Fettuccine cu sparanghel și roșii cherry

fettuccine
fettuccine cu sparanghel si rosii cherry

Fettuccine delicioase și ușor de făcut, light, cu arome de vară. În 10 minute le aveți pe masă! Eu le-am pregătit pentru cină și ne-au plăcut mult.

Ingrediente:

  • 200 g fettuccine
  • 3-4 fire sparanghel verde, tăiate în bucăți
  • 1 fir  usturoi verde
  • 300 g roșii cherry tăiate în jumătăți
  • 2 linguri ulei măsline
  • câteva frunze busuioc
  • sare și piper
  • parmezan ras fin pentru servit

Fierbem pastele în apă clocotită cu puțină sare, al dente.

Într-o tigaie încinge uleiul și sotăm roșiile cherry, sparanghelul și usturoiul 2-3 minute. Nu trebuie gătite prea mult, sparanghelul trebuie să rămână ferm și crocant.
fettuccine cu sparanghel si rosii cherry

Când pastele au fiert, le scurgem de apă și le mutăm peste legume. Amestecăm bine, asezonăm cu piper, sare și busuiocul tocat. Adăugăm 2-3 linguri din apa pastelor dacă e nevoie.

Punem în farfurii și presărăm parmezan ras fin. Mâncăm imediat. Foarte bune!
fettuccine cu sparanghel si rosii cherry

fettuccine cu sparanghel si rosii cherry

Advertisements

Salată cu avocado și roșii cherry

salata

Uneori simt nevoia să mănânc ceva foarte light, așa că aleg o salată delicioasă și hrănitoare, cum este cea de azi. Nu îți ia o veșnicie să o faci, îți trebuie doar câteva ingrediente și gata masa.

Ingrediente:

  • 1 mână rucola
  • 1/2 avocado feliat
  • 6 roșii cherry tăiate pe jumătate
  • 2 felii mozzarella tăiate cuburi
  • câteva frunze de pătrunjel
  • sare
  • piper
  • ulei de măsline
  • 1 lingură oțet balsamic

Punem rucola pe o farfurie și presărăm peste ea roșiile cherry, mozzarella, avocado și pătrunjelul. Asezonăm cu sare, piper, 1-2 linguri ulei de măsline și oțet balsamic. Servim ca atare.

Salată de rucola, roșii cherry și parmezan

salata cu rucola

O salată atât de simplă, dar cu arome puternice. Este una din preferatele mele.

Ingrediente:

  • 1 cutie rucola (100g)
  • 8-10 roșii cherry
  • 20 g parmezan tăiat așchii
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 2 linguri oțet balsamic
  • sare
  • piper

Pe o farfurie mare sau într-un bol punem rucola. Tăiem roșiile cherry în jumătate și le presărăm peste salată. Cu ustensila de curățat morcovi tăiem fâșii din parmezan peste salată. Asezonăm cu sare, piper, ulei și oțet. Amestecăm salata și o putem servi atât simplă, cât și alături de alte preparate (vită, porc, somon, etc).

Salata cu rucola, rosii cherry si parmezan

Tartă tatin cu roșii cherry, mentă și busuioc

IMG_0174_edited

O tartă care este gata foarte repede, este aromată și arată tare bine! O rețetă  Lorraine Pascale, din emisiunea sa Baking Made Easy, văzută pe TV Paprika.

Ingrediente:

  • 1 foaie aluat foietaj (eu am făcut un aluat din 150 g făină, 75 g unt și 1 vf sare)
  • 450 g roșii mici (eu am folosit cherry)
  • 2 linguri ulei măsline
  • 1 lingură miere
  • 1 lingură pesmet
  • sare
  • piper
  • funze de mentă și busuioc, proaspete

Încălzim cuptorul la 200 grade C. Punem într-o tigaie pe care ulterior o putem da la cuptor roșiile cherry, uleiul de măsline, mierea și pesmetul. Călim 2-3 minute, cât să se înmoaie puțin roșiile. Asezonăm cu sare și piper.

