Jamie’s Quick Portuguese Custard Tarts

Îl urmăresc pe Jamie Oliver cât pot de des pe TV Paprika, îmi plac emisiunile lui. Când nu sunt în fața tv-ului, mai arunc o privire pe Facebook, Twitter sau Youtube. Așa am găsit rețeta pe care v-o prezint azi. O puteți vedea și aici 🙂 e super yummy!!!

IMG_6849

Avem nevoie de:

  • 1 foaie aluat foietaj
  • 1-2 lingurițe scorțișoară
  • 1 ou
  • 4-5 linguri smântână dulce
  • 1 lingură zahăr
  • 1 linguriță extract vanilie
  • coaja rasă fin 1/2 portocală

Sos caramel

  • zeama de la o 1 portocală
  • 5 linguri zahăr

Încălzim cuptorul la 200˚C. Desfacem aluatul și îl pudrăm cu scorțișoară. Îl rulăm pe lungime și îl tăiem în bucăți de 5 cm. Luăm o tavă de brioșe. Aplatizăm cu palma fiecare bucată de aluat și le punem în tava de brioșe, ne folosim de degete pentru a modela aluatul în fiecare formă, încât să îl ridicăm pe pereții fiecărei forme. Dăm la cuptor 8 minute, aluatul se va umfla și își va pierde forma după ce sunt coapte.

Facem crema de vanilie amestecând toate ingredientele într-un bol.

Scoatem tava din cuptor și cu o linguriță împingem aluatul pe pereții formelor de brioșe, pentru a face loc cremei. Turnăm în fiecare mini-tartă câte 2-3 lingurițe de cremă.

IMG_6828

Dăm la cuptor aproximativ 10 minute, până se rumenesc și se umflă. Priviți cât sunt de frumoase 🙂

IMG_6832

Între timp, într-o oală mică punem  zahărul cu zeama de portocală. Le punem pe foc până ce zahărul se rumenește și devine caramel. Scoatem tava din cuptor și cu ajutorul unei lingurițe desfacem fiecare mini-tartă din formele de briose. Le punem pe o farfurie și turnăm peste fiecare sos caramel. Sunt delicioase, foarte aromate!

IMG_6846

Blueberry Lemon Bundt Cake


IMG_6590

Căutam o rețetă cu ciocolată când am dat peste aceasta! A fost love at first sight! Nu degeaba mai aveam o punguță de afine congelate în frigider, își așteptau rândul 🙂 Rețeta am adaptat-o după placul meu. A ieșit numai bine, nu foarte dulce, pufoasă, umedă și aromată! It’s a  Martha Stewart recipe.

Ingredientele folosite de mine:

  • 400 g făină
  • 2 lingurițe praf de copt
  • 1/2 linguriță sare
  • 200 g unt
  • 200 g zahăr brun
  • 200 g zahăr alb
  • 4 ouă mari
  • 2 linguri esență vanilie
  • 240 ml lapte
  • 200 g afine congelate
  • 2 linguri coajă de lămâie rasă fin

Vom încălzi cuptorul la 180˚C și ungem cu unt mult o tavă de bundt cake.

Mixăm untul la temperatura camerei cu zahărul alb și brun până devin ca o cremă. Adăugăm apoi ouăle unul câte unul și mixăm bine după fiecare, apoi și vanilia. Amestecăm în alt vas făina cu sarea și praful de copt. Încorporăm apoi alternativ făina cu laptele în compoziția cu unt și ouă. În final încorporăm coaja rasă de lămâie și afinele amestecate cu 1-2 linguri de făină (pentru a nu rămâne aluatul necopt).  Folosim o spatulă sau o lingură și amestecăm ușor.

IMG_6577

Mutăm apoi compoziția în tava de bundt cake și vom coace cam 80 de minute la 180˚C. După 30-40 de minute acoperim prăjitura cu folie de aluminiu ca să nu se ardă. Verificăm cu o scobitoare dacă s-a copt, nu trebuie să rămână urme pe ea după ce am înțepat prăjitura. Scoatem din cuptor și lăsăm la răcit în tavă 10-15 minute.

IMG_6597

După ce s-a răcit complet, pudrăm cu zahăr pudră și ne răsfățăm cu o felie mare de blueberry bundt cake! Poftă mare!

