Dovlecel copt cu Parmesan

DSCN1041

Aromați și sănătoși. Pot fi o garnitură sau chiar un fel principal.

Ingrediente:

  • 1-2 dovlecei medii
  • 1/2 linguriță oregano uscat
  • 1/2 linguriță busuioc uscat
  • 1/2 linguriță cimbru uscat
  • 1 cățel usturoi
  • 3-4 linguri parmezan ras fin
  • sare
  • piper
  • ulei măsline
  • 2 linguri pătrunjel tocat

Încălzim cuptorul la 180˚C și punem hârtie de copt pe o tavă întinsă. Tăiem dovleceii sferturi pe lungime. Dacă sunt mai mari, îi tăiem pe jumătate pe lungime, apoi bețe groase de 1 cm. Îi așezăm pe tavă și îi stropim cu ulei de măsline. Într-un bol mic amestecăm oregano, cimbru, busuioc, parmezanul, usturoiul trecut prin presă, sare și piper. Presărăm amestecul peste dovlecei și coacem 30 de minute, până se rumenesc.

DSCN1031

Îi mutăm pe o farfurie și îi mâncăm calzi, cu pătrunjel proaspăt deasupra. Foarte gustoși! Rețetă găsită aici.

DSCN1033

Tartă cu brânză și roșii

IMG_3623

Simplă și bună!

Pentru aluat:

  • 250 g făină
  • 125 g unt
  • 1-2 linguri apă/lapte
  • 1 vf sare

Pentru umplutură:

  • 2 roșii
  • 1 mână frunze busuioc
  • 200 g smântână fermentată
  • 200 g brânză de vacă puțin sărată
  • 2 ouă
  • piper

Încălzim cuptorul la 200˚C și pregătim o tavă de 28-31 cm în diametru. Facem aluatul amestecând bine făina cu sarea și untul, până devine ca pesmetul, apoi adăugăm apa/laptele dacă mai este nevoie. Îl întindem într-o foaie rotundă subțire și o așezăm în tava pregătită pe hârtie de copt. Înțepăm cu o furculiță din loc în loc și coacem aluatul 15 minute în orb (adică fără să adăugăm umplutura). Între timp radem brânza și o amestecăm cu smântâna, ouăle și busuiocul tocat. Feliem și roșiile. Când crusta de aluat s-a copt, o scoatem și o umplem cu compoziția de brânză și ouă. Așezăm feliile de roșii deasupra și presărăm puțin piper. Mai coacem tarta 25-30 de minute, doar cât să se închege umplutura. Scoatem din cuptor și lăsăm la răcit, apoi o mutăm pe o farfurie. Delicioasă!

IMG_3687

Pulpă de pui cu roșii și pesto

pulpe cu rosii 2

Dacă veți încerca această rețetă, o veți salva la preferate! Poate fi un prânz sau o cină perfectă! Roșiile moi și zemoase, carnea fragedă și rumenă, iar sosul pesto un buchet de arome, fac din rețeta asta să vrei să mănânci întruna!

Ingrediente (1 persoană):

  • 1 pulpă de pui
  • 3 roșii tăiate în patru
  • sare
  • piper
  • 2 linguri ulei măsline
  • 3-4 linguri sos pesto

Așezăm pulpa de pui într-o tavă termorezistentă. Punem și roșiile tăiate, asezonăm cu sare, piper și ulei de măsline. Coacem 40 de minute la 200˚C, până când pulpa de pui s-a rumenit iar roșiile sunt moi. Mâncăm friptura caldă, direct din tavă, cu sos pesto peste carne și roșii. Să aveți și o baghetă alături, merge de minune 😉

pulpe cu rosii coapteRețetă adaptată de pe goodfood.ro

 

Ardei copți cu feta și roșii cherry

ardei copti cu feta si rosii cherry 3

Perfecți ca fel principal sau ca o garnitura lângă un pui copt!

