Pulpe de curcan învelite în bacon

IMG_4130

Pulpe delicioase, învelite în bacon crocant, rumene dar fragede.

Ingrediente:

  • 2 pulpe de curcan (partea inferioară; eu am avut carne de la țară)
  • 100 g bacon feliat
  • 1 lingură unt
  • 100 ml vin alb sec
  • sare de mare
  • piper
  • 1 vârf linguriță chilli
  • frunze de salvie

Încingem cuptorul la 200˚C. Asezonăm pulpele cu sare și piper, iar pe sub piele încercăm să băgăm cubulețe de unt și frunze de salvie. Le învelim apoi în bacon și le punem în tavă. Presărăm fulgii de chilli, frunze de salvie și turnăm vinul în tavă.

IMG_4085

Acoperim cu folie de aluminiu și dăm la cuptor pentru 60 de minute, dar după 30 de minute le scoatem și le întoarcem pe cealaltă parte. După acest înterval le înțepăm cu o scobitoare sau cu o un băț de frigăruie. Dacă zeama care iese din ele nu este roz, înseamnă că sunt gata. Le mai lăsăm 15-20 de minute fără folie, pentru a se rumeni bine.

IMG_4125

Le servim cu o salată, cu ardei copți, cartofi sau orice garnitură doriți. Din sucul lăsat de carne puteți face un delicios sos dacă îl fierbeți câteva minute cu o lingură de făină! Serviți-l lângă friptură. Foarte fragedă și bună!

IMG_4127

Advertisements

Piept de curcan cu rozmarin și portocală, la tigaie

IMG_1244_edited

O friptură aromată, simplă și foarte fragedă!

Ingrediente:

  • 500 g piept curcan feliat și puțin bătut (am avut carne de la mama mea de la țară)
  • sare
  • piper
  • 1 crenguță rozmarin tocat mărunt
  • 1 linguriță coajă rasă fin de portocală
  • 2 linguri ulei de măsline

Asezonăm feliile de piept de curcan cu sare, piper, rozmarin și coajă de portocală. Le punem pe o farfurie și lăsăm la rece 30 de minute. Încingem uleiul într-o tigaie și prăjim pieptul de curcan 3 minute pe fiecare parte, până se rumenește frumos. Miroase demențial și este extrem de aromat. Serviți cu o salată verde sau cu un orez basmati simplu.

IMG_1261_edited

Ciorbă a la grec din piept de curcan cu tarhon

IMG_8748_edited Dacă nu ați încercat încă tarhonul în ciorbe, vă spun că habar nu aveți cât este de bun. În cazul meu, a devenit unul din condimentele preferate, lângă carne sau în ciorbe.

Ingrediente:

  • 300-400 g piept curcan tăiat cuburi (merge și de pui, eu asta am avut acum)
  • 1 morcov
  • 1 ceapă
  • 1 ardei
  • 1 păstârnac mic
  • 1 felie țelină
  • 2-3 linguri mazăre congelată
  • 3 linguri orez nefiert
  • 3 linguri mari de smântână grasă
  • 1 gălbenuș
  • 2 lingurițe tarhon uscat
  • sare
  • piper
  • 2 linguri ulei

Continue reading

Piept de curcan cu broccoli, conopidă, lămâie și cimbru la cuptor

IMG_6995

Îmi place foarte mult să gătesc la cuptor. Iar carnea în general o gătesc doar în acest mod pentru că este mai sănătoasă și mi se pare mai aromată.  Iubesc lămâia pe fripturi, indiferent că este pui, porc sau curcan. Iar pe lângă lămâie, folosesc întotdeauna un condiment puternic cum e cimbrul, rozmarinul sau salvia.

Ingrediente:

  • 1 bucată piept curcan (am folosit jumătate de piept de curcan cu os, de țară, pe care l-am fiert în prealabil pentru supa cu găluște; puteți folosi pulpe dacă nu aveți piept)
  • 1 bucată mică de țelină tăiată felii
  • 3 căței usturoi
  • 2 lingurițe cimbru
  • 150 ml vin alb sec
  • 4 felii de lămâie
  • câteva buchețele de broccoli și conopidă
  • roșii cherry
  • sare
  • piper
  • 1/2 linguriță curcuma (sau șofran; curcuma este considerată șofranul indian; se găsește la Cămara cu Mirodenii sau la Comtesse Du Barry; eu am primit-o în dar de la colegii de lucru de ziua mea 🙂 lucky me)
  • 2-3 linguri ulei măsline

Asezonăm bine carnea cu sare, piper și cimbru. Crestăm carnea din loc în loc și băgăm usturoiul. Punem în tavă pieptul de curcan, turnăm vinul, uleiul de măsline, adăugăm țelina și lămâia. Acoperim cu folie de aluminiu și coacem 45 de minute la 180˚C.

IMG_6976

Scoatem din cuptor și adăugăm în tavă broccoli, conopida și roșiile cherry. Presărăm curcuma peste carne și legume, va da o culoare foarte frumoasă.

IMG_6986

Punem la loc folia de aluminiu peste tavă și mai coacem încă 20 de minute sau până ce carnea va fi foarte pătrunsă. În acel moment, îndepărtăm folia și mai lăsăm cam 15 minute pentru a se rumeni. Foarte bun și sănătos!

