Tort cu mousse de mascarpone și zmeură

tort cu mousse de mascarpone

Tortul cu mousse de mascarpone, ciocolată albă și zmeură l-am pregătit de Paște și mi-a plăcut foarte mult. E aerat, cremos, ușor acrișor.

Blat dacquoise:

  • 3 albușuri
  • 80 g zahăr
  • 1 lingură zeamă de lămâie
  • 40 g făină
  • 1 praf de sare
  • 100 g migdale măcinate

Mousse de mascarpone cu ciocolată albă:

  • 120 g mascarpone
  • 100 g ciocolată albă, topită și răcită
  • 10 ml extract vanilie
  • 3 g gelatină + 15ml apă rece
  • 200 ml frișcă lichidă

Jeleu de zmeură:

  • 300 g zmeură congelată
  • 100 g zahăr
  • 25 g amidon + 30 g apă
  • 3 foi gelatină
  • 20 g chambord

Blat:

  1. Încingem cuptorul la 170°C și pregătim o tavă de 22 cm în diametru în care punem un cerc de hârtie de copt.
  2. Într-un bol mixăm albușurile cu zahărul și zeama de lămâie până obținem o  bezea.
  3. Încorporăm apoi făina amestecată cu sarea și migdalele măcinate.
  4. Turnăm în tavă și coacem 20 minute. Lăsăm la răcit în tavă 10-15 minute, apoi scoatem blatul și îl punem pe un grătar.
  5. Când s-a răcit complet, mutăm blatul pe o farfurie întinsă și așezăm un inel de tort peste blat. Punem folie de acetat pe pereții inelului.

tort cu mousse de mascarpone si zmeura
tort cu mousse de mascarpone si zmeura

Mousse de mascarpone cu ciocolată albă:

  1. Hidratăm gelatina în apă rece pentru 10 minute.
  2. Batem frișca, dar nu foarte tare, ci doar cât să lăsăm urme de la mixer.
  3. Topim ciocolata albă la microunde sau pe baie de aburi.
  4. Frecăm brânza mascarpone cu vanilia.
  5. Încorporăm câte o lingură din mascarpone în ciocolata topită, amestecând ușor. La final adaugăm gelatina topită și răcită.
  6. Încorporăm și frișca bătută.

tort cu mousse de mascarpone si zmeura

Jeleu de zmeură:

  1. Hidratăm gelatina în apă rece.
  2. Combinăm zmeura, zahărul și zeama de la 1/2 lămâie într-o cratiță și fierbem până ce zahărul s-a topit.
  3. Dizolvăm amidonul în apă rece, tragem zmeura deoparte, turnăm amidonul și amestecăm.Punem din nou pe foc până se îngroașă ușor iar sosul lucește.
  4. Luăm de pe foc și adăugăm gelatina scursă de apă. Amestecăm bine și lăsăm la răcit.

Asamblat tort:

  1. Avem blatul așezat în inel de tort, cu folie de acetat pe pereți.
  2. Turnăm 1/2 din jeleul de zmeură și dăm la rece 10 minute.
  3. Turnăm mousse-ul de mascarpone și dăm la rece 10-20 de minute.
  4. Peste mousse, turnăm restul de jeleu de zmeură, nivelăm și dăm la rece peste noapte (de preferat)
  5. Scoatem apoi inelul și îndepărtăm foile de acetat.
  6. Decorăm tortul cu fulgi de migdale/zmeură proaspătă sau chiar puțin mousse păstrat și turnat apoi într-un poș cu un dui stea.
  7. Este un tort lejer ca textură, foarte ușor și foarte bun.

tort cu mousse de mascarpone si zmeura

tort cu mousse de mascarpone si zmeura

tort cu mousse de mascarpone si zmeura

tort cu mousse de mascarpone si zmeura

Tort cu ganache de ciocolată și caramel

tort cu ganache de ciocolata si caramel
tort cu ganache de ciocolata si caramel

Tort cu un delicios ganache din ciocolată neagră și caramel, o rețetă Rose Levy. Contează foarte mult să folosiți o ciocolată de calitate și să aibă un procent ridicat de cacao, cel puțin 70%, altfel ganache-ul nu va avea consistența potrivită.

Tortul e dulce, e umed, ciocolătos. L-am pregătit acasă, de Crăciun, fiind servit câtorva prieteni care l-au apreciat.