IMG_0167_editedÎntindem foaie de aluat, decupăm un cerc de dimensiunea tigaiei și îl punem deasupra, peste roșii , ca un capac. Presăm bine marginile și dăm la cuptor 20 de minute, până devine auriu foietajul/aluatul.

IMG_0168_edited

Răsturnăm imediat pe o farfurie, însă aveți grijă să nu vă ardeți cu sucul pe care îl lasă roșiile. Decorăm cu mentă și busuioc. Mie mi-a plăcut, este puțin dulceagă iar menta și busuiocul îi dau o notă fresh.


Bruschette cu roșii cherry, feta și pesto din pătrunjel

IMG_9027_edited

Ce buune sunt bruschettele astea, un deliciu! Nu sunt greu de făcut deloc și arată tare bine. Potrivite pentru aperitive sau o simplă gustare!

Ingrediente:

  • 1 legătură mică pătrunjel
  • 1 cățel usturoi
  • 3 lingurițe ulei măsline
  • 100 g feta
  • 25 g parmezan ras fin
  • 1 linguriță semințe de pin
  • piper
  • 8-10 roșii cherry
  • 1 baghetă feliată
  • frunze de pătrunjel pentru decor

Facem sosul pesto. Într-un robot de bucătărie punem pătrunjelul, cățelul de usturoi, semințele de pin, feta, uleiul de măsline. Mixăm până obținem o cremă.

IMG_8946_edited

Asezonăm cu piper și adăugăm parmezanul. Tăiem bagheta în felii groase. Tăiem roșiile cherry pe jumătate. Așezăm câte o linguriță de sos pesto pe fiecare felie de baghetă. Deasupra așezăm jumătate de roșie cherry sau chiar 2 jumătăți. Decorăm cu frunze de pătrunjel.

IMG_9029_edited

 

Pulpă de curcan la cuptor cu sos de vin şi tarhon

IMG_6250

Prima dată când am gătit cu tarhon nu știam la ce să mă aștept, dar mi-a plăcut foarte mult. Asta s-a întâmplat cel puțin cu an în urmă. De atunci, iubesc tarhonul, iar când am găsit rețeta asta mi-am zis că trebuie încercată cât mai repede. A ieșit așa cum mă așteptam, delicioasă, carnea  fiind foarte fragedă și aromată.

Am folosit pulpa de curcan rămasă de la supa cu tăieței. Rețeta originală am adaptat-o după gustul meu. Nu ezit niciodată să modific o rețetă și nici nu mi s-a întâmplat (încă) să stric vreo rețetă din cauza asta 🙂

Avem nevoie de:

  • 1 pulpă curcan
  • 1 ceapă roșie (sau albă)
  • ½ lămâie feliată
  • 2 lingurițe de tarhon uscat
  • 200 ml vin alb sec
  • sare
  • piper
  • 1 cub mic de unt
  • 6 roșii cherry (sau mai multe)

Se încălzeşte cuptorul la 180° C. Așezăm feliile de ceapă și de lămâie pe fundul unui vas termorezistent. Asezonăm pulpa de curcan cu sare, piper și 1 linguriță tarhon uscat. Încercam să băgăm sub piele cateva bucățele de unt. Punem carnea peste ceapă și lămâie și presărăm restul de tarhon.

IMG_6237

Turnăm vinul în vas, acoperim cu folie de aluminiu și dăm la cuptor 70 de minute. După 25 de minute scoatem și întoarcem pulpa. După alte 25 de minute adăugăm roșiile cherry și îndepărtăm folia de aluminiu. Vom coace încă 20 de minute pentru a se rumeni frumos.

Scoatem din cuptor și lăsăm friptura să se odihnească 10 minute, acoperind vasul cu folie de aluminiu. Servim cu o salată sau altă garnitură.

IMG_6251