Cheesecake cu pere și ghimbir

IMG_6899

Este prima rețetă de cheesecake testată de mine, acum ceva vreme. A fost speachless! Un cheesecake aromat și cremos 🙂 Rețeta originală este aici, dar eu am modificat-o puțin.

Ingrediente blat:

  • 300 g biscuiți digestivi
  • 100 g unt topit

Ingrediente crema de brânză:

  • 900 g brânză dulce
  • 3 ouă
  • 150 g zahăr
  • 250 ml smântână dulce
  • 2 pere mari
  • 80 ml apă
  • 2 lingurițe esență vanilie
  • 1 linguriță zeamă de lămâie
  • 1 linguriță ghimbir (pudră sau proaspăt-tocat)

Sosul de pere (pentru servit )

  • 2-3 pere tăiate cuburi mici (sau un borcan de dulceață cu pere de bună calitate, în acest caz nu mai este nevoie de ingredientele de mai jos)
  • 3-4 linguri zahăr
  • 1 linguriță zeamă lămâie
  • 200 ml apă

Vă dau un sfat. Cel mai bun moment să faceți un cheesecake, este seara. De ce? Pentru că trebuie lăsat să se răcească ușor, în cuptorul aragazului, după ce va fi gata.
Pregătim o tavă de 22 cm diametru pe care o ungem cu unt pe fund și pe pereți. În plus, mai avem nevoie de 2 tăvi mai mari decât cea în care vom coace cheesecake-ul. De ce? Dacă îl vom coace direct în cuptor, va ieși uscat. Așadar, îl vom coace pe bain- marie. Putem să învelim exteriorul tăvii în care coacem cheesecake-ul cu folie de aluminiu, dar există riscul să intre apă, eu am pățit-o. Astfel, punem tava cu cheesecake-ul într-o altă tavă puțin mai mare, iar aceasta într-o tavă cu puțină apă. Adică 3 tăvi, una într-alta așezate.

Încălzim cuptorul la 160˚C.

Tăiem perele cuburi și le punem la fiert cu 80 ml apă, cam 10 minute, cât să se înmoaie. Pregătim apoi blatul de biscuiți, pe care îi punem într-un bol de inox și îi zdrobim cât putem de fin, cu ajutorul unei sticle sau unui borcan. Pudrăm apoi tava cu 2-3 lingurițe de biscuiți măcinați, inclusiv pereții. Turnăm untul topit peste biscuiții din bolul de inox, îi amestecăm bine și îi mutăm în tavă. Presăm bine cu o lingură.

Când perele au fiert, le mutăm în blender. Adăugăm zahărul, vanilia, zeama de lămâie, ghimbirul și le măcinăm fin. Adăugăm ulterior ouăle, smântâna dulce, le mixăm, apoi brânza dulce și mai mixăm pentru ultima dată, dar nu prea mult, doar câteva secunde, să se amestece bine toate ingredientele. Turnăm compoziția în tavă, peste biscuiți și nivelăm frumos cu o spatulă.

cheesecake cu pere

Coacem 50-60 de minute la 160˚C, până se întărește brânza, dar dacă mișcăm tava, în mijloc cheesecake-ul încă tremură. Oprim cuptorul și lăsăm cheesecake-ul la răcit în cuptor, peste noapte, cu ușa între-deschisă. Dimineața următoare, scoatem tava din cuptor și punem la rece câteva ore.

cheesecake cu pere
Pentru a face sosul de pere, punem toate ingredientele într-o oală și le fierbem cam 20 de minute, până când perele sunt fierte și se îngroașe, ca o dulceață.

Scoatem cheesecake-ul din tavă și îl mutăm pe o farfurie.

cheesecake cu pere

Servim cu smântână dulce și sos de pere. Se păstrează foarte bine la frigider timp de câteva zile, acoperit. Este excelent!

cheesecake cu pere

Tartă cu fructe de pădure și sos de vanilie

tarta fructe padure

Eh, ce frumusețe de tartă, nu? Vara, tartele cu fructe proaspete, sunt cele mai des gătite la mine în bucătărie. Dar până vine vara mai durează,  așa că am făcut o tartă cu fructe de pădure congelate. Dulce-acrișoară, servită cu un sos de vanilie, o nebunie!