Blat:

  • 42 g cacao neagră
  • 118 g apă clocotită
  • 100 g ouă -2 buc
  • 44 g apă rece
  •  1 1/2 lingurițe vanilie
  • 156 g făină
  • 200 g zahăr
  • 2 lingurițe praf de copt
  • 1/2 linguriță sare
  • 113 g unt
  • 28 g ulei floarea soarelui

Ganache cu caramel:

  • 142 g ciocolată neagră 99% cacao
  • 150 g zahăr (120g zahăr dacă folosiți o ciocolată de 70% cacao)
  • 44 g apă
  • 348 g smântână dulce
  • 20 g unt
  • 1 linguriță vanilie
  1. Pregătim o tavă de 20-22 cm în diametru pe care o ungem cu unt și pudrăm cu cacao.
  2. Încingem cuptorul la 175 ˚C.
  3. Într-un bol amestecăm apa fierbinte cu cacaua. Acoperim cu folie alimentară până se răcește.
  4. În alt bol batem ouăle cu 44g de apă rece și vanilia.
  5. În vasul unui mixer amestecăm făina, zahărul, praf de copt, sare. Adăugăm untul, uleiul, cacaua răcită. Mixăm la viteză mică pentru omogenizare.
  6. Mărim viteza și mixăm 2 minute.
  7. Încoporăm ouăle treptat, la viteză mică.
  8. Turnăm compoziția în tavă și coacem 30-40 de minute sau până trece testul cu scobitoarea.
  9. Se lasă la răcit în tavă 10 minute, apoi se mută pe un grătar și se lasă la răcit complet.

tort cu ganache de ciocolata si caramel

Ganache:

  1. Tocăm ciocolata mărunt.
  2. Într-o tigaie non stick  punem apa și zahărul pe foc mediu și amestecăm constant până ce zahărul s-a topit.
  3. Fierbem siropul fără să mai amestecăm până ce are o culoare caramel.
  4. Turnăm smântâna dulce în caramelul fierbinte, cu grijă, se va umfla.
  5. Ținem pe foc mic până ce caramelul se omogenizează și se dizolvă complet.
  6. Luăm de pe foc și adăugăm untul.
  7. Încorporăm ciocolata mărunțită, așteptăm 1 minut, apoi amestecăm.
  8. Adăugăm vanilia la final.
  9. Mutăm într-un bol, lăsăm la temperatura camerei 1 oră neacoperit, apoi acoperit cu folie alimentară timp de 2 ore (ganache-ul trebuie să fie dens și bine închegat, după cum vedeți în poza de mai jos; îl puteți pune la rece dacă vă grăbiți)
  10. Secționăm blatul pe jumătate.
  11. Ungem un blat cu jumătate din ganache, așezăm al doilea blat și îmbrăcăm tortul în ganache-ul rămas.

tort cu ganache de ciocolata si caramel

tort cu ganache de ciocolata si caramel

tort cu ganache de ciocolata si caramel
tort cu ganache de ciocolata si caramel

Nu sunt adepta torturilor pompoase, decorate extravagant, eu am ales să întind ganache-ul din spatulă. Tortul este foarte bun, blatul este umed, sfărâmicios, iar ganache-ul…extrem de aromat. Contează destul de mult cât țineți caramelul pe foc, cât de mult ardeți zahărul, gustul final al ganache-ului fiind influențat de acest aspect.
tort cu ganache de ciocolata si caramel
tort cu ganache de ciocolata si caramel

Double Chocolate Valentine

double chocolate valentine
double chocolate valentine

Double Chocolate Valentine este un tort cu ciocolată și zmeură, fin, o rețetă din ”Rose’s Heavenly Cakes” și pe care abia așteptam să îl testez. Este un tort care nu e deloc dulce, cel puțin asta a fost părerea noastră. E light, ciocolătos, cu blat fin și umed. L-am pregătit de ziua frățiorului meu.

Ingrediente blat, tavă de 22 cm în diametru cu pereți detașabili:

  • 42 g cacao
  • 118 g apă fierbinte
  • 4 gălbenușuri
  • 44 g apă
  • 3/4 linguriță vanilie
  • 156 g făină
  • 200 g zahăr
  • 128 g unt moale
  • 2 lingurițe praf de copt
  • 1/2 linguriță sare

Glazură ganache:

  • 85 g ciocolată neagră, 60-62 % cacao
  • 174 g smântână dulce

Topping de zmeură:

  • 300 g zmeură proaspătă
  • 50 g zmeură zdrobită și trecută prin sită, semințele aruncate
  • 1 vf linguriță tapioca/gelatină

Încingem cuptorul la 175˚C și pregătim o tavă de 22 cm în diametru cu pereți detașabili. Punem hârtie de copt în ea sau o ungem cu unt și pudrăm cu făină.

