Supă de roșii toscană – pappa al pomodoro

pappa al pomodoro

O supă toscană din ”Jamie’s Italy” cu roșii coapte, busuioc și pâine. Este aromată, de post, merită încercată.

Ingrediente 4 porții:

  • 450 g roșii bine coapte
  • 3 căței usturoi, feliați
  • 1 mână busuioc proaspăt
  • ulei de măsline
  • sare de mare și piper negru
  • 2 x 400 g conserve roșii (plum tomatoes)
  • 450 g pâine de calitate

Roșiile proaspete se spală și se taie cuburi. Le punem pe o tavă împreună cu un cățel usturoi și jumătate din busuioc, le stropim cu ulei de măsline, sare și piper și le coacem 20 de minute la 180˚C. Aroma roșiilor va fi mult mai intensă după coacere.
supa de rosii toscana

Într-o tigaie mare turnăm un ”gât” de ulei de măsline, adăugăm tulpinile de la busuiocul rămas, tocate, și usturoiul. Gătim 1 minut apoi adăugăm roșiile din conservă. Umplem o conservă cu apă și o adăugăm peste roșiile din tigaie. Fierbem timp de 15 minute, zdrobind roșiile cu o lingură.

Tăiem pâinea în bucăți mici de un deget și le adăugăm în tigaia cu roșii. Amestecăm , asezonăm cu sare, piper și restul frunzelor de busuioc. Ținem pe foc mic încă 10 minute.

Adăugăm apoi roșiile coapte cu tot cu uleiul din tavă și busuioc. Amestecăm supa și adăugăm câteva linguri de măsline. Împărțim supa în boluri și o mâncăm caldă.
supa de rosii toscana
supa de rosii toscana

Găsiți rețeta și online, aici.
supa de rosii toscana

Nada’s cake – torta di nada

torta di nada
torta di nada

O prăjitură cu afine, foarte faină, o rețetă de-a lui Jamie din ”Jamie’s Italy. Ușor de făcut, are un blat umed și aromat. Nu e foarte dulce, are note acrișoare datorită afinelor.

Ingrediente:

  • 4 ouă
  • 250 g zahăr
  • 170 g unt topit
  • 120 ml ulei de măsline
  • 170 ml lapte
  • semințele de la o păstaie de vanilie
  • 420 g făină
  • 1 linguriță și jumătate praf de copt
  • 1 praf de sare
  • coaja rasă de la 2 lămâi și 2 portocale
  • 650 g afine de pădure (nu de cultură) sau struguri mici roșii, cum ar fi fragola sau muscat

Încingem cuptorul la 180˚C și pregătim o tavă de 23-24 cm în diametru pe care o ungem cu unt și pudrăm cu făină. Nu folosiți o tavă mai mică, e multă compoziție.

Batem ouăle cu zahărul timp de 3 minute până se deschid la culoare, apoi adăugăm untul topit, ulieul, laptele, vanilia. Adăugăm și făina, praful de copt, sarea și coaja de citrice. Amestecăm bine și lăsăm compoziția 10 minute la odihnit, timp în care făina va absorbi o parte din lichid.

Încorporăm juămătate din cantitatea de afine în compoziție și o turnăm în tava pregătită. Nivelăm și dăm la cuptor pentru 15 minute.

Scoatem prăjitura din cuptor și adăugăm restul afinelor în tavă. Le presăm ușor și dăm din nou la cuptor pentru 30-40 de minute până ce devine aurie la suprafață.

Scoatem tava din cuptor și o lăsăm la răcit la 10 minute, apoi o mutăm pe un platou. Când s-a răcit complet o putem tăia.
torta di nada

Păstrăm prăjitura la temperatura camerei, acoperită, cam 2 zile.
torta di nada

torta di nada

torta di nada

Risotto alb by Jamie Oliver

risotto alb

Este o rețetă de bază pentru risotto, semnată Jamie, din ”Jamie’s Italy”. De asemenea, este cel mai bun orez pe care l-am gătit până acum! Vinul alb îi dă o aromă foarte bună.

