Spicy scrambled eggs

spicy scrambled eggs

Spicy scrambled eggs, o rețetă tot de-a lui Ottolenghi care mi-a plăcut enorm! Atâtea arome într-un fel de tocăniță cremoasă cu ouă. Chiar dacă avem nevoie de multe ingrediente (condimente), vă rog să-i dați o șansă rețetei! O să vă placă foarte mult.

Ingrediente 2 porții:

  • 4 ouă
  • 1 lingură ulei floarea soarelui
  • 1 vf linguriță chimion
  • 1 vf linguriță chimen
  • 1/2 ceapă tocată fin – 50 g
  • 5 g ghimbir tocat mărunt
  • 1 ardei iute mic, tocat mărunt
  • 1 vf linguriță turmeric
  • 1 vf linguriță cardamom
  • 1/2 linguriță sos de roșii/ketchup făcut în casă
  • 2 roșii medii, fără coajă, tăiate cuburi mici – 150 g
  • 1 fir ceapă verde
  • 5 g coriandru/pătrunjel, tocat
  • 1 vf linguriță fulgi chilli
  • sare

Punem pe foc mediu o tigaie ( de preferat non-stick) în care adăugăm uleiul, chimionul, chimenul, ceapa, ghimbirul și ardeiul iute. Gătim în jur de 3-4 minute, amestecând ușor, până se înmoaie ceapa.

Adăugăm cardamomul, turmericul, sosul de roșii și un vârf linguriță sare, gătim 1 minut și adăugăm roșiile cuburi. Gătim în jur de 5 minute până ce mare parte din lichid s-a evaporat.

Batem ouăle într-un bol și le turnăm în tigaie. Gătim la foc mic, amestecând ușor cu o lingură de lemn, în jur de 3 minute. Ouăle trebuie să rămână cremoase și soft.

Presărăm la final ceapa verde feliată subțire, fulgii de chilli și pătrunjelul/coriandru tocat mărunt. Mâncăm imediat. Este extrem, extrem de bun. Înmuiați felii de pâine, bună, direct în tigaia cu ouă și savurați aromele.
spicy scrambled eggs

spicy scrambled eggs

Lipii cu maia și chimion

lipii

O rețetă din ”Bread” de Hamelman, pagina 364. O idee perfectă pentru a nu irosi surplusul de maia, iar mie îmi place! Astfel nu mai arunc ce îmi rămâne după hrănirea maielei, strâng totul într-un borcan câteva zile la rând, iar lipiile le transform în sandwich-uri pentru lucru.

Ingrediente:

  • 74 g făină integrală
  • 74 g făină 000 (pastry flour)
  • 340 g maia (maiaua mea e din făină albă, 100% hidratare; adunată în câteva zile și păstrată la rece)
  • 1 linguriță sare
  • 1 linguriță chimion (sau altă aromă – oregano, măghiran, mixed herbs, etc)

lipii cu maia

Se amestecă toate ingredientele într-un bol câteva minute până ce glutenul este moderat dezvoltat. Se lasă la odihnit între 30-60 de minute, vasul să fie acoperit.

lipii cu maia

Se împarte apoi aluatul în bucăți de 60 – 90 g, se modelează sub formă de bilă, se apaltizează cu palma și se întind cu sucitorul pe masa bine înfăinată, la grosimea dorită (eu le-am vrut mai subțiri, depinde și de diametrul tigăii voastre).

lipii cu maia

Se încinge o tigaie bine de tot (dacă picurați un strop de apă sfârâie bine și se evaporă imediat). Eu am folosit o tigaie de clătite. Se pune câte o lipie în tigaie, iar după 1 minut (ar trebui să aibă porțiuni rumene în acest moment) se întorc pe cealaltă parte și se mai prăjesc 1 minut.

lipii cu maia

lipii cu maia

Le așezăm pe un prosop, apoi într-o pungă pentru a nu se usca. Hamelman sugerează chair rularea lor în prosop pentru a-și păstra flexibilitatea. Se pot unge cu unt, umple cu hummus, tăia sub formă de triunghiuri și să le mâncați înmuiate în diferite sosuri/salate sau orice doriți voi. Dacă doriți ca lipiile să fie mai fine și mai elastice, puteți folosi doar făină albă.

lipii cu maia

Pulpe superioare de curcan la cuptor cu ceapă roșie

pulpe curcan

pulpe de curcan

Pulpe de curcan foarte fragede, pline de arome, pe un pat de ceapă roșie coaptă. Se poate mânca simplu, ca atare, sau alături de un risotto, o salată simplă.