Amestecăm într-un bol mic apa fierbinte și cacaua. În alt vas amestecăm gălbenușurile, vanilia și apa.

Mixăm untul moale cu zahărul, adăugăm ouăle, cacaua, făina, sarea și praful de copt pe rând, amestecând după fiecare ingredient. Vom obține o compoziție lichidă, o turnăm în tava pregătită și dăm la cuptor pentru 35-40 de minute sau până trece testul cu scobitoarea.
double chocolate valentine

Între timp pregătim glazura de ciocolată. Încălzim smântâna dulce într-un bol, fie la microunde, fie pe baie de aburi. Tocăm ciocolata și o adăugăm peste smântâna fierbinte și amestecăm pentru dizolvare.

Îndată ce prăjitura e gata și o scoatem din cuptor, o înțepăm cu o scobitoare peste tot, îndepărtăm inelul tăvii și ungem blatul cu un strat generos de glazură (3-4 linguri). Așteptăm 30 de minute.

Așezăm o farfurie peste blat și îl răstrunăm. Îndepărtăm fundul tăvii, înțepăm din nou blatul cu o scobitoare și turnăm restul de glazură peste toată suprafața, inclusiv marginile tortului. Lăsăm la odihnit cel puțin 1 oră sau până ce glazura s-a întărit.
double chocolate valentine

Decorăm cu zmeură proaspătă toata suprafața tortului, circular, de la exterior spre interior.

Într-o crăticioară punem sucul de zmeură împreună cu tapioca/gelatina, amestecăm bine și punem pe foc 1-2 minute, până ce se îngroașă ușor. Luăm de pe foc și lăsăm la răcit. Cu o pensulă ungem zmeura cu sosul de zmeură.
double chocolate valentine

Lăsăm tortul la odihnit măcar 1 oră, apoi îl putem tăia felii. Are un blat foarte umed, fin și nu este dulce, probabil este cel mai light tort încercat până acum. Dacă nu vă plac deserturile prea dulci, atunci e pentru voi. Se păstrează la rece, acoperit.
double chocolate valentine

double chocolate valentine

double chocolate valentine

Tort cu cremă de brânză și fructe de pădure

tort

tort cu crema de branza si fructe de padure

Un tort ușor ca textură, ușor și de făcut, are la bază un blat simplu cu cacao și o cremă de brânză. E fresh, de vară și arată foarte bine.

Ingrediente blat:

  • 4 ouă
  • 120 g zahăr
  • 100 g făină
  • 30 g cacao
  • 1 praf de sare

Sirop:

  • zeama de la o portocală
  • 1 lingură zahăr
  • 1 lingură vanilie

Cremă:

  • 200 g cremă de brânză
  • 100 ml frișcă bătută
  • 100 g zahăr pudră

Topping fructe de pădure:

  • 200 g fructe de pădure proaspete: zmeură, afine, mure, coacăze

Încingem cuptorul la 160°C. Pregătim o tavă de 22 cm în diametru pe care o ungem cu unt și o pudrăm cu făină sau punem hârtie de copt în ea.

Mixăm ouăle cu zahărul într-un bol mare timp de 10-15 minute. Se vor umfla foarte mult, deschide la culoare, asemănătoare cu o bezea.

Luăm o spatulă și încorporăm alternativ cacaua și făina, în 2 ture. Turnăm în tavă și dăm la cuptor pentru 30 de minute, până ce blatul se desprinde ușor de pe marginile tăvii. Nu deschidem ușa cuptorului măcar 20 de minute.
tort cu crema de branza si fructe de padure

Scoatem tava din cuptor, iar după 10 minute răsturnăm blatul pe un grătar. Lăsăm la răcit complet.
tort cu crema de branza si fructe de padure

Pentru cremă, mixăm crema de brânză cu zahărul, apoi adăugăm frișca bătută și omogenizăm.

Pentru sirop, amestecăm sucul de portocală cu zahărul și vanilia.

Pentru asamblare, feliem blatul pe jumătate. Așezăm un blat pe farfurie, îl însiropăm, așezăm jumătate din cremă  (eu am făcut buline din cremă pe marginea blatului pentru un aspect frumos, cu ajutorul unui poș) și presărăm o parte din fructe.
tort cu crema de branza si fructe de padure

Așezăm al doilea blat, presăm ușor, îl însiropăm, decorăm cu crema rămasă și fructe.