Pentru aluat avem nevoie de:

  • 300 g făină
  • 150 g unt
  • 1 vf sare
  • 2 linguri zahăr
  • 1/2 linguriță scorțișoară
  • 30-40 ml apă rece

Umplutură:

  • 500 g fructe pădure (decongelate și scurse bine)
  • 170 g zahăr
  • 2-3 lingurițe amidon
  • 1 vf sare
  • 1/2 linguriță scorțișoară
  • 1 linguriță esență vanilie

Pentru sosul de vanilie:

  •  esență de vanilie
  •  2 gălbenușuri de ou
  • 200 ml smântână dulce
  •  3 linguri zahăr brun

Pregătim aluatul amestecând făina cu sarea, scorțișoara și zahărul, apoi adaugăm untul rece și frământăm cu degetele până când aluatul se leagă bine. Dacă este nevoie, adăugăm 1 linguriță de apă rece (eu nu am avut nevoie). Îl facem sub formă de bilă și îl punem într-o folie alimentară 30 de minute la rece.

Pregătim umplutura între timp, amestecând fructele cu zahărul, scorțișoara, sarea, amidonul și vanilia.

Încălzim cuptorul la 200˚C și pregătim o tava rotundă cu diametrul de 22- 24 cm. Punem hârtie de copt în tavă și o ungem cu unt. Scoatem aluatul din frigider și îl împărțim în două bucăți: vom opri un sfert din el pentru decor, iar trei sferturi pentru baza plăcintei. Pudrăm făină pe masa de lucru și întindem aluatul sub forma unui disc pe care apoi îl punem în tavă. Vom tăia surplusul care despășește marginile tăvii.

tarta cu fructe de padure

Turnăm fructele peste aluat și nivelăm. Întindem restul aluatului și decorăm plăcinta fie sub forma unui grătar, fie decupăm cu ajutorul unei forme de fursecuri diferite modele. Ungem aluatul cu un ou bătut sau cu lapte și presărăm 1-2 lingurițe de zahăr.

tarta cu fructe de paduretarta cu fructe de padure

Coacem 20 de minute plăcinta la 200˚C, apoi reducem temperatura la 180˚ C și mai coacem în jur de 30 de minute până cand aluatul se rumenește frumos.

tarta cu fructe de padure

Pentru a face sosul de vanilie, punem smântâna pe foc. Frecăm zahărul cu gălbenușurile și esența de vanilie (dacă aveți baton de vanilie, îl puneți în smântână, va fi mult mai aromat sosul). Când s-a încălzit smântâna adăugăm gălbenușurile și vom amesteca încontinuu până devine ca o budincă. Luăm de pe foc și lăsăm la răcit. Servim felii de tartă cu fructe de pădure și cu sos de vanilie deasupra. Delicios!

tarta cu fructe de padure

Mucenici moldovenești cu nucă

IMG_6720

Mâine românii sărbătoresc ”Sfinții 40 de Mucenici”. Există numeroase tradiții pentru această sărbătoare, dar în ziua de astăzi, singurul obicei care mai persistă este acela ca femeile să coacă sau să fiarbă în ziua de 9 martie 40 de figurine din aluat, numite ”sfințișori” sau ”mucenici”. Eu am fost foarte încântată să pregătesc mucenicii, mai ales că este prima dată când îi fac. Din rețeta încercată de mine, ies 8 mucenici mari și am găsit-o aici.

Ingrediente aluat:

  • 600 g făină tip 650 sau 000
  • 2 gălbenșuri
  • 30 g drojdie
  •  coaja rasă fin de la 1 lămâie
  • 30 g unt
  • 1 linguriță zahăr
  • 1/2 linguriță sare
  • 300 ml lapte cald

Sirop:

  • 50 g zahăr
  • 1 ceașcă miere
  • 300 ml apă
  • 1/2 linguriță esență de vanilie

Topping:

  • 250 g nuci tocate

Pregătim aluatul după cum urmează: într-un bol mic facem maiaua din drojdie, 1 linguriță zahăr, 1 linguriță făină și 2-3 lingurițe lapte cald. Lăsăm 10 minute deoparte.

Într-un bol mare vom pune făina, sarea, coaja rasă de lămâie, gălbenușurile, untul și laptele. Adăugăm maiaua și le amestecăm bine pe toate, până aluatul devine omogen. Lăsăm la crescut, acoperit cu un prosop. Va arăta cam așa.

