Supă cremă din țelină și păstârnac cu gorgonzola

supa crema

O supă cremă fantastică! Ador gustul dulce al păstârnacului, iar gorgonzola completează foarte bine supa! La fel de bine se poate folosi și brânză de capră.

Continue reading

Advertisements

Supă cremă de păstârnac

IMG_660

Îmi place păstârnacul foarte mult, copt sau în supă cremă, are o aromă foarte bună, dulceagă.  Dacă nu l-ați încercat încă într-o supă cremă, e momentul să o faceți! Serviți-o cu puțin pecorino sau parmezan deasupra, crutoane, o să vă placă!

Ingrediente:

  • 3  bucăți păstârnac
  • 2 cartofi
  • 1 ceapă
  • 2 căței usturoi
  • 1 lingură unt
  • sare și piper
  • 50 ml smântână de gătit (Ladorna)
  • 2 foi de dafin

Se curăță cartofii, ceapa și păstârnacul. Topim untul într-o oală și călim ceapa tocată mărunt pentru 2-3 minute. Adăugăm păstârnacul, usturoiul și cartofii tăiați cuburi mici și mai călim vreo 2 minute. Turnăm apă cât să fie acoperite legumele și adăugăm foile de dafin. Fierbem cam 30-35 de minute, îndepărtăm foile de dafin, lăsăm 5 minute la răcit apoi mixăm legumele cremă cu un mixer vertical sau în blender. Asezonăm supa cu sare, piper și smântana de gătit. O putem mânca cu crutoane deasupra, bacon rumenit sau niște pecorino ras fin. yuuum!

Rădăcinoase la cuptor

IMG_5502 O garnitură foarte bună, legume coapte, rumenite, cu miez moale și cu gust dulceag! Le-am alăturat lângă o friptură și s-au potrivit de minune 🙂

Ingrediente pentru 2 porții:

  • 2 morcovi
  • 1 păstârnac
  • 1/2 țelină
  • 2 cartofi mari
  • 2 linguri untură
  • 1 linguriță cimbru uscat
  • sare de mare
  • piper

Încălzim cuptorul la 200˚C și pregătim o tavă. Curățăm legumele și le tăiem în bucăți egale, nu prea mari. Le punem într-o oală în apă rece cu puțină sare și le fierbem 3-4 minute din momentul când clocotesc. Le scurgem de apă și le punem în tava pregătită, asezonăm cu sare, piper, cimbru și untură. Le amestecăm bine și le coacem 40 de minute, până devin rumene și crocante. Foarte bune, merg perfect lângă o friptură! O rețetă Good Food.

radacinoase