Eu l-am vrut naked, voi puteți să îmbrăcați tot tortul în cremă dacă doriți. Dacă vreți același aspect ca al meu, folosiți o pungă/poș fără vârf. Pe marginea blatului turnați buline din cremă, apoi așezați restul cremei în mijloc. Nivelați cu o spatulă, inclusiv peste moțurile bulinelor de pe margine. Așezați fructele și e gata.
tort cu crema de branza si fructe de padure
tort cu crema de branza si fructe de padure

tort cu crema de branza si fructe de padure

Dăm la rece măcar 2 ore, apoi îl putem tăia. Îl păstrăm acoperit la frigider. Este un tort foarte ușor ca textură, simplu, light, poți mânca jumătate din el fără să te saturi.
tort cu crema de branza si fructe de padure

Sper să vă placă și vouă, e foarte ușor de făcut.

tort cu crema de branza si fructe de padure
tort cu crema de branza si fructe de padure

Black Forest Gateau – Tort pădurea neagră

black forest gateau

black forest gateau

Black Forest Gateau sau Tort Pădurea Neagră, foarte cunoscut și apreciat, l-am făcut și eu recent și am rămas încântată. Sunt multe versiuni ale acestei rețete, eu am ales una care are un blat ferm și umed cu ciocolată și unt, umplut cu frișcă naturală și vișine fierte ușor în kirsch. Arată superb și este delicios!

Ingrediente blat:

  • 5 ouă
  • 125 g făină
  • 2 lingurițe praf de copt
  • 3 linguri cacao
  • 200 g unt moale
  • 150 g zahăr
  • 2 linguri kirsch
  • 100 g ciocolată neagră

Umplutură și decor:

  • 300 g vișine/cireșe
  • 2 linguri zahăr
  • 2 linguri kirsch
  • 300 ml frișcă naturală, lichidă
  • 2 linguri zahăr pudră
  • 50 g ciocolată
  • 25 g unt

Încingem cuptorul la 150°C și pregătim 2 tăvi de 20 cm în diametru pe care le ungem cu unt și pudrăm cu făină sau punem hârtie de copt pe fundul lor.

Într-un bol batem albușurile spumă. Într-un vas mic topim ciocolata la microunde.

În alt vas mixăm untul moale împreună cu zahărul, apoi adăugăm pe rând gălbenușurile, kirsch-ul, ciocolata topită, praful de copt, făina. Încorporăm apoi albușurile bătute spumă, în două tranșe, amestecând ușor.

Împărțim compoziția în cele două tăvi și dăm la cuptor pentru 30 minute. Răcim în tavă 5-10 minute, apoi le răsturnăm pe un grătar și le lăsăm la răcit.
black forest gateau
black forest gateau

Scoatem sâmburii la vișine cu grijă, încât să nu le rupem. Le punem într-o cratiță împreună cu zahărul și kirsch-ul și le fierbem 4-5 minute. Nu trebuie gătite prea mult. Scurgem apoi siropul lăsat de fructe într-un pahar/bol mic, iar fructele le așezăm pe hârtie pentru a scăpa de excesul de suc din fructe (altfel frișca se va colora când așezăm fructele).

Batem spumă tare frișca lichidă cu zahărul pudră, în alt vas.

Pentru asamblare, punem primul blat pe o farfurie, îl înțepăm cu o scobitoare peste tot și îl însiropăm ușor cu o pensulă cu o parte din sucul păstrat.  Punem 1/4 din frișcă și presărăm jumătate din vișine. Așezăm al doilea blat, îl înțepăm și însiropăm ușor, apoi îmbrăcăm tortul în frișcă. Netezim marginile frumos cu o spatulă sau un cuțit.
black forest gateau
black forest gateau
black forest gateau

Topim la microunde ciocolata, într-un vas mic, adăugăm apoi untul moale și amestecăm. Cu ajutorul unei lingurițe sau cu un poș/pungă trasăm pe toată suprafața tortului dâre de ciocolată. Încercăm să acoperim și pereții. Nu trebuie să fie uniform. Așezăm apoi vișinele deasupra, după plac. Dăm la rece măcar 1-2 ore.
black forest gateau

Se taie felii și îl putem mânca. Se păstrează la frigider, acoperit. Este un tort foarte bun, blatul este dens, ferm, mi-a plăcut mult. Are un aspect frumos, inclusiv în secțiune.
black forest gateau

black forest gateau

Tort cu lemon curd, fistic și zmeură

tort cu lemon curd si zmeura
tort cu lemon curd, fistic si zmeura

Un tort de vară, blat ferm, neînsiropat, lemon curd, zmeură proaspătă, învelit apoi în frișcă naturală. E dulce, e acrișor, e foarte bun!