Ingrediente:

  • 2 pulpe superioare de curcan
  • 120 ml vin alb
  • 3 linguri ulei de măsline
  • sare și piper
  • 1 vf linguriță chimion
  • 1 vf linguriță mentă uscată
  • zeama de la 1/2 lămâie
  • 2 căței usturoi feliați
  • 3-4 cepe roșii

Încingem cuptorul la 180˚C. Într-o tavă din ceramică punem pulpele de curcan și le asezonăm cu sare, piper, mentă, chimion, usturoi. Turnăm în tavă vinul alb, uleiul și zeama de lămâie.

pulpe de curcan

Acoperim tava cu folie de aluminiu și dăm la cuptor pentru 90 de minute. După 45 de minute întoarcem pulpele. Verificăm carnea care după cele 90 de minute, trebuie să fie bine pătrunsă.

Îndepărtăm folia și dăm tava din nou la cuptor la 200˚C pentru 30 de minute, timp în care sosul v-a scădea.

Adăugăm cepele tăiate în sferturi, întoarcem pulpele cu pielea în sus și mai coacem atât cât este necesar pentru ca ceapa și carnea să fie bine rumenite, 15-20 minute.

pulpe de curcan

Scoatem din cuptor, lăsăm la odihnit 10-15 minute (acoperită) apoi servim friptura ca atare.

pulpe de curcan

Carnea este foarte fragedă și foarte aromată! Se desprinde ușor de pe os, ne-a plăcut foarte mult.

pulpe de curcan

Shakshuka- mic dejun cu ouă și legume

Shakshuka

Îmi amintesc că mama făcea când eram mică o tocăniță asemănătoare cu roșii multe și ouă. Rețeta încercată de mine este o mâncare de origine africană, gătită tradițional în Tunisia, Liban, Algeria, Maroc, Egipt. Este foarte simplu de făcut, cu ingrediente pe care le găsiți ușor și pe care le cam avem în bucătărie. Rețeta este preluată de pe site-ul lui Adrian Hădean.

Ingrediente pentru 2 porții:

  • 1 ceapă roșie feliată subțire
  • 1 ardei gras roșu feliat subțire
  • 1 conservă roșii tocate sau 4-5 roșii bine coapte + 1 cană suc de roșii
  • 4-5 ouă
  • 1 legătură pătrunjel
  • 2 linguri ulei măsline
  • 1 linguriță chimion
  • 1 linguriță paprika afumată (e preferata mea, o găsiți la Cămara cu Mirodenii în Timișoara )
  • 1 linguriță turmeric
  • sare
  • piper cayenne (eu am pus piper verde, negru și roșu, râșnit)

Shakshuka

Încingem uleiul într-o tigaie și prăjim chimionul până începe să își elibereze aroma. Adăugăm în acest moment ceapa feliată și o călim, iar în momentul când se înmoaie ușor adăugăm jumătate din ardeiul feliat. Călim legumele preț de câteva minute, până ce ardeiul se înmoaie iar ceapa devine transparentă.

Adăugăm roșiile din conservă, paprika, piperul, turmericul, amestecăm, acoperim tigaia cu un capac și fierbem la foc mic timp de 15 minute, până ce sosul scade. Amestecăm din când în când și mai adăugăm mirodenii dacă dorim.

Shakshuka

Adăugăm restul de ardei feliat, potrivim cu sare, apoi facem 4-5 găuri în care spargem ouăle.

Shakshuka

Acoperim din nou tigaia și mai gătim 5-7 minute, tot pe foc mic, până ce albușul este închegat dar gălbenușul moale.Presărăm pătrunjel proaspăt tocat mărunt la final.

