Sos de roșii pentru pizza

IMG_1318_edited

Este o rețetă Jamie Oliver, din cartea sa Jamie’s Italy. Simplu de pregătit și foarte bun. Din ingredientele de mai jos obținem un borcan de 400 g sos de roșii care este suficient pentru 3-4 pizza.

Ingrediente:

  • 400 g roșii tocate din conservă
  • 1 cățel usturoi
  • ulei de măsline
  • 1 legătură busuioc proaspăt
  • sare de mare
  • piper

Se încălzește uleiul de măsline și se călește usturoiul tocat mărunt până devine auriu, apoi se adaugă roșiile și jumătate din busuioc tocat mărunt. Fierbem 20 de minute, apoi asezonăm cu sare, piper și busuiocul rămas. Cantitatea obținută este suficientă pentru 3-4 pizza, în funcție de cât sos vă place să puneți pe blat. Eu folosesc în jur de 3-4 linguri sos de roșii pe un blat de pizza de 30 cm diametru.

Tartă tatin cu roșii cherry, mentă și busuioc

IMG_0174_edited

O tartă care este gata foarte repede, este aromată și arată tare bine! O rețetă  Lorraine Pascale, din emisiunea sa Baking Made Easy, văzută pe TV Paprika.

Ingrediente:

  • 1 foaie aluat foietaj (eu am făcut un aluat din 150 g făină, 75 g unt și 1 vf sare)
  • 450 g roșii mici (eu am folosit cherry)
  • 2 linguri ulei măsline
  • 1 lingură miere
  • 1 lingură pesmet
  • sare
  • piper
  • funze de mentă și busuioc, proaspete

Încălzim cuptorul la 200 grade C. Punem într-o tigaie pe care ulterior o putem da la cuptor roșiile cherry, uleiul de măsline, mierea și pesmetul. Călim 2-3 minute, cât să se înmoaie puțin roșiile. Asezonăm cu sare și piper.

IMG_0167_editedÎntindem foaie de aluat, decupăm un cerc de dimensiunea tigaiei și îl punem deasupra, peste roșii , ca un capac. Presăm bine marginile și dăm la cuptor 20 de minute, până devine auriu foietajul/aluatul.

IMG_0168_edited

Răsturnăm imediat pe o farfurie, însă aveți grijă să nu vă ardeți cu sucul pe care îl lasă roșiile. Decorăm cu mentă și busuioc. Mie mi-a plăcut, este puțin dulceagă iar menta și busuiocul îi dau o notă fresh.


insalata caprese (salată caprese)

IMG_0418_edited

Sunt atât de bucuroasă de cartea primită a lui Jamie Oliver, ”Jamie’s Italy”, îmi plac enorm rețetele prezentate, simple, savuroase, de vară. Salata caprese e cunoscută de majoritatea dintre noi, dar prezentarea lui Jamie o scoate puțin în evidență. Este perfectă!

Ingrediente:

  • 4-5 bucăți rotunde de mozzarella (balls)
  • 2 mâini de roșii mixte (cherry, forme diferite, culori diferite)
  • partea albă a unui fir de ceapă verde
  • ulei extra virgin de măsline
  • oțet (unul bun)
  • sare de mare, piper, ulei extra virgin de măsline și o mână frunze de busuioc pentru dressing

Vom face dressing-ul mai întâi. Păstrăm câteva frunze de busuioc pentru decor, restul le tocăm și le punem într-un mojar împreună cu puțin ulei, sare și piper. Frecăm până obținem o pastă. Rupem mozzarella bucăți, cu mâna, și o așezăm pe o farfurie întinsă. Tocăm roșiile în bucăți/pe jumătate și le amestecăm într-un bol împreună cu ceapa verde feliată, puțin ulei de măsline, oțet, sare și piper. Le așezăm apoi peste mozzarella. Presărăm din loc în loc cu o linguriță pasta de busuioc din mojar și decorăm cu frunzele proaspete de busuioc păstrate. Este atât de aromată și fresh, foarte bună pentru vară.

IMG_0416_edited

Bruschette cu măsline, feta și busuioc

bruschette cu masline

Doamne cât îmi plăceau bruschettele astea pe vremea când lucram la Fratelli! Evident că am învățat rețeta și acum mă răsfăț cu ele de fiecare dată când am poftă! Prietenele mele au fost încântate de aceste bruschette la ziua mea de naștere. Sunt foarte simplu de pregătit, cu puține ingrediente și foarte potrivite pentru diverse evenimente. Vom obține între 25-30 de bruschette.