Ingrediente blat:

  • 4 ouă
  • 200 g zahăr
  • 175 g unt topit
  • 200 g făină
  • 1 vârf linguriță sare
  • 1 linguriță praf de copt
  • 30 g fistic tocat mărunt

Lemon curd:

  • 4 ouă
  • 180 g zahăr
  • coaja rasă fin și zeama de la 2 lămâi medii
  • 100 g unt

Frișca:

  • 400 ml frișcă lichidă naturală, neîndulcită (Ladorna sau Zuzu de exemplu)
  • 1 linguriță vanilie
  • 50 g zahăr pudră (dacă frișca voastră este deja îndulcită, cum sunt cele vegetale, nu mai adăugați zahăr- Hulala, Meggle)
  • 200 g zmeură proaspătă

Încingem cuptorul la 160 °C și ungem cu mult unt 2 tăvi de 2o cm în diametru. Le pudrăm cu făină. Dacă nu aveți două tăvi, coaceți blatul într-o singură tavă și îl secționați la final în 4 bucăți.

Punem ouăle într-un bol împreună cu zahărul și sarea pe baine marie și le batem cu un tel sau mixer până ce zahărul se topește și compoziția se deschide la culoare și se îngroașă ușor. Luăm bolul de pe baine-marie și mai mixăm încă 2 minute la viteză mare. Adăugăm apoi untul în fir subțire, fără să oprim mixerul.

Încorporăm și făina cu fisticul tocat, amestecând ușor cu o spatulă.
tort cu lemon curd, fistic si zmeura

Turnăm compoziția în cele două tăvi și coacem blaturile pentru 25-30 de minute.

tort cu lemon curd, fistic si zmeura

Scoatem tăvile din cuptor, le lăsăm la răcit 10 minute, apoi răsturnăm blaturile pe un grătar și le lăsăm la răcit complet. Secționăm fiecare blat pe jumătate, vom avea 4 blaturi.
tort cu lemon curd, fistic si zmeura

Pentru lemon curd, punem într-un bol sau cratiță pe baine-marie zahărul, untul, coaja și zeama de lămâie. Când zahărul și untul s-au topit, luăm vasul și îl lăsăm la răcorit. Adăugăm ouăle bătute bine când compoziția este aproape rece. Punem din nou pe baine-marie și fierbem crema în jur de 25-30 de minute, sau până ce se îngroașă ușor și rămân urme pe lingură/tel. Lăsăm la răcit, apoi acoperim crema cu folie și dăm la rece câteva ore. E de preferat să pregătiți lemon curd-ul cu o zi înainte, mai ales că se păstrează la frigider foarte bine aproximativ 2 săptămâni.

Batem frișca împreună cu vanilia și zahărul pudră.

Pe o farfurie așezăm un blat de tort pe care îl ungem cu jumătate din lemon curd și presărăm câteva bucăți de zmeură. Așezăm a doua felie de blat pe care punem 1/4 din frișcă, apoi al treilea blat peste care turnăm restul de lemon curd și zmeură, apoi așezăm și ultimul blat.
tort cu lemon curd, fistic si zmeura

Îmbrăcăm tortul în frișcă și îndreptăm marginile, dar avem grijă să păstrăm 3-4 linguri de frișcă. Zdrobim câteva bucăți de zmeură într-o sită și tot sucul rezultat îl amestecăm cu frișca rămasă. Decorăm marginile tortului cu o spatulă sau cu un poș cu frișca roz. Deasupra așezăm zmeură proaspătă.
tort cu lemon curd, fistic si zmeura
tort cu lemon curd, fistic si zmeura

Dăm tortul la rece măcar 2-3 ore, apoi îl putem felia și mânca.
tort cu lemon curd, fistic si zmeura

tort cu lemon curd, fistic si zmeura

tort cu lemon curd, fistic si zmeura

Este un tort foarte bun, dulce, acrișor, aromat. Blatul este ferm.

tort cu lemon curd, fistic si zmeura

Tort cu ciocolată neagră și banane

chocolate stud cake2

Chocolate Stud Cake

Chocolate banana stud cake by Rose Levy Beranbaum. Un tort extrem de ciocolătos, învelit într-un ganache de ciocolată neagră cu lichior de mure, blat foarte soft, umed. Pe cât sună de pompos, pe atât e de ușor de făcut.

