Chec cu afine

chec cu afine

Un chec moale, pufos, umed, nu foarte dulce, pe care l-am dăruit prietenei mele Raluca când am mers în vizită. I-a plăcut, la fel și celorlați invitați.

Ingrediente:

  • 1 ou
  • 280 g + 2 linguri  făină
  • 132 g zahăr brun
  • 50 g zahăr alb
  • 55 g unt topit
  • 1 linguriță bicarbonat
  • 1/2 linguriță praf de copt
  • 1 vf sare
  • 180 g lapte bătut
  • 180 g ulei floarea soarelui
  • 2 lingurițe esență vanilie
  • 150 g afine proaspete sau congelate + 2 linguri de făină

Încălzim cuptorul la 180°C și pregătim o tavă mică de chec. Într-un bol mare combinăm făina + 2 linguri de făină, sarea, bicarbonatul, zahărul alb și zahărul brun.

În untul topit (nu fierbinte) adăugăm uleiul, oul, laptele bătut, vanilia și le amestecăm. Turnăm acest mix peste ingredientele uscate și amestecăm ușor pentru omogenizare, dar nu în exces.

Într-un vas amestecăm afinele cu cele 2 linguri de făină, ușor, să nu le zdrobim, apoi le încorporăm în compoziția pregătită. Amestecăm foarte ușor cu o spatulă. Turnăm compoziția în tavă și nivelăm cu o spatulă.

Dăm la cuptor pentru 1 oră sau până când trece testul cu scobitoarea. Scoatem din cuptor și lăsăm la răcit în tavă pentru 15 minute, apoi putem muta checul pe un platou sau grătar și îl acoperim imediat cu folie de aluminiu sau alimentară, pentru a nu se usca.

IMG_8028

Se feliază când e rece, iar înainte de a îl servi, se pudrează cu zahăr. Se păstrează la temperatura camerei, acoperit cu folie. Rețetă preluată de aici.

IMG_8035

Bezele umplute cu orange curd

IMG_645

Bezele cu orange curd

Divine! Divine! de 3 ori divine! O altă sugestie cum să folosiți albușurile rămase! Niciodată să nu le aruncați! Dacă nu aveți orange curd, le puteți umple și cu o cremă preferată.

Ingrediente:

  • 3 albușuri
  • 150 g zahăr pudră
  • 1 vf sare
  • 1 linguriță oțet
  • orange curd 

Încălzim cuptorul la 120-130˚C și pregătim 2 tăvi întinse pe care punem hârtie de copt. Mixăm albușurile spumă tare cu 1 vârf de sare, apoi încorporăm treptat zahărul pudră, mixând bine după fiecare adăugare. Oprim mixerul și luăm o spatulă. Adăugăm oțetul și amestecăm ușor. Într-o pungă sau de preferat într-un posh de ornat cu vârf mic punem albușurile. Turnăm un cerc mic, apoi pe merginile fiecarei bezele trasăm o bordură din bezea, lăsând mijlocul gol.

Bezele cu orange curd

Coacem bezelele cam 1 oră și jumătate, apoi le lăsăm la răcit în cuptor cu ușa întredeschisă.

Bezele cu orange curd

 

Când s-au răcit bine de tot, le umplem cu crema de portocală.

Bezele cu orange curd

Ce să mai zic? These are a MUST!

Bezele cu orange curd

Tort Sacher

tort sacher
Tort Sacher

Tortul Sacher este un tort celebru, cunoscut în toată lumea, de origine vieneză. Are un blat fin însiropat cu gem de caise, învelit apoi în ciocolată. Nu este greu de făcut, iar gustul este grozav! Se păstrează bine mai mult de o săptămână, ba chiar aroma sa este mai plăcută după 1-2 zile când a fost făcut. Se mănâncă simplu sau cu puțină frișcă alături. Aici este un video foarte frumos și puteți vedea cum se pregătește acest tort.