Ingrediente pentru 2 porții:

  • 1/2 ceapă tocată mărunt
  • 1 lingură ulei de măsline
  • 1 cub mic de unt
  • 1 cățel de usturoi tocat mărunt
  • 1 felie țelină tocată mărunt
  • 6-7 linguri orez pentru risotto (Arborio sau Carnaroli)
  • 50 ml vin alb sec sau vermouth
  • 500 ml supă de pui
  • 1 lingură unt
  • sare și piper
  • 3-4 linguri parmezan ras fin

Continue reading

Crostini cu fasole și usturoi

IMG_4375

O rețetă din cartea lui Jamie Oliver, ”Jamie’s Italy”. Crostini simple, aromate și bune.

Ingrediente:

  • 1 crenguță rozmarin
  • 1 conservă fasole boabe
  • 2 căței usturoi
  • ulei de măsline
  • oțet de vin roșu
  • sare
  • piper
  • 1 baghetă feliată (feliile rumenite stropite cu ulei de măsline și frecate cu un cățel de usturoi)

Prăjim usturoiul în puțin ulei de măsline până devine ușor auriu. Adăugăm fasolea scursă din conservă și mai gătim cam 5 minute. Asezonăm cu sare, piper și un strop de oțet de vin roșu. Cu o furculiță zdrobim fasolea până obținem un piure. Într-un mojar zdrobim rozmarinul cu 1-2 linguri de ulei de măsline. Ungem feliile de baghetă cu crema de fasole, iar deasupra cu rozmarinul din mojar. Foarte gustoase!

IMG_4374

Caponata

IMG_4426Profit din plin de ingredientele proaspete, de sezon, și încerc să mă bucur de mâncăruri pe care le obțin din legume proaspete. Caponata este o rețetă italiană, din cartea lui Jamie Oliver, ”Jamie’s Italy”. Este simplă, de post, aromată, potrivită la orice masă.

Ingrediente:

  • 2 vinete medii
  • ulei de măsline
  • 1 linguriță oregano uscat
  • sare
  • piper
  • 1 ceapă roșie mică
  • 2 căței usturoi
  • 1 legătură pătrunjel
  • 2 linguri capere (sărate, scurse bine)
  • 1 mână măsline verzi fără sâmburi
  • 2-3 linguri oțet de vin bun
  • 5 roșii bine coapte

Într-o tigaie largă punem ulei de măsline la încins. Vinetele tocate cuburi se adaugă în tigaie împreună cu oregano. Se prăjesc timp de 5 minute pe foc mare, până devin aurii pe toate părțile.

IMG_4420

Se adaugă apoi ceapa roșie tocată mărunt, împreună cu usturoiul și pătrunjelul tocat mărunt. Se mai călesc preț de câteva minute. Dacă este nevoie se mai adaugă ulei de măsline. Adăugați apoi caperele, măslinele și oțetul. Când oțetul s-a evaporat, se adaugă roșiile tocate cuburi mari. Se gătesc încă 15 minute. Se asezonează cu sare, piper și pătrunjel proaspăt. Poftă bună!

Sos de roșii pentru pizza

IMG_1318_edited

Este o rețetă Jamie Oliver, din cartea sa Jamie’s Italy. Simplu de pregătit și foarte bun. Din ingredientele de mai jos obținem un borcan de 400 g sos de roșii care este suficient pentru 3-4 pizza.

Ingrediente:

  • 400 g roșii tocate din conservă
  • 1 cățel usturoi
  • ulei de măsline
  • 1 legătură busuioc proaspăt
  • sare de mare
  • piper

Se încălzește uleiul de măsline și se călește usturoiul tocat mărunt până devine auriu, apoi se adaugă roșiile și jumătate din busuioc tocat mărunt. Fierbem 20 de minute, apoi asezonăm cu sare, piper și busuiocul rămas. Cantitatea obținută este suficientă pentru 3-4 pizza, în funcție de cât sos vă place să puneți pe blat. Eu folosesc în jur de 3-4 linguri sos de roșii pe un blat de pizza de 30 cm diametru.

Pizza cu pancetta afumată, mozzarella și chilli

pizza pancetta

O pizza din cartea lui Jamie Oliver, Jamie’s Italy! Foarte simplă și foarte gustoasă.

