Cartofi noi copți în untură cu rozmarin

IMG_8497_

Ador cartofii la cuptor, crocanți la exterior și moi în interior. Rețeta de mai jos e super simplă și foarte bună!

Ingrediente:

  • 1/2 kg cartofi noi mici
  • 1 linguriță rozmarin uscat
  • 1 lingură untura
  • sare de mare
  • piper
  • 2 căței usturoi

Spălăm cartofii și îi frecăm cu un burete mai aspru pentru a se duce pielea. Îi punem în apă cu sare și îi fierbem 8-10 minute, cât să se pătrundă. Încălzim cuptorul la 180˚C și pregătim o tavă termorezistentă. Scurgem cartofii de apă, îi punem în tavă și presărăm peste ei piper, sare, rozmarin și usturoi. Punem și untura și îi amestecăm să se condimenteze pe toate părțile.

Coacem cartofii cam 30 de minute până devin aurii bine. Sunt buni simpli sau lângă o fripturică 🙂 Pooooftă mare.

Garlic rolls (melci cu usturoi)

Melci sărați, umpluți cu verdețuri. Îi poți pune la pachet pentru o gustare, sunt foarte faini ca atare!

Ingrediente pentru aluat:

  • 20 g zahăr
  • 120 ml apă caldă
  • 10 g drojdie
  • 2 lingurițe sare
  • 520 g făină (plus/minus 1-2 linguri; făină pentru masa de lucru)
  • 50 g ulei masline
  • 240 ml lapte de soia

Pentru umplutură:

  • 3 fire usturoi verde
  • 1 legătură pătrunjel proaspăt
  • 1 ardei roșu
  • sare
  • piper
  • 2 linguri unt cocos, la temperatura camerei
  1. Facem maiaua din drojdie, zahăr, 120 ml apă caldă și 140 g făină.
  2. Lăsăm la crescut 10 minute.
  3. Punem restul ingredientelor rămase într-un bol și adăugam maiaua.
  4. Frământăm aluatul cu mâna vreo 10 minute până dă semne că se dezlipește de pe mâni. Aluatul va fi puțin moale, dar foarte elastic, asemănător cu un aluat de pâine.
  5. Acoperim vasul și lăsăm la crescut cam 2 ore.
  6. Pentru umplutură, tocăm mărunt pătrunjelul, usturoiul și ardeiul și le amestecăm cu untul, sare și piper.
  7. Luăm aluatul și îl întindem pe o suprafață ușor înfăinată într-o foaie nu foarte subțire.
  8. Peste aluat punem compoziția de usturoi, o întindem bine să fie distribuită uniform.

  1. Rulăm aluatul pe lungime și îl tăiem cu un cuțit pe care am presărat puțină făină în felii groase cam de 5 cm.
  2. Așezăm melcii într-o tavă în care am pus hârtie de copt. Îi așezăm cu partea tăiată în sus, la distanță unul de altul, acoperim cu un prosop și mai lăsăm măcar 30 de minute la dospit.

  1. Încingem cuptorul la 180˚C și coacem melcii cu usturoi între 20-25 de minute, până devin aurii.

Sunt foarte aromați și pufoși! Gustul de usturoi nu este deloc puternic, cum probabil v-ați aștepta. Ne-au plăcut, cu siguranță îi voi mai face 🙂

Cotlet de porc la cuptor cu salvie și usturoi

photo 2

Am avut poftă de o friptură aromată. Așa că am ales salvia ca aromă principală. Ați gătit vreodată cu acest condiment? Dacă nu, vă sugerez să încercați cât mai repede! Eu o folosesc la fripturi de pui, porc, paste și cartofi la cuptor. Este divină!

Ingrediente:

  • cotlet de porc tăiat felii mai groase (am avut vreo 500 g)
  • 1/2 linguriță salvie uscată sau câteva frunze salvie proaspătă  (am cumpărat un fir din piață și l-am pus într-un ghiveci. Nu este pretențioasă, crește bine și în casă)
  • sare de mare
  • piper
  • 3 căței usturoi
  • 50-100 ml vin alb sec (depinde câtă carne folosiți)

Condimentăm carnea cu sare și piper. O punem într-o tavă, într-un singur strat. Presărăm salvia peste carne, cățeii de usturoi feliați și vinul alb. Acoperim tava cu folie de aluminiu și punem la cuptor la 200˚C pentru 60 de minute.

IMG_6916

După jumătate de oră, scoatem tava și îndepărtăm folia de aluminiu. Carnea se va rumeni frumos, iar în casă va mirosi demențial 😀 Am servit cu niște cartofi copți cu salvie. De-li-cios!

Crutoane aromate la cuptor

IMG_6746

Cum am promis, azi vă dezvălui rețeta pe care o folosesc pentru a face crutoane aromate și crocante. Am găsit-o pe site-ul Marthei Stewart și este incredibil de simplă! Eu folosesc crutoanele la supe cremă și uneori în salate. Se pot folosi o mulțime de arome: cimbru, rozmarin, usturoi, busuioc, oregano, ceapă.

Continue reading

Tartine cu ciuperci

IMG_5745

Tartinele cu ciuperci sunt delicioase,  iar rețeta se poate utiliza și pentru a umple clătite sau pentru a pregăti pui în sos de ciuperci.