Ingrediente blat:

  • 42 g cacao
  • 88 g apă fierbinte
  • 1 banană mare, bine coaptă
  • 90 g smântână fermentată
  • 2 ouă mari
  • 156 g făină
  • 200 g zahăr
  • 142 g unt
  • 1/4 linguriță sare
  • 3/4 linguriță vanilie
  • 1 linguriță bicarbonat
  • 3/4 linguriță praf de copt

Ganache de ciocolată:

  • 227 g ciocolată neagră 60-62% cacao (dacă veți folosi ciocolată cu un procent mai mare de cacao, ganache-ul va fi mai amar)
  • 232 g smântână dulce (folosiți o smântână grasă, altfel ganache-ul nu va avea consistența potrivită, de exemplu Ladorna 32%)
  • 2 lingurițe extract de vanilie
  • 28 g Chambord – lichior de mure (opțiunea mea; puteți folosi orice alt alcool – lichior de migdale, cremă de whiskey, lichior de cafea, cognac, brandy, rom, etc)
  • 200 g bănuți/chips-uri de ciocolată, pentru decor

Încălzim cuptorul la 175˚C și pregătim o tavă de 23 cm în diametru cu pereți detașabili pe care o ungem cu unt și pudrăm cu făină.

Într-un bol amestecăm apa fierbinte cu cacaua.

Într-un vas mai mare mixăm untul moale cu zahărul, apoi adăugăm banana ruptă în bucăți mici, smântâna, ouăle, mixând foarte bine după fiecare ingredient. Încorporăm cacaua, apoi vanilia, sarea, praful de copt, bicarbonatul și făina.

Turnăm compoziția în tava pregătită și coacem timp de 30-35 de minute sau până trece testul cu scobitoarea. Scoatem tava din cuptor și lăsăm blatul la răcit în tavă cel puțin 10 minute.

Chocolate Stud Cake

Chocolate Stud Cake

Scoatem apoi blatul din tavă și îl lăsăm la răcit complet, de preferat pe un grătar.

Între timp, cât blatul e la cuptor, punem smântâna dulce într-un bol de sticlă și o încălzim la microunde în reprize de 30 de secunde. Adăugăm apoi ciocolata ruptă în bucăți mici. După 2 minute, amestecăm în ganache pentru omogenizare și adăugăm vanilia, apoi lichiorul/alcoolul ales de voi. Amestecăm și lăsăm la temperatura camerei cel puțin 1 oră.

Chocolate Stud Cake

Când blatul este răcit complet îl așezăm pe o farfurie sau un suport de torturi. Așezăm 2 bucăți de folie de aluminiu la marginile blatului pentru a nu murdări farfuria de ciocolată.

Îmbrăcăm blatul în ganache-ul de ciocolată, îndreptăm marginile și partea superioară dacă este nevoie. Poate o să vi se pară prea mult ganache, dar folosiți-l pe tot. Nu zăboviți nici prea mult, se va întări.

Chocolate Stud Cake

Decorați apoi cu chips-urile de ciocolată, după plac. Îndepărtați folia de aluminiu de sub blat. Păstrați tortul acoperit cu un bol de sticlă sau un bol cât mai mare care nu atinge frosting-ul de ciocolată, la temperatura camerei sau într-un loc răcoros, dar nu la frigider.

Chocolate Stud Cake

Se taie foarte ușor, blatul este umed, soft datorită bananei, iar ganache-ul de ciocolată neagră foarte bun! E un tort foarte simplu de făcut cu un aspect frumos și oricine îl poate pregăti.

Chocolate Stud Cake

Chocolate Stud Cake

Blat de tort

blat tort

Blat de tort clasic, simplu și ușor de făcut! Îl puteți însiropa sau nu, umple cu frișcă, cremă de vanilie, ciocolată, orange/lemon curd. Este pufos și moale, foarte bun. E o rețetă pe care mama mea o folosea foarte des când pregătea vreun tort de sărbători sau zile de naștere.

Ingrediente:

  • 6 ouă
  • 6 linguri făină
  • 6 linguri zahăr
  • 1 vf sare
  • 1 linguriță vanilie

Încingem cuptorul la 170˚C și pregătim 2 tăvi de 20 cm în diametru pe care le ungem cu unt și le pudrăm cu făină sau așezăm un cerc din hârtie de copt pe fundul lor, iar pereții îi ungem cu unt și pudrăm cu făină. Pentru ca blatul se fie perfect rotund eu am observat că cel mai bine ies din tăvi cu pereți detașabili, așa că vă sfătuiesc să încercați și voi. Eu am deja 3 tăvi de acest gen de diferite dimensiuni.

Dacă veți folosi o tavă de 20 de cm, blatul va ieși înalt și veți obține 4 foi după ce îl veți tăia, în schimb dacă folosiți o tavă mai mare, probabil veți obține doar 2 foi. De asemenea, eu am copt blatul în două reprize, pentru că nu am încă 2 tăvi egale.