Avem nevoie de:

  • 100 g măsline negre feliate sau fără sâmburi
  • 2 linguri parmezan ras fin
  • 2 căței usturoi tocați fin
  • busuioc proaspăt
  • sare
  • piper
  • 2 lingurițe ulei de măsline
  • 150 g brânză feta
  • 2 baghete feliate subțire (plus 2-3 căței usturoi, sare, piper și ulei de măsline)

Cum procedăm:

Feliile de baghetă le punem pe hârtie de copt, asezonăm cu sare, piper, punem 2-3 căței de usturoi printre ele, stropim cu puțin ulei de măsline și le dăm la cuptor cam 10 minute la 200˚C până se rumenesc.

Acum ne ocupăm de crema de măsline:

Avem nevoie de un robot de bucătărie în care punem măslinele, usturoiul, uleiul, sarea, piperul, parmezanul și mixăm până obținem o pastă fină.

Dacă nu aveți robot, vom toca cât putem de mărunt măslinele. Le punem în mojar, adăugăm usturoiul tocat, sare, piper, uleiul de măsline și pisăm tot pentru a deveni o cremă cât mai fină. Adăugăm la final parmezanul ras și omogenizăm. Busuiocul fie îl tocâm și îl adăugăm în crema de măsline, fie îl folosim frunze când montăm bruschettele. Eu am preferat să îl adaug peste măsline.

Cum montăm bruschettele:

Trebuie să avem la îndemână crema de măsline, feliile de baghetă prăjite și brânza feta. Pe fiecare felie de baghetă vom pune o frunză de busuioc proaspătă dacă nu l-am tocat și adăugat în crema de măsline. Peste busuioc punem o linguriță de brânză feta, iar peste aceasta o linguriță de cremă de măsline. Trebuie să arate cam așa. Sunt absolut delicioase! Nici nu vă imaginați! Sau poate le știți dacă le-ați încercat la Fratelli Timișoara 🙂

bruschette cu masline

bruschette cu masline

Brioșe cu mozzarella, busuioc și roșii uscate în ulei

IMG_7583_Fotor

Îmi plac mult brioșele astea, sunt foarte aromate. Și în plus, sunt gata în maxim jumătate de oră. Eu de fel stau cam rău cu timpul, așa că încerc să găsesc rețete care se prepară ușor, repede și sunt gustoase. Asta e o rețetă care mi se potrivește.

Ingrediente:

  • 200 g făină
  • 2 lingurițe praf de copt
  • ½ linguriță sare
  •  piper
  • 1 mână busuioc
  • 3-4 roșii uscate în ulei
  • 1 ou
  • 230 ml lapte
  • 80 ml ulei de masline (sau ulei de la roșiile uscate)
  • 12 baby mozzarella

Încălzim cuptorul la 180˚C și punem hârtii într-o tavă de brioșe. Într-un bol amestecăm făina, sarea, praful de copt, piperul. Într-un alt vas batem oul cu laptele, uleiul, adăugăm busuiocul tocat, roșiile deshidratate tocate și amestecăm bine. Încorporăm apoi făina. Cu o lingură punem din compoziție în formele de brioșe, le umplem pe jumătate apoi în mijlocul fiecăreia așezăm câte o biluță de baby mozzarella.

IMG_7566_Fotor

Coacem 15 minute până se rumenesc. Apoi le scoatem și le punem pe o farfurie. Dimineața la micul dejun sunt delicioase!

IMG_7569_Fotor

IMG_7584_Fotor

Bruschette cu roșii proaspete și busuioc

IMG_8956_edited

Bună tuturor 🙂 Iată primul meu post pe acest blog. Am ales să vă împărtășeșc rețeta mea preferată de bruschette, fiind cele mai ușoare și delicioase bruschette! Rețeta o știu de la prieteni dragi care au un restaurant. Pentru a ne bucura de gustul lor divin, nu avem nevoie de prea multe ingrediente, ci doar:

  • 2-3 roșii (alegeți roșii tari, să nu fie moi)
  • 3 căței usturoi
  • 2 linguri ulei măsline
  • sare
  • piper
  • câteva frunze busuioc
  • 1 baghetă feliată sau pâine toast, prăjită și tăiată pe diagonală, pentru un aspect frumos

În primul rând spălăm roșiile și le tocăm cuburi mărunt. Le punem într-un bol. Tocăm usturoiul și busuiocul și le adăugăm peste roșii. Stropim cu uleiul de măsline și asezonăm cu sare și piper, apoi amestecăm toată compoziția ușor.

Dacă folosim o baghetă, o tăiem în felii groase de dimensiuni egale. Feliile putem fie să le prăjim, fie să le folosim proaspete, după preferințe. În mod normal trebuie prăjite cam 10 minute în cuptor, stropite cu puțin ulei de măsline. Cu ajutorul unei lingurițe punem amestecul de roșii pe fiecare felie de baghetă. Le servim cu muuulta poftă! Delicios, nu? 🙂