Shakshuka

Servim shakshuka cladă, alături de o baghetă, peste hummus sau chiar mămăliguță caldă, așa cum eu am încercat. Se poate presăra și brânză feta mărunțită peste sosul de roșii înainte de a adăuga ouăle, inclusiv usturoi în momentul când căliți ceapa. Este foarte gustoasă, sățioasă și foarte ușor de pregătit.

Shakshuka

Hummus cu avocado

hummus cu avocado

Hummusul cu avocado a devenit preferatul meu. În ultimele două săptămâni am abuzat de el. Sper să vă placă și vouă!

Ingrediente:

  • 520 g năut fiert ( sau 2 conserve; eu am fiert 200 g năut uscat care ulterior a cântărit 520g)
  • 1-2 avocado
  • 5 căței de usturoi medii
  • 1 legătură pătrunjel
  • zeama de la 1/2 lămâie
  • 100 ml apă
  • 3-4 linguri tahini light
  • 3-4 linguri ulei de măsline
  • 1 linguriță sare
  • 1 vârf piper
  • 1 linguriță chimion
  • 1 vârf linguriță chilli

Continue reading

Supă de linte roșie – Lebanese Style

supa de linte

O supă de linte ați încercat? Mie îmi place foarte mult, este hrănitoare, se știe că lintea este foarte sănătoasă. O rețetă de post.

Ingrediente 2 porții:

  • 250 g linte roșie
  • 700 ml apă
  • 3 linguri ulei măsline
  • 1 cățel usturoi
  • 1 ceapă tocată
  • câteva boabe de coriandru
  • 1/2 linguriță chimion
  • 1/2 linguriță turmeric
  • 1 vf linguriță piper
  • zeamă de lămâie
  • frunze de coriandru (am pus pătrunjel)

supa de linte

Fierbem lintea în apă 20 de minute. Între timp încingem uleiul de măsline și călim ceapa cu usturoiul  cam 3 minute, până se înmoaie ceapa. După ce au trecut cele 20 de minute punem ceapa peste linte împreună cu piperul, turmericul, boabele de coriandru  și chimionul și mai fierbem încă 10 minute, până lintea se înmoaie bine.

Mutăm supa într-un blender sau folosim un mixer vertical și procesăm până obținem un pireu. Asezonăm cu coriandru/pătrunjel și zeamă de lămâie înainte să servim supa.

supa de linte

Savory scones

IMG_9374_edited

Este o rețetă de-a lui Jamie. O găsiți aici. Am făcut aceste scones pentru micul dejun, merg tare bine cu un pahar de lapte.

Ingrediente:

  • 450 g făină
  • 1 linguriță praf de copt
  • 150 g unt
  • 2 ouă
  • 4 linguri lapte
  • 1/2 linguriță muștar dijon
  • 1/2 linguriță chimion măcinat (nu confundați chimionul cu chimenul)
  • 50 g cașcaval
  • sare
  • piper

Încălzim cuptorul la 200˚C. Amestecăm untul cu făina și praful de copt până obținem o compoziție sfărâmicioasă, ca pesmetul. În alt vas batem ouăle cu laptele, sare și piper. Adăugăm acest amestec peste făina și mixăm până obținem un aluat ferm și nelipicios. Tăiem aluatul în 3 bucăți.

IMG_9349_edited

Întindem fiecare bucată de aluat, eu l-am presat cu mâna. Pe prima bucată presărăm chimionul, pe a doua cașcavalul iar pe ultima muștarul dijon.

IMG_9350_edited

Rulăm fiecare aluat și îl mai frământăm puțin, cât să se încorporeze aromele. Întindem din nou bucățile de aluat în fâșii groase de 2.5 cm grosime și tăiem cu o formă rotundă. Așezăm pe hârtie de copt și ungem cu puțin lapte fiecare în parte.

IMG_9352_edited

Coacem 15 minute până devin rumene. Servim calde, dar sunt bune și reci, cu ceai cald sau lapte.

IMG_9357_edited