Separăm ouăle, batem spumă albușurile și încorporăm zahărul puțin câte puțin, mixând în continuare. Adăugăm apoi gălbenușurile.

tort cu orange curd si crema de mascarpone

Oprim mixerul și luăm o spatulă. Adăugăm făina și amestecăm ușor, apoi vanilia și omogenizăm. Punem compoziția în tavă și coacem la 170°C timp de 30 minute sau până trece testul cu scobitoarea. Nu deschideți cuptorul măcar în primele 20 de minute.

tort cu orange curd si crema de mascarpone

Scoatem tava din cuptor și lăsăm blatul la răcorit câteva minute.

tort cu orange curd si crema de mascarpone

Trecem cu un cuțit pe marginile tăvi să ne asigurăm că nu s-a lipit, apoi desfacem pereții și îl răsturnăm pe un grătar. Îl lăsăm la răcit complet.

tort cu orange curd si crema de mascarpone

Eu am folosit acest blat pentru a face un tort cu cremă de portocale și cremă de mascarpone care a ieșit demențial!

tort cu orange curd si crema de mascarpone

Tort cu orange curd și cremă de mascarpone

tort

tort cu orange curd si crema de mascarpone

Un tort atât de bun, de fin, light, aromat și acrișor! Orange curd-ul dulce merge de minune alături de crema de mascarpone aerată ca un mousse, ușor acrișoară. Este ideal pentru o aniversare, pentru cei care doresc un desert nu prea dulce și nici care cade greu.

Ingrediente blat:

  • 6 ouă
  • 6 linguri zahăr
  • 6 linguri făină
  • 1 praf de sare
  • 1 linguriță vanilie

Crema de portocale-orange curd:

  • 3 ouă mari
  • 100 g unt
  • 200 g zahăr
  • coaja rasă fin și zeama de la 2 portocale medii

Crema de mascarpone:

  • 250 g mascarpone
  • 200 g smântână fermentată
  • 50 g zahăr pudră
  • 1 inguriță vanilie
  • fructe proaspete pentru decor (afine, căpșuni, zmeură, semințe de rodii, phisalys, etc)

Pentru blatul de tort pregătim două tăvi de 20 cm în diametru pe care le ungem cu unt și pudrăm cu făină sau așezăm un cerc din hârtie de copt pe fundul lor (eu am doar o tavă și le-am copt pe rând). Încingem cuptorul la 170°C.

Într-un bol batem spumă tare albușurile cu un praf de sare, apoi adăugăm treptat câte o lingură de zahăr, apoi pe rând gălbenușurile.

tort cu orange curd si crema de mascarpone

Luăm o spatulă și încorporăm ulterior făina, lingură cu lingură, iar în final esența de vanilie.  Împărțim compoziția în cele două tăvi și coacem blatul pentru 30 de minute. Nu deschideți cuptorul măcar în primele 20 de minute. Eu am copt blatul în două tranșe pentru că nu am 2 tăvi de aceași dimensiune.

tort cu orange curd si crema de mascarpone

Scoatem tăvile din cuptor, lăsăm blaturile 5 minute la răcorit în tăvi, apoi le răsturnăm pe un grătar. Le lăsăm la răcit complet.

tort cu orange curd si crema de mascarpone

Pentru orange curd, punem pe baine-marie untul, zahărul, coaja și zeama de portocală. Într-un bol batem bine ouăle. După ce zahărul și untul s-au topit, lăsăm lichidul la răcorit (altfel ouăle se încheagă). Adăugăm apoi în fir subțire ouăle bătute amestecând continuu. Punem din nou vasul pe baine-marie și fierbem crema 20-25 de minute, până devine densă și se îngroașă, asemănător unei budinci. Luăm de pe foc și lăsăm la răcit complet. Orange curd-ul devine mai dens dacă e ținut câteva ore la frigider, așa că puteți pregăti crema cu o zi înainte.

Pentru crema de mascarpone, punem într-un bol brânza mascarpone și smântâna. Mixăm până ce se combină bine, adăugăm zahărul și vanilia și mixăm din nou până se întărește și rămân urme de la paletele mixerului. Crema este ușor acrișoară, light și cremoasă, cumva ca un mousse. Se dă la rece până la montarea tortului.