IMG_6708

Împărțim aluatul după ce a crescut în 8 bucăți, pe care la rândul lor le împărțim în două. Vom rula fiecare bucată de aluat cu palmele ca să obținem niște fâșii lungi. Răsucim câte două rulouri și le împletim sub formă de 8. Punem mucenicii într-o tavă pe hârtie de copt. Îi vom coace 45 de minute la 180˚C.

IMG_6713

Fierbem apa cu zahărul câteva minute. Lăsăm să se răcească puțin și adăugăm mierea și esența de vanilie.
Când mucenicii sunt gata îi scoatem din cuptor și îi lăsăm să se răcească puțin. Îi scufundăm apoi în sirop. Eu i-am uns cu miere cu o pensulă și abia apoi am presărat nuca. Astfel, nuca se fixează mai bine pe mucenici 🙂 Sunt foarte buni, ne-au plăcut mult! Sper să vă placă și vouă!

IMG_6725

Prăjitură cu ciocolată și banane

IMG_6231

Anything is good if it’s made of chocolate. My opinion 🙂 Așadar, vă las mai jos încă o prăjitură divină cu ciocolată! Blatul este pufos și aromat de la banane, combinația perfectă! M-am inspirat de aici, cu mici modificări.

Lista de ingrediente este următoarea:

  • 100ml ulei de floarea soarelui
  • 175g de zahăr
  • 175g de făină
  • ½ linguriţă de bicarbonat
  • 4 linguri cacao
  • 100g ciocolată
  • 2 banane
  • 3 ouă
  • 50ml de lapte

GLAZURĂ

  • 100g  ciocolată cu lapte topită (am folosit 1 ciocolată cu lapte Milka).

Începem prin a încălzi cuptorul la 160°C. Ungem cu unt și pudrăm cu 2-3 lingurițe de cacao o tavă mică dreptunghiulară sau o tavă de chec, cum preferați.  Amestecăm într-un bol zahărul, făina, bicarbonatul, cacaua şi ciocolata.

Strivim bananele într-un bol mai mare. Separăm ouăle și punem gălbenușurile peste banane. Adăugăm uleiul, laptele și omogenizăm bine.  Se bat albuşurile spumă. Încorporăm făina și restul ingredientelor în compoziția cu banane și gălbenușuri, apoi adăugăm și albușurile spumă tare. Amestecăm ușor, apoi turnăm totul în tava pregătită.

Coacem 60 minute sau până ce trece testul cu scobitoarea. Lăsăm să se răcească 15-20 minute în tavă și o scoatem apoi pe un platou.

Topim ciocolata pe aburi și cu ajutorul unei spatule de silicon ungem toată prăjitura cu ciocolată topită. Putem să netezim cicolata sau să o lăsăm așa cum am procedat eu, va avea un aspect frumos când se va întări. Lăsăm la răcit câteva ore, după care o putem tăia cuburi sau felii. Eu am lăsat-o peste noapte la temperatura camerei. Cu greu am rezistat să nu o gust 😀

IMG_6228

Dimineața următoare am servit câteva cuburi ciocolătoase lângă o cafea! Tasty and easy! I hope you like it too!

IMG_6232

Berries and oranges sweet rolls – melci cu fructe de pădure și portocală

IMG_6297

Sunt cele mai parfumate, aromate, însiropate și pufoase rolls-uri încercate până acum! Credeți-mă, dau dependență! De când am descoperit rețeta asta minunată, nu mă mai satur de sweet rolls! Nu sunt greu de făcut, doar că este nevoie de câteva ore până le veți putea gusta. Merită însă fiecare minuțel!

Iată mai jos de ce vom avea nevoie pentru a le pregăti:

Aluat:

  • 200 ml lapte
  • 100 g unt
  • 450 g făină tip 650 + 50/100 g (merge foarte bine și făina tip 000)
  • 110 g zahăr tos
  • 1 plic drojdie uscată (sau 25 g drojdie proaspătă)
  • 1 ou
  • o linguriță de sare
  • 1 linguriță praf de copt
  • 1/2 linguriță bicarbonat
  • 1 lingură esență vanilie

Umplutură:

  • 100 g unt topit
  • 120 g zahăr
  • coaja de la 1-2 potocale mari
  • 300 – 400g fructe de pădure (sau alte fructe care vă plac: afine, fructe de pădure, zmeură. Le puneți la decongelat de când vă apucați de pregătit rețeta pentru a se scurge bine de apă).