Pentru aluat:

  • 250 g făină
  • 1/2 linguriță zahăr
  • 2 linguri ulei măsline
  • 150 ml apă călduță
  • 1 linguriță rasă sare de mare
  • 1/2 linguriță drojdie uscată

Pentru topping:

  • 6 linguri sos de roșii (1 conservă roșii tocate, 1 cățel usturoi, 1 mână busuioc verde, sare și piper; căliți usturoiul 1 minut, apoi adăugați roșiile, busuiocul, sare și piper; fierbeți 20 de minute și ați obținut cel mai bun sos de roșii pentru pizza)
  • 1 bilă mozzarella (100 g)
  • 1 ardei chilli feliat
  • sare de mare
  • piper
  • 5 felii pancetta afumată

Facem aluatul mixând toate ingredientele în robotul de bucătărie timp de 5 minute, apoi îl lăsăm la crescut până își dublează volumul, acoperit cu un prosop sau folie alimentară. Dacă nu dispuneți de un robot amestecați ingredientele solide într-un bol, apoi adăugați apa caldă și uleiul de măsline. Amestecați ușor, apoi frământați aluatul vreo 10 minute până devine ferm, elastic și nu se mai lipește de mâini. Lăsați la crescut.

Pizza dough

Încălzim cuptorul la 250˚C sau la temperatura maximă a cuptorului dvs. Întindem aluatul într-o foaie subțire și îl punem pe o tavă pudrată cu făină sau hârtie de copt. Ungem aluatul cu sosul de roșii. Rupem mozzarella bucăți și o așezăm din loc în loc.  Adăugăm chilli feliat, sare, piper și feliile de pancetta.

pizza pancetta

Coacem pizza până se rumenesc marginile aluatului, cam 6-10 minute, în funcție de grosimea aluatului și temperatura cuptorului. Tăiem felii și servim caldă. Delicioasă!!!

Fragole con limone e menta

IMG_0438_edited

”Fragole con limone e menta”, din Jamie’s Italy este un desert de vară, pe cât de simplu, pe atât de gustos. Pe românește, căpșuni cu lămâie și mentă 🙂 O alternativă la obișnuitele căpșuni cu zahăr, pe care fiecare dintre noi le știm.

Avem nevoie de câteva ingrediente, fiecare după gust:

  • căpșuni
  • puțină zeamă de lămâie
  • zahăr
  • puțină coajă rasă de lămâie
  • mentă proaspătă

Într-un bol răcit (puneți-l la congelator înainte vreo 15 minute) așezați căpșunile spălate, uscate și fără codițe. Stoarcem puțină zeamă de lămâie peste ele, apoi presărăm puțin zahăr, coajă rasă de lămâie și frunze de mentă rupte, iar desertul este gata! Dacă aveți un pahar de prosecco sau un vin spumant rece lângă acest desert, este perfect. Sunt aromate și răcoritoare, foarte potrivite pentru o zi călduroasă de vară.

IMG_0441_edited

Tiramisu Veloce – quick tiramisu

tiramisu velocetiramisu

Am primit recent un cadou tare frumos: „Jamie’s Italy” și m-am îndrăgostit pe loc. E o carte culinară și prima rețetă pe care am vrut să o încerc este un tiramisu în varianta clasică, dar gata în cel mult 10 minute. Este foarte, foarte aromat.

Ingrediente:

  • 15 pișcoturi
  • 240 ml cafea tare
  • 4 linguri zahăr pudră
  • 250 g mascarpone
  • 2 păstăi vanilie
  • 120 ml vin Marsala (cumpărați o sticlă, nu veți regreta)
  • coaja rasă și zeama de la 1 portocală
  • 50 g  ciocolată neagră rasă/tocată fin

Luăm o tavă puțin adâncă sau un platou. Așezăm pișcoturile într-un strat.

Îndulcim cafeaua cu 2 linguri de zahăr și o turnăm peste pișcoturi. Acestea vor absorbi toată cafeaua, chiar dacă pare prea multă. Într-un alt vas amestecăm mascarpone cu cele 2 linguri de zahăr rămase. Tăiem păstăile de vanilie pe lungime și cu lama unui cuțit radem miezul. Punem vanilia peste mascarpone, adăugăm vinul și amestecăm bine, până obținem o cremă ușor fluidă, cremoasă.

tiramisu veloce

Stropim pișcoturile cu zeama de portocală, apoi punem crema de mascarpone peste ele.

tiramisu veloce

Radem ciocolata fâșii cu un cuțit și o presărăm deasupra tiramisului. În final, presărăm coaja rasă fin de portocală. Punem la rece până servim. Este delicios!

tiramisu veloce