjită cu ricotta, apoi cu miere.
  3. Râșnim piper și mâncăm. Este foarte gustos alături de un ceai, la micul dejun.

bruschette cu ricotta si miere

bruschette cu ricotta si miere

Salată cu smochine, mozzarella și prosciutto

salata cu smochine, mozzarella si prosciutto

Ce salată colorată și plină de prospețime! Este light, dar atât de bună!

Ingrediente:

  • 2 smochine
  • 125 g mozzarella în zer
  • 4 felii prosciutto crudo
  • 150 g mix salată dulce crocantă (1 pungă)
  • 2 linguri ulei de măsline
  • sare și piper
  • 1 lingură oțet balsamic
  • 1 lingură miere
  • 2 linguri zeamă de portocală

Așezăm salata într-un încăpător. Rupem bila de mozzarella în bucăți mici, feliem smochinele și le așezăm peste salată.

Într-un bol mic pregătim dressing-ul: punem uleiul, oțetul balsamic, sucul de portocală, mierea, sare și piper. Turnăm peste salată și amestecăm ușor. La final adăugăm feliile de prosciutto.

Mutăm în farfurii și servim. Light și gustoasă.
salata cu mozzarella, smochine si prosciutto

Iaurt grecesc cu fructe și miere

iaurt grecesc cu fructe si miere

Este o combinație atât de bună, iaurtul fin, mătăsos, fructele aromate, ideal pentru un mic dejun sau poate fi considerat chiar un desert. În Grecia această combinație este servită în special la micul dejun.

Ingrediente:

  • 200 g iaurt grecesc
  • fructe proaspete, la alegere – am folosit zmeură, mure și pere de această dată, dar am mai mâncat și cu pepene galben, nectarine, piersici.
  • 2-3 lingurițe miere
  • nucă tocată, opțional

Într-un bol/cup/ ramekins punem iaurtul. Presărăm fructe întregi sau feliate, în funcție de fructele alese. Adăugăm 1-2 lingurițe de miere și sâmburi de nuci. Mâncăm imediat. Foarte bun, aromat, sățios.

Bruschette cu ricotta, avocado și căpșune

bruchette

Cât de bune și proaspete sunt bruschettele cu ricotta, avocado, căpșune proaspete și miere!

Ingrediente:

  • 6 felii ciabatta
  • 1/2 avocado tăiat cuburi
  • 5-6 căpșune tăiate cuburi
  • 50 g ricotta
  • 2 lingurițe miere

Încingem o tigaie și rumenim feliile de pâine. După ce s-au răcit le ungem cu ricotta.

bruschette cu ricotta, avocado, capsune

Presărăm avocado și căpșunele tăiate cuburi, apoi dâre de miere. Sunt excelente!

bruschette cu ricotta, avocado, capsune

Morcovi copți cu miere și vin

morcovi copti O garnitură foarte bună! Morcovi dulci și moi, copți în miere și vin. Sunt perfecți lângă o friptură. Rețetă de post, fără gluten.

Ingrediente:

  • 10 morcovi (încercați să fie de aceași dimensiune)
  • 2 linguri ulei măsline
  • 3-4 linguri miere
  • 3-4 linguri vin roșu (am folosit de casă)
  • piper măcinat

Încălzim cuptorul la 200˚C. Spălăm bine morcovii, le tăiem vârful și coada, apoi îi tăiem pe jumătate pe lungime. Îi punem într-un vas întins din ceramică sau yena și turnăm restul condimentelor.

morcovi copti

Punem la cuptor pentru 50-60 de minute. După 30 de minute îi puteți întoarce pentru a se frăgezi uniform. Merg foarte bine lângă o friptură de porc cu fenicul.

morcovi copti

Înghețată cu iaurt, miere și caise

inghetata cu iaurt si caise

Deliciu pe băț, simplu de făcut! Pentru că am fost întrebată de unde am cumpărat formele pentru înghețată, în Timișoara se găsesc la mall la Kitchen Shop și inclusiv la magazinul Bam Boo.

Ingrediente:

  • 200 g iaurt gras (grecesc)
  • 3-4 linguri miere
  • 3 caise bine coapte

Într-un blender punem iaurtul, caisele fără sâmburi și mierea. Mixăm bine apoi turnăm compoziția în formele pentru înghețată. Punem la congelator cel puțin 2 ore. Înainte să le scoatem din forme, lăsăm înghețata 2-3 minute la temperatura camerei, astfel va ieși mai ușor din forme. Foarte bună și răcoroasă!

inghetata pe bat cu iaurt cu caise

Mucenici moldovenești cu nucă

IMG_6720

Mâine românii sărbătoresc ”Sfinții 40 de Mucenici”. Există numeroase tradiții pentru această sărbătoare, dar în ziua de astăzi, singurul obicei care mai persistă este acela ca femeile să coacă sau să fiarbă în ziua de 9 martie 40 de figurine din aluat, numite ”sfințișori” sau ”mucenici”. Eu am fost foarte încântată să pregătesc mucenicii, mai ales că este prima dată când îi fac. Din rețeta încercată de mine, ies 8 mucenici mari și am găsit-o aici.

Ingrediente aluat:

  • 600 g făină tip 650 sau 000
  • 2 gălbenșuri
  • 30 g drojdie
  •  coaja rasă fin de la 1 lămâie
  • 30 g unt
  • 1 linguriță zahăr
  • 1/2 linguriță sare
  • 300 ml lapte cald

Sirop:

  • 50 g zahăr
  • 1 ceașcă miere
  • 300 ml apă
  • 1/2 linguriță esență de vanilie

Topping:

  • 250 g nuci tocate

Pregătim aluatul după cum urmează: într-un bol mic facem maiaua din drojdie, 1 linguriță zahăr, 1 linguriță făină și 2-3 lingurițe lapte cald. Lăsăm 10 minute deoparte.

Într-un bol mare vom pune făina, sarea, coaja rasă de lămâie, gălbenușurile, untul și laptele. Adăugăm maiaua și le amestecăm bine pe toate, până aluatul devine omogen. Lăsăm la crescut, acoperit cu un prosop. Va arăta cam așa.

IMG_6708

Împărțim aluatul după ce a crescut în 8 bucăți, pe care la rândul lor le împărțim în două. Vom rula fiecare bucată de aluat cu palmele ca să obținem niște fâșii lungi. Răsucim câte două rulouri și le împletim sub formă de 8. Punem mucenicii într-o tavă pe hârtie de copt. Îi vom coace 45 de minute la 180˚C.

IMG_6713

Fierbem apa cu zahărul câteva minute. Lăsăm să se răcească puțin și adăugăm mierea și esența de vanilie.
Când mucenicii sunt gata îi scoatem din cuptor și îi lăsăm să se răcească puțin. Îi scufundăm apoi în sirop. Eu i-am uns cu miere cu o pensulă și abia apoi am presărat nuca. Astfel, nuca se fixează mai bine pe mucenici 🙂 Sunt foarte buni, ne-au plăcut mult! Sper să vă placă și vouă!

IMG_6725