Ingrediente 2 porții:

  • 2 ardei roșii
  • 6-8 roșii cherry
  • 1 felie feta
  • 1 crenguță cimbru proaspăt
  • 4-5 frunze busuioc
  • piper
  • ulei de măsline

Încălzim cuptorul la 200˚C pe funcția grill (merg și la cuptor fără grill). Așezăm grătarul cuptorului în partea de sus. Tăiem ardeii pe jumătate, dar le păstrăm codița, scoatem doar semințele. Punem ardeii într-o tavă și în fiecare jumătate de ardei punem 1-2 roșii cherry, câteva cubulețe de feta, frunze de cimbru, piper și stropim cu puțin ulei de măsline. Umpleți bine de tot ardeii pentru că după coacere toate ingredientele scad.

ardei copti cu feta si rosii cherry

Acoperim tava cu folie de aluminiu și coacem 20 de minute, apoi îndepărtăm folia și mai coacem 5-10 minute. Presărăm busuiocul proaspăt și servim ardeii calzi. Foarte buni! Rețeta îi aparține Marthei Stewart.

ardei copti cu feta si rosii cherry 5

Sos pesto de busuioc

sos pesto2

Busuiocul proaspăt este unul din condimentele mele preferate! Este perfect vara, cu aroma sa fresh și puternică este foarte folosit în prepararea pastelor, bruschettelor, a salatelor și mai ales alături de roșii proaspete! Nu se compară cu cel cumpărat din magazine și se pregătește foarte ușor!

Pesto poate fi făcut de asemenea din pătrunjel, mentă, rucola, mix-uri de verdețuri și plante aromate. În locul semințelor de pin se pot folosi alte nuci, cum ar fi migdalele, alunele de pădure, nucile obișnuite.

Pe lângă pesto clasic, există și pesto roșu care are în plus roșii uscate la soare.

Ingrediente:

  • 1 mână generoasă frunze proaspete busuioc
  • 2 căței usturoi
  • 1 linguriță semințe pin (se pot folosi inclusiv migdale sau alune de pădure)
  • 6 linguri ulei măsline
  • 1 lingură parmezan ras fin

Avem nevoie de un mojar sau un robot de bucătărie. Trecem frunzele de busuioc sub un jet de apă, le punem în robot, adăugăm usturoiul, semințele de pin și uleiul de măsline.

sos pesto

Mixăm pănă obținem un sos cremos, nici prea lichid, nici prea gros, apoi adăugăm parmezanul ras și amestecăm cu o spatulă. Servim sosul pesto imediat. Se păstrează și la rece, acoperit, dar recomand a se consuma imediat, altfel se oxidează și își pierde culoarea intensă. Mâncați-l alături de roșii proaspete, peste paste sau roșii coapte, cu o baghetă alături!

Salată caprese

salata caprese 2

V-am prezentat mai demult varianta lui Jamie Oliver, insalata caprese, din cartea sa Jamie’s Italy. Aici am o variantă mai simplă tot pentru salata caprese, varianta mea. Aromată, de vară, perfectă pentru un prânz sau o cină ușoară, alături de un pahar de vin alb rece. Părerea mea 🙂

Ingrediente:

  • 100 g mozzarella în zer
  • 6 roșii cherry
  • 2-3 linguri sos pesto

Tăiem mozzarella felii și le așezăm una lânga alta pe o farfurie. Tăiem roșiile cherry pe jumătate și așezăm pe fiecare felie de mozzarella jumătate de roșie cherry, cu partea tăiată peste brânză. Presărăm câte un vârf de linguriță de sos pesto peste fiecare roșie. Servim cu o baghetă. Delicios!

salata caprese

Dovlecei cu măsline și busuioc

Dovlecei cu masline si busuioc

Delicios și sănătos! Pe masă în 15 minute, poate fi un prânz sau o garnitură perfectă!