IMG_6994

Supă de curcan cu găluște

IMG_6982

Cui nu-i place supa cu găluște? Nu cred să existe cineva. Mie îmi place foarte mult și în plus, îmi amintește de copilărie 🙂

Avem nevoie de:

  • 1 ceapă
  • 2-3 morcovi
  • 1 păstârnac
  • 1 cartof
  • 1 ardei
  • 1 felie țelină
  • carne de curcan (am folosit 1/2 piept cu os, de țară)
  • pătrunjel verde proaspăt
  • sare
  • piper

Găluște:

  • 3 ouă întregi
  • piper
  • 110-120 g griș

Cum procedăm:

Spălăm bine carnea de curcan și o punem la fiert. Când clocotește, aruncăm apa și spălăm din nou carnea (eu procedez în acest mod ca să nu fie prea grasă supa și să iese limpede). Punem din nou la fiert și adăugăm legumele întregi în oală. Dacă vă place morcovul în supă și vreți să îl păstrați la final, tăiați-l în bucăți mai mici. Lăsăm să fiarbă la foc potrivit. Se spune că dacă fierbi supa la foc mare, va ieși tulbure. Fierbem supa până cand legumele și carnea sunt bine pătrunse. Când scade, completăm cu apă caldă.

Între timp batem bine ouăle într-un bol și adăugăm grișul și piper. Lăsăm deoparte cel puțin 20 de minute. Punem apă într-o altă oală încăpătoare la fiert. Adăgăm 1 linguriță de sare. Când clocotește, luăm cu o lingură compoziția pentru găluște și le punem la fiert, în oala cu apă și sare. Fierbem cam  10-15 minute apoi adăugam 1 pahar cu apă rece. Mai ținem pe foc până clocotesc din nou, cam 10 minute. În acest moment găluștele trebuie să fie pufoase și să se ridice la suprafață. Rețeta pentru găluște o am de aici.

Scoatem legumele din supă și o strecurăm dacă dorim. Apoi mutăm găluștele în supă cu o paletă. Asezonăm cu sare, piper și pătrunjel verde tocat.

IMG_6981

Pulpă de curcan la cuptor cu sos de vin şi tarhon

IMG_6250

Prima dată când am gătit cu tarhon nu știam la ce să mă aștept, dar mi-a plăcut foarte mult. Asta s-a întâmplat cel puțin cu an în urmă. De atunci, iubesc tarhonul, iar când am găsit rețeta asta mi-am zis că trebuie încercată cât mai repede. A ieșit așa cum mă așteptam, delicioasă, carnea  fiind foarte fragedă și aromată.

Am folosit pulpa de curcan rămasă de la supa cu tăieței. Rețeta originală am adaptat-o după gustul meu. Nu ezit niciodată să modific o rețetă și nici nu mi s-a întâmplat (încă) să stric vreo rețetă din cauza asta 🙂

Avem nevoie de:

  • 1 pulpă curcan
  • 1 ceapă roșie (sau albă)
  • ½ lămâie feliată
  • 2 lingurițe de tarhon uscat
  • 200 ml vin alb sec
  • sare
  • piper
  • 1 cub mic de unt
  • 6 roșii cherry (sau mai multe)

Se încălzeşte cuptorul la 180° C. Așezăm feliile de ceapă și de lămâie pe fundul unui vas termorezistent. Asezonăm pulpa de curcan cu sare, piper și 1 linguriță tarhon uscat. Încercam să băgăm sub piele cateva bucățele de unt. Punem carnea peste ceapă și lămâie și presărăm restul de tarhon.

IMG_6237

Turnăm vinul în vas, acoperim cu folie de aluminiu și dăm la cuptor 70 de minute. După 25 de minute scoatem și întoarcem pulpa. După alte 25 de minute adăugăm roșiile cherry și îndepărtăm folia de aluminiu. Vom coace încă 20 de minute pentru a se rumeni frumos.

Scoatem din cuptor și lăsăm friptura să se odihnească 10 minute, acoperind vasul cu folie de aluminiu. Servim cu o salată sau altă garnitură.

IMG_6251

Supă de curcan cu fidea

IMG_6246

Este una din supele noastre preferate. Deși nu am postat prea des pe profilul meu de facebook, gătesc săptămânal o supă sau o ciorbiță. Am câteva rețete care îmi plac foarte mult și intenționez să vi le arăt și vouă pe parcurs.

Pentru supa cu fidea am folosit:

  • 1 pulpă curcan de casă
  • 1 ceapă mare
  • 2 morcovi
  • 1 păstârnac
  • 1 felie țelină
  • 2 cartofi medii
  • 1 ardei roșu
  • pătrunjel verde
  • sare
  • piper
  • 1 pachet mic de fidea

Spălăm bine carnea și o punem la fiert într-o oală cu apă. După ce va începe să clocotească, aruncăm apa, spălăm carnea din nou și punem la fiert în apă curată călduță. Am folosit o oală de 5 litri. Obișnuiesc să procedez așa pentru ca supa să fie limpede și nu prea grasă. Punem apoi toate legumele în oală la fiert peste carne. Morcovii îi tăiem bucăți mai mari dacă ne plac în supă și intenționăm să îi păstrăm la final. Spumăm din când în când supa dacă este nevoie și fierbem la foc mediu, nu prea tare. De ce? Dacă supa fierbe în clocote mari, pe flacără mare, va ieși tulbure. Completăm cu apă când scade.

După aproximativ o oră (verificați dacă legumele și carnea sunt fierte), scoatem legumele și carnea din supă. Păstrăm doar morcovii. Adăugăm fideaua și asezonăm cu sare și piper. Mai ținem pe foc cam 5 minute. La final adăugăm pătrunjelul tocat. Carnea o putem folosi pentru a pregăti salate sau fripturi. O să revin cu un post pentru a vă da un exemplu 🙂

IMG_6245