Glazură:

  •  zeama și coaja rasă de la 1 portocală
  • 150g zahăr pudră
  • 150 ml lapte
  • 1 vf sare
  • 3 linguri unt topit

Pentru a face aluatul, am amestecat untul cu laptele si zahărul într-o oală mică. Le-am pus pe foc pana cand untul s-a topit.  Separat, amestecăm 450 g făină cu drojdia și sarea într-un bol mare. Adăugăm apoi laptele cald peste făină, amestecăm bine compoziția și încorporăm oul și esența în aluat. Amestecăm în continuare până când aluatul nu se mai lipește de vas. Eu am folosit o spatulă de silicon, nu a fost necesar să îl frământ cu mâna. Îl acoperim cu un prosop și îl lăsăm la crescut 1 oră.

După acest interval adăugăm praful de copt, bicarbonatul și restul de făină (50- 100g) și frământăm din nou aluatul, dar nu prea mult. Îl mutăm pe o suprafață înfăinată și îl întindem într-o foaie subțire. Ungem foaia de aluat cu untul topit cu ajutorul unei pensule.

Amestecăm zahărul și coaja de portocală rasă fin și presărăm pe toată suprafața aluatului uns cu unt. Presărăm apoi fructele amestecate cu 2 linguri de făină (dacă am folosit fructe congelate). Rulăm aluatul pe lungime și îl tăiem în felii egale, nici prea groase, nici prea subțiri.

melci cu fructe de padure

Ungem o tavă  mai mare cu mult unt, sau două mai mici. Eu am folosit două tăvi mai mici rotunde. Aranjăm feliile de aluat cu partea tăiată în jos una lângă alta în tavă, nu prea înghesuite pentru că vor crește, și le lăsăm la dospit vreo 20 minute, acoperite cu un prosop.

melci cu fructe de padure

Încălzim cuptorul la 180˚C. Coacem rolls-urile în jur de 15-20 de minute până devin aurii. Între timp pregătim glazura amestecând toate ingredientele într-un bol. După ce s-au copt, scoatem din cuptor și lăsăm la răcit cam 10 minute.

melci cu fructe de padure

Turnăm apoi glazura în tavă, peste rolls-uri. Putem să ne folosim de o linguriță și vom pune cam 2 lingurițe de glazură peste fiecare rolls. Se vor însiropa și vor fi perfecte! Când s-au răcorit bine, le putem răsturna pe o farfurie. Se pot servi calde sau reci. Sunt delicioase! Au fost mâncate cu muuultă poftă 😀

melci cu fructe de padure

Tort cu ciocolată și rodie

IMG_5711

Tortul ăsta e WOW! Probabil v-ați dat seama că îmi place ciocolata 🙂 Îl recomand celor care nu consumă gluten, pot renunța de tot la făină, o pot înlocui cu făină fără gluten sau făină de migdale. E ciocolătos și e delicios!

Lista de ingrediente este următoarea:

  • 5 ouă
  • 50 g făină (sau tot migdale măcinate dacă îl vreți fără gluten/ făină de orez, etc)
  • 50 g nuci tocate (în revistă sunt trecute migdale, dar eu nu am avut și le-am înlocuit cu nuci)
  • 225 g unt 
  • 225 g zahăr brun
  • 250 g ciocolată neagră tocată

Glazură:

  • 100 g ciocolată
  • 100 ml smântână dulce
  • semințele de la jumătate de rodie

Încălzim cuptorul la 180˚C. 

Ungem bine cu unt o tavă de 22 sau 23 cm diametru și o pudrăm cu cacao. 

Topim ciocolata pe bain-marie.

Mixăm untul moale cu zahărul brun, apoi adăugăm ouăle. Mixăm pentru omogenizare.

Adăugăm migdalele măcinate/nucile și făina, apoi ciocolata topită.

Omogenizăm și turnăm în tavă. 

Coacem 45-50 de minute ș lăsăm la răcit complet în tavă.

Neavând prea multă făină, prăjitura se poate rupe cand o scoatem, de aceea e de preferat să o lăsăm la răcit. O scoatem apoi și o punem pe o farfurie.