Ingrediente 1 porție:

  • 1 dovlecel mediu feliat
  • 2 linguri ulei măsline
  • 4-5 frunze busuioc
  • 1 mână măsline negre fără sâmburi

Încingem o tigaie teflonată/grill și o ungem cu puțin ulei de măsline. Așezăm feliile de dovlecel într-un strat în tigaie și le rumenim pe fiecare parte câte 2-3 minute. Le mutăm pe o farfurie, asezonăm cu sare, piper, presărăm busuiocul tocat și măslinele negre feliate. Stropim cu puțin ulei de măsline și servim fie ca atare cu o baghetă proaspătă, fie ca garnitură lângă pește, pui sau ce vă place.

dovlecei cu masline si busuioc 2

Somon cu dovlecel

somon cu dovlecel2

Simplu, sănătos și foarte gustos! O cină sau un prânz gata în mai puțin de 15 minute.

Ingrediente (1 porție):

  • 1 bucată somon file
  • 1 lingură ulei măsline
  • 1 dovlecel mic (cu tot cu coajă, feliat subțire)
  • sare
  • piper
  • cateva frunze busuioc tocate

Încingem o tigaie teflonată bine de tot și așezăm feliile de dovlecel în ea. Le prăjim 2-3 minute pe fiecare parte, cât să se înmoaie și să se rumenească. Le mutăm apoi pe farfurie și le acoperim să le păstrăm calde. Punem 1 lingură ulei de măsline în tigaia bine încinsă, asezonăm peștele cu sare și piper și prăjim bucata de somon câte 2-3 minute pe fiecare parte. Nu întoarcem peștele decât o dată, așa că lăsați-l să se rumenească bine, abia apoi îl întoarceți. Când e gata, așezăm somonul lângă dovlecei, stropim cu puțin ulei de măsline, sare, piper și presărăm busuiocul tocat. Foarte gustos și foarte sănătos!

somon cu dovlecel3

Tartă cu dovlecel și feta

tarta cu dovlecel si feta3

O tartă incredibil de simplă! Gata în mai puțin de 30 de minute, am făcut-o într-o seară când am ajuns acasă. Este tare bună, am devorat o bucată imediat ce a fost gata 🙂

Ingrediente:

  • 1 foaie foietaj 300 g
  • 125 g feta
  • 1 ou
  • 1 dovlecel mic
  • 1 lingură parmezan ras
  • 1 vf cuțit nucșoară
  • busuioc verde

Încălzim cuptorul la 200˚C și pregătim o tavă întinsă în care punem hârtie de copt. Desfacem aluatul și îl întindem pe hârtie de copt în tavă. Îl înțepăm din loc în loc și adunăm marginile astfel încât să facem o bordură de jur-împrejurul tartei. Mărunțim feta cu o furculiță și o amestecăm cu oul. Întindem amestecul peste aluat. Feliem dovlecelul și îl așezăm deasupra. Presărăm parmezanul și nucșoara peste feliile de dovlecel.

tarta cu feta si dovlecel

Coacem 20-25 de minute, până se rumenesc marginile aluatului. O tăiem felii și o putem mânca atât caldă, cât și rece, după plac!

Cartofi noi copți cu ierburi aromate

cartofi copti cu ierburi

Cei mai buni cartofi! Miez moale și coajă crocantă, alături de salvie, rozmarin și oregano sunt o garnitură perfectă!

Ingrediente:

  • 1 kg cartofi noi spălați bine și tăiați în jumătăți
  • sare
  • 2 linguri ulei măsline
  • 4 frunze salvie tocate
  • 1 crenguță cimbru verde
  • câteva frunze busuioc
  • 1 vârf linguriță oregano uscat

Luăm o tavă și așezăm cartofii în ea. Asezonăm cu sare, apoi presărăm ierburile peste ei. Stropim cu ulei.
cartofi copti cu ierburi

Dăm la cuptor la 200˚C  (funcția grill pornită dacă aveți la cuptor) pentru 35-50 minute. Sunt gata în momentul când o furculiță intră ușor în coaja cartofilor. Excelenți! Crocanți la exterior și moi în interior!
cartofi copti cu ierburi