Ingrediente:

  • 6 ouă
  • 150 g unt
  • 150 g zahăr pudră
  • 150 g ciocolată (Poiana neagră am folosit)
  • 100 g făină
  • 1 linguriță vanilie

Pentru umplutură:

  • 1/2 borcan gem de caise
  • 2-3 linguri de apă

Pentru glazură:

  • 200 g ciocolată
  • 50 g unt moale

Încingem cuptorul la 170˚C și pregătim o tavă de 22cm în diametru pe fundul căreia punem hârtie de copt iar pereții îi ungem cu unt și pudrăm cu făină.

Untul moale îl mixăm împreună cu zahărul până devine o cremă pufoasă, apoi încorporăm pe rând gălbenușurile și esența de vanilie.

Tort Sacher

Tocăm ciocolata mărunt și o topim în cuptorul cu microunde 1 minut, apoi o adăugăm în compoziția de unt și gălbenușuri.

Batem spumă albușurile cu un vârf de sare, până devin tari, iar dacă întoarcem castronul invers, acestea nu pică. Le încorporăm în două tranșe în compoziția de unt și ciocolată, amestecând ușor cu o lingură sau o spatulă. La final adăugăm făina, tot în două tranșe și amestecăm ușor. Turnăm compoziția în tavă pregătită.

Tort Sacher

Coacem blatul timp de 40-50 de minute, sau până trece testul cu scobitoarea. Îl lăsăm la răcit complet în tavă, afară din cuptor.

Tort Sacher

Scoatem blatul și îl tăiem pe jumătate. Eventual tăiem partea de sus pentru a îl îndrepta și a obține un aspect frumos.

Amestecăm gemul de caise cu 2-3 linguri de apă, punem unul din blaturi pe platou (puneți bucăți de folie de auminiu pe farfuria pe care montați tortul; le îndepărtăm la final pentru a nu murdări platoul), turnăm jumătate din gemul de caise peste blat și îl întindem bine.

Tort Sacher

Așezăm apoi al doilea blat peste care turnăm restul de gem de caise, îi netezim bine cu o spatulă inclusiv pe lateralele tortului. Lăsăm tortul 30 de minute să se odihnească, neacoperit.

Pentru glazură, topim ciocolata pe baine-marie, apoi adăugăm untul și amestecăm.

Turnăm toată glazura peste tort, dintr-o singură mișcare, fermă, iar cu un cuțit sau o spatulă, împingem rapid glazura spre margini. Nu mai atingeți partea de sus a tortului ulterior pentru că nu va mai fi lucioasă.

Tort Sacher

Tortul Sacher se păstrează la temperatura camerei, acoperit cu un bol de sticlă sau puneți un bol mare peste farfuria pe care ați pus tortul. După ce s-a întărit glazura, putem îndepărta folia de aluminu.

Tort Sacher

Se feliază cu un cuțit umed și se servește simplu sau cu puțină frișcă. Rețeta testată de mine este din cartea de bucate ”Din bucătăria popoarelor”, editura Ceres, colecția Caleidoscop 1973.

Tort Sacher

Este un tort fin, are un blat pufos și nu e deloc complicat de făcut. Sper să îl încercați și voi!

Tort Sacher

Tort Sacher

Crinkles cookies

crinkle cookies

Cookies foarte faini, sunt moi, au sărit direct în topul preferințelor mele! În plus, se păstrează la temperatura camerei foarte bine, timp de 1 săptămână dacă sunt acoperiți.