Pentru a face glazura, topim ciocolata cu smantana pe aburi.  Lăsăm puțin la răcit, apoi turnăm peste prăjitură. Decorăm cu semințele de rodie.

IMG_5713

 

Prăjitură cu banane și curmale glazurată cu miere și nuci

img_6106

Am vrut să refac o prăjitură care nouă ne place tare mult.  E a treia oară când o pregătesc, am încercat-o inclusiv folosind caise deshidratate în locul curmalelor. Spun asta pentru că de obicei nu gătesc o rețetă mai mult de două ori, fiindcă am o listă în așteptare destul de lungă. Sursa de inspirație este aici. Vă asigur că e yummy!

Avem nevoie de:

  • 175g de unt
  • 200g de făină
  • 1 linguriță praf de copt
  • 1 linguriță de scorțișoară
  • 100g de zahăr brun
  • 2 ouă
  • 3 linguri de miere
  • 2 banane foarte coapte
  • 10 curmale
  • 50g nuci

PENTRU GLAZURĂ

  • 2 linguri miere
  • 25g unt
  • 50g nuci întregi

IMG_6090

Încălzim cuptorul la 180˚C și pregătim o tavă de 20 cm diametru. Eu am folosit o tavă în formă de brioșă. O ungem cu unt și pudrăm cu făină sau folosim hârtie de copt și o ungem cu unt.

Mixăm untul cu zahărul brun până devine pufos, apoi adăugăm pe rând ouăle, mierea, scorțișoara, bananele tocate mărunt, făina și apoi încorporăm nucile și curmalele tocate mărunt.

IMG_6097

Transferăm compoziția în tava pregătită și coacem între 40-50 minute. Este gata atunci când o scobitoare înfiptă în centru iese curată. Lăsăm la răcit în tavă câteva minute apoi o scoatem pe o farfurie.

Pentru glazură, topim untul și îl amestecăm cu mierea. Turnăm peste prăjitură și apoi așezăm nucile. Este o prăjitură foarte aromată, nu prea dulce, umedă și pufoasă. Sper să o încercați și să îmi spuneți dacă v-a plăcut 🙂

IMG_6114

White chocolate and almond pound cake

IMG_5621

De câteva luni urmăresc un blog foarte interesant. Am încercat numeroase rețete de aici, toate fiind foarte gustoase. Ce vă prezint azi, este o rețetă nu demult pregătită și care arată foarte bine 🙂

Avem nevoie de:

  • 400 g făină
  • 1 linguriță praf de
  • 1/2 linguriță bicarbonat
  • 1/4 lingurita sare
  • 200 g unt
  • 300 g zahăr
  • 6 ouă
  • 1 lingură esență vanilie
  • 100g ciocolată albă tocată
  • 240 ml frișcă lichidă
  • 50 g migdale tocate grosier

Pentru glazură:

  • 100 g ciocolată alba
  • 1 linguriță ulei
  • migdale pentru decor

Cum se pregătește: 

În primul rând încălzim cuptorul la 180˚ C. Ungem cu unt o tavă de bundt cake dacă este din silicon, altfel o pudrăm și cu făină nu cumva să se lipească blatul de tavă 😀

Într-un bol amestecăm  făina, sarea, praful de copt, bicarbonatul. În alt vas mixăm untul cu zahărul până devine pufos. Adăgăm apoi ouăle pe rând și amestecăm bine după fiecare. Încorporăm vanilia și ciocolata tocată mărunt, migdalele tocate, apoi adăugăm alternativ frișca lichidă și făina. Turnăm compoziția în tava pregătită și coacem 60 – 65 minute sau până când o scobitoare introdusă în mijloc iese curată.

Eu am pus tava pe grătarul cuptorului plasat puțin mai jos, nu pe cel din mijloc pentru că tava de bund cake este destul de înaltă și astfel să nu se ardă prajitura deasupra. Dacă se rumenește prea tare, acoperiți-o cu folie de aluminiu. După ce s-a copt, o lăsăm 15 minute să se răcească în tavă, apoi o răstrunăm pe o farfurie.

Pentru a face glazura, punem pe baine-marie ciocolata tocată și uleiul până se topesc, apoi turnăm peste prăjitura rece. Decorăm cu migdale sau fulgi de migdale. Nu-i așa că arată frumos? 🙂 Enjoy it!

White chocolate pound cake