Pentru asamblarea tortului tăiem fiecare blat pe jumătate cu un cuțit bine ascuțit. Așezăm un blat pe farfurie, îl ungem cu jumătate din crema de portocală, așezăm al doilea blat peste care punem 1/4 din crema de mascarpone. Procedăm la fel cu celelalte două blaturi, apoi îmbrăcăm tortul în crema rămasă de marcarpone. Eu m-am folosit de o spatulă pentru torturi, voi puteți folosi inclusiv un posh dacă doriți.

tort cu orange curd si crema de mascarpone

Decorați cu fructe proaspete, nu doar pentru aspect ci și pentru un plus de aromă. Este un tort foarte bun, ușor ca textură, cu note dulci datorită cremei de portocală și puțin acrișor datorită cremei de mascarpone. Afinele, în cazul meu, au adus pe lângă un plus de culoare, aromă acrișoară. Puneți tortul la rece măcar 2-3 ore, blatul se va umezi de la creme.

tort cu orange curd si crema de mascarponetort cu orange curd si crema de mascarpone

Noi nu ne-am mai putut abține și l-am tăiat după 30 de minute, însă după ce am gustat din el timp în care stătuse în frigider mai multe ore, mi s-a părut și mai bun.

tort cu orange curd si crema de mascarpone

Tort Sacher

tort sacher
Tort Sacher

Tortul Sacher este un tort celebru, cunoscut în toată lumea, de origine vieneză. Are un blat fin însiropat cu gem de caise, învelit apoi în ciocolată. Nu este greu de făcut, iar gustul este grozav! Se păstrează bine mai mult de o săptămână, ba chiar aroma sa este mai plăcută după 1-2 zile când a fost făcut. Se mănâncă simplu sau cu puțină frișcă alături. Aici este un video foarte frumos și puteți vedea cum se pregătește acest tort.

Ingrediente:

  • 6 ouă
  • 150 g unt
  • 150 g zahăr pudră
  • 150 g ciocolată (Poiana neagră am folosit)
  • 100 g făină
  • 1 linguriță vanilie

Pentru umplutură:

  • 1/2 borcan gem de caise
  • 2-3 linguri de apă

Pentru glazură:

  • 200 g ciocolată
  • 50 g unt moale

Încingem cuptorul la 170˚C și pregătim o tavă de 22cm în diametru pe fundul căreia punem hârtie de copt iar pereții îi ungem cu unt și pudrăm cu făină.

Untul moale îl mixăm împreună cu zahărul până devine o cremă pufoasă, apoi încorporăm pe rând gălbenușurile și esența de vanilie.

Tort Sacher

Tocăm ciocolata mărunt și o topim în cuptorul cu microunde 1 minut, apoi o adăugăm în compoziția de unt și gălbenușuri.

Batem spumă albușurile cu un vârf de sare, până devin tari, iar dacă întoarcem castronul invers, acestea nu pică. Le încorporăm în două tranșe în compoziția de unt și ciocolată, amestecând ușor cu o lingură sau o spatulă. La final adăugăm făina, tot în două tranșe și amestecăm ușor. Turnăm compoziția în tavă pregătită.

Tort Sacher

Coacem blatul timp de 40-50 de minute, sau până trece testul cu scobitoarea. Îl lăsăm la răcit complet în tavă, afară din cuptor.

Tort Sacher

Scoatem blatul și îl tăiem pe jumătate. Eventual tăiem partea de sus pentru a îl îndrepta și a obține un aspect frumos.

Amestecăm gemul de caise cu 2-3 linguri de apă, punem unul din blaturi pe platou (puneți bucăți de folie de auminiu pe farfuria pe care montați tortul; le îndepărtăm la final pentru a nu murdări platoul), turnăm jumătate din gemul de caise peste blat și îl întindem bine.

Tort Sacher

Așezăm apoi al doilea blat peste care turnăm restul de gem de caise, îi netezim bine cu o spatulă inclusiv pe lateralele tortului. Lăsăm tortul 30 de minute să se odihnească, neacoperit.

Pentru glazură, topim ciocolata pe baine-marie, apoi adăugăm untul și amestecăm.

Turnăm toată glazura peste tort, dintr-o singură mișcare, fermă, iar cu un cuțit sau o spatulă, împingem rapid glazura spre margini. Nu mai atingeți partea de sus a tortului ulterior pentru că nu va mai fi lucioasă.

Tort Sacher

Tortul Sacher se păstrează la temperatura camerei, acoperit cu un bol de sticlă sau puneți un bol mare peste farfuria pe care ați pus tortul. După ce s-a întărit glazura, putem îndepărta folia de aluminu.

Tort Sacher

Se feliază cu un cuțit umed și se servește simplu sau cu puțină frișcă. Rețeta testată de mine este din cartea de bucate ”Din bucătăria popoarelor”, editura Ceres, colecția Caleidoscop 1973.

Tort Sacher

Este un tort fin, are un blat pufos și nu e deloc complicat de făcut. Sper să îl încercați și voi!

Tort Sacher

Tort Sacher