Ingrediente pentru aprox 60 bucăți:

  • 280 g făină
  • 2 lingurițe praf de copt
  • 1/2 linguriță sare
  • 90 g cacao
  • 300 g zahăr
  • 120 g ulei
  • 4 ouă
  • 2 lingurițe vanilie
  • 1 linguriță nes
  • 140 g zahăr pudră

Într-un bol sau într-un robot amestecăm uleiul cu zahărul și cacao. Adăugăm apoi pe rând ouăle, ulterior vanilia și mixăm bine după fiecare. În alt vas amestecăm făina, sarea, praful de copt și nesul. Încorporăm ușor ingredientele uscate peste mixul de ouă cu ulei și cacao, dar nu mixăm în exces. Acoperim vasul cu folie și dăm aluatul la rece pentru cel puțin 4 ore sau peste noapte (eu l-am lăsat peste noapte).

crinkle cookies

Încălzim cuptorul la 170˚C și punem hârtie de copt pe o tavă mare întinsă sau pe mai multe (mie mi-au ieșit 4 tăvi cum sunt mai jos). Punem zahărul pudră într-un bol, scoatem aluatul din frigider și cu o linguriță luăm grămăjoare cât o nucă pe care le punem directîn bolul cu zahăr pudră. Le tăvălim bine și le dăm o formă rotundă.

crinkle cookies

Le punem pe tavă și le coacem pentru 10-12 minute. Le scoatem din cuptor și le lăsăm la răcit în tavă, apoi le punem pe un platou sau farfurie. Se păstrează acoperiți, pe un platou sau o cutie, până la o săptămână. Sursa mea, Simply Recipes.

crinkle cookies

crinkle cookies

Chocolate Baileys Mud Cake


chocolate baileys mud cake

chocolate baileys mud cakeChocolate bailey mud cake este un tort foarte bun, nu este complicat de făcut și sunt sigură ca va plăcea oricui îl încearcă. Eu l-am pregătit pentru ziua mea de naștere și l-am servit prietenilor și familiei. Toți au fost încântați de aroma ciocolatei și a cremei de whiskey.

Ingrediente blat:

  • 150 g unt
  • 100 g ciocolată neagră
  • 100 g zahăr alb
  • 100 g zahăr brun
  • 50 g cacao
  • 180 ml Baileys (cremă de whiskey)
  • 170 g făină
  • 2 lingurițe praf de copt
  • 1/2 linguriță bicarbonat
  • 1/2 linguriță sare
  • 3 ouă

Ganache de ciocolată:

  • 200 g ciocolată neagră
  • 100 ml smântână dulce grasă
  • 100 ml Baileys
  • 15 g unt

Încălzim cuptorul la 160˚C și pregătim o tavă de 22 cm în diametru pe fundul căreia punem hârtie de copt iar pereții îi ungem cu unt și pudrăm cu făină (folosiți o tavă cu pereți detașabili dacă aveți).

Într-o oală mică punem untul, ciocolata ruptă, zahărul alb și brun, cacao și crema de whiskey. Când ciocolata dă semne că se topește, amestecăm bine compoziția. Luăm de pe foc și lăsăm la răcit 5 minute. În alt vas amestecăm făina, sarea, praful de copt și bicarbonatul. Adăugăm apoi ouăle în ciocolata răcorită, mixând bine de tot, ulterior încorporăm făina, amestecând să nu rămână cocoloașe. Turnăm compoziția în tava pregătită și coacem blatul 40-45 de minute, până când o scobitoare înfiptă în centrul prăjiturii iese aproape uscată (e ok dacă se agață firimituri de blat pe scobitoare). Blatul nu trebuie copt în exces! Suprafața se va crăpa ușor, dar este perfect normal.