Ingrediente:

  • 300 g ciuperci tocate mărunt
  • 1 ceapă mică
  • 1 cub mic de unt
  • câteva fire pătrunjel
  • 2 linguri smântână pentru gătit (eu folosesc Grancucina)
  • 2-3 linguri cașcaval afumat ras
  • 2 linguri vin alb sec
  • sare
  • piper
  • cimbru uscat
  • 2 căței usturoi
  • felii din pâine integrală tăiate dreptunghiuri mici

Călim ceapa tocată mărunt în untul topit împreună cu ciupercile tăiate felii mici. Călim vreo 2-3 minute până se înmoaie ciupercile. Adăugăm apoi ustuioul tocat și mai călim 1 minut. Turnăm vinul, presărăm cimbrul și ținem pe foc până scade tot lichidul. În final adăugăm smântâna și cașcavalul ras. Asezonăm cu sare, piper și pătrunjelul tocat.

Când s-a răcit compoziția, vom unge pâinea integrală cu aceasta. Deasupra am presărat puțin piper negru măcinat.

IMG_5746

Piept de pui cu gorgonzola

pui cu gorgonzola

O rețetă atât de simplă și gustoasă pe care o puteți face și voi! Este una din preferatele mele și o gătesc destul de des. Ador sosul cremos și foarte aromat de la brânza gorgonzola. Va fi pe masă în mai puțin de 20 de minute!

Ingrediente pentru 2 porții:

  • 1 piept de pui tăiat cuburi
  • 2 căței usturoi tocați
  • 2 linguri de ulei
  • 100 g gorgonzola (1 triunghi)
  • 250 ml smântână pentru gătit (Ladorna de exemplu)
  • sare
  • piper
  • 1 vf oregano

Încălzim uleiul, asezonăm cu sare și piper bucățile de pui și le prăjim la foc mic, fără să prindă culoare (daca puiul va prinde culoare atunci sosul va deveni maro). Cand puiul a devenit alb, semn că e gata,  adăugăm usturoiul și mai prăjim 1-2 minute. Nu mai mult, pentru că usturoiul devinde amar.

Adăugam apoi smântâna peste carnea de pui și gorgonzola mărunțită. Tinem pe foc mic și amestecăm ușor până când brânza se topește.

pui cu gorgonzola

Adăugăm puțin oregano uscat sau verde și este gata! Este foarte bun alături de orez, cartofi la cuptor cu rozmarin sau salvie, piure de cartofi sau cu o simplă salată verde! Vă recomand și vouă să încercați!

pui cu gorgonzola

Tagliatelle cu roșii uscate, usturoi și parmezan

Tagliatelle cu roșii uscate, usturoi și parmezan

Tagliatelle cu roșii uscate, usturoi și parmezan

Am descoperit rețeta aceastor tagliatelle cu ceva timp în urmă pe un blog pe care îl urmaresc. Sunt niște paste light, ușor picante, foarte bune și rapid de pregătit.

Ingrediente 2 porții:

  • 250 g tagliatelle
  • 8-q0 bucăți roșii uscate în ulei
  • 4 căței usturoi
  • 1 vârf linguriță chilli
  • 3 linguri ulei de măsline sau ulei de la roșiile uscate din borcan
  • sare
  • piper
  • 1/2 legătură pătrunjel
  • busuioc – câteva frunze
  • parmezan ras fin pentru servit

Pregătim o oală în care vom fierbe pastele în apă cu sare. În momentul când apa clocotește, adăugăm tagliatellele și le fierbem conform indicațiilor de pe ambalaj. Eu le prefer al dente, așa că scurtez timpul de fierbere.
Tagliatelle cu roșii uscate, usturoi și parmezan

Între timp, pregătim sosul. Încingem uleiul într-o tigaie și călim cam 1 minut usturoiul tocat cu chilli.
Tagliatelle cu roșii uscate, usturoi și parmezan

Adăugăm apoi roșiile uscate și tocate. Scurgem pastele de apă și le adăugăm în tigaia cu roșii și usturoi. Amestecăm bine.
Tagliatelle cu roșii uscate, usturoi și parmezan

Presărăm pătrunjelul cu busuiocul tocate mărunt. Asezonăm cu sare și piper, amestecăm din nou bine și putem să arajăm tagliatellele pe farfurii. Radem parmezan și sunt gata de servit! Sursa aici.
Tagliatelle cu roșii uscate, usturoi și parmezanUșor de făcut, light, pline de arome, le-am încercat și la cină și la prânz. Merg bine cu un pahar de vin alb 🙂
Tagliatelle cu roșii uscate, usturoi și parmezan

Bruschette cu roșii proaspete și busuioc

IMG_8956_edited

Bună tuturor 🙂 Iată primul meu post pe acest blog. Am ales să vă împărtășeșc rețeta mea preferată de bruschette, fiind cele mai ușoare și delicioase bruschette! Rețeta o știu de la prieteni dragi care au un restaurant. Pentru a ne bucura de gustul lor divin, nu avem nevoie de prea multe ingrediente, ci doar:

  • 2-3 roșii (alegeți roșii tari, să nu fie moi)
  • 3 căței usturoi
  • 2 linguri ulei măsline
  • sare
  • piper
  • câteva frunze busuioc
  • 1 baghetă feliată sau pâine toast, prăjită și tăiată pe diagonală, pentru un aspect frumos

În primul rând spălăm roșiile și le tocăm cuburi mărunt. Le punem într-un bol. Tocăm usturoiul și busuiocul și le adăugăm peste roșii. Stropim cu uleiul de măsline și asezonăm cu sare și piper, apoi amestecăm toată compoziția ușor.

Dacă folosim o baghetă, o tăiem în felii groase de dimensiuni egale. Feliile putem fie să le prăjim, fie să le folosim proaspete, după preferințe. În mod normal trebuie prăjite cam 10 minute în cuptor, stropite cu puțin ulei de măsline. Cu ajutorul unei lingurițe punem amestecul de roșii pe fiecare felie de baghetă. Le servim cu muuulta poftă! Delicios, nu? 🙂