Scoatem blatul din cuptor și îl lăsăm la răcit în tavă pentru 10 minute. Îl scoatem apoi și îl mutăm pe un grătar pentru a se răci complet. Tăiem partea de sus a blatului (cea crăpată) dacă este nevoie.

chocolate baileys mud cake

Între timp pregătim ganache-ul de ciocolată: încălzim smântâna și crema de whiskey, până ajung la punctul de fierbere. Ciocolata o tocăm mărunt și o punem într-un bol. Turnăm peste ea smântâna fierbinte, așteptăm 30 de secunde și amestecăm. Lăsăm la temperatura camerei până se răcește și se îngroașe puțin, ca o budincă.

chocolate baileys mud cake

Așezăm blatul răcit pe o farfurie sau un platou și turnăm ganache-ul de ciocolată deasupra. Nivelăm ușor cu un cuțit sau cu o spatulă, eventual lăsați să cadă dâre de ciocolată pe margini.

chocolate baileys mud cake

Tortul se păstrează la temperatura camerei, acoperit (la frigider se întărește). Dacă nu îl acoperiți, blatul se va usca pentru că nu este însiropat. Ne-a plăcut foarte mult, crema de whiskey se simte foarte bine, iar blatul nu este dulce în exces. Îl voi mai face cu siguranță!

chocolate baileys mud cake

chocolate baileys mud cake
chocolate baileys mud cakeSursa.

Melci cu scorțișoară

melci cu scorțișoară

Acest aluat pentru melci este foarte pufos și foarte bun la gust! În plus, se pregătește ușor, nu e lipicios și se poate păstra în frigider 4 zile. La final veți obține niște melci aromați, dulci de se topesc în gură. Rețeta este din cartea lui Peter Reinhart – ”Reinhart’s artisan breads every day” și poate fi de post sau de dulce, după preferință. Eu i-am pregătit deja de două ori și am fost foarte mulțumită. Sper să vă placă și vouă. I-am mâncat atât cu glazură dar și fără, sunt la fel de buni, însă nu atât de dulci. Dacă veți alege să îi faceți cu unt și lapte (adică de dulce), aluatul va fi mai mătăsos și mai fin.

Continue reading

Banana bread by Nigella

 banana bread

Banana bread este un desert excelent! Spre rușinea mea e prima dată când am încercat această prăjitură atât de populară în întreaga lume! Nici nu am crezut că banana bread e atât de bună, cel puțin rețeta aleasă de mine asta a demonstrat. Să înțelegeți deci că it’s a must dacă nu ați încercat-o nici voi! În plus, toată casa o să miroase foarte bine, credeți-mă 🙂

Continue reading

Brownie vanilla cake

IMG_5279
Când am văzut rețeta asta pe Pinterest, mi-am zis că trebuie să o încerc. Este o prăjitură foarte bună, un contrast plăcut între cele două blaturi, un brownie dens și un blat cu vanilie. Mare atenție la tava folosită, trebuie să fie mică, 10×20 cm.

Ingrediente brownie:

  • 30 g cacao
  • 50 g unt
  • 1 ou
  • 50 g zahăr brun
  • 1 vf sare
  • 35 g făină

Ingrediente pentru aluatul cu vanilie:

  • 120 g unt
  • 100 g zahăr alb
  • 2 ouă
  • 120 g făină
  • 2 lingurițe extract vanilie
  • 1/2 linguriță praf de copt
  • 50 ml lapte

Continue reading

Tahini cookies

tahini cookies Rețeta asta mi-a atras atenția de prima dată când am răsfoit ”Jerusalem” by Ottolenghi, dar abia acum am reușit să încerc acești cookies. Sunt buni, fragezi, nu sunt dulci în exces și au o aromă plăcută de susan copt și scorțișoară.

Ingrediente:

  • 130 g zahăr
  • 150 g unt moale, la temperatura camerei
  • 110 g light tahini (55 g pastă susan+55 g apă)
  • 1/2 lingură vanilie
  • 25 ml smântână dulce
  • 270 g făină
  • 1 lingură scorțișoară

Continue reading

Mini pavlova cu orange curd

mini pavlova 2

V-am mai spus că îmi plac bezelele foarte mult! Așadar, cu un borcan de orange curd în frigider și niște albușuri prin congelator a luat naștere acest desert! Delicios nu alta, crema foarte aromată, bezelele sfărâmicioase, merită o încercare!

Continue reading