Dovlecel copt cu Parmesan

DSCN1041

Aromați și sănătoși. Pot fi o garnitură sau chiar un fel principal.

Ingrediente:

  • 1-2 dovlecei medii
  • 1/2 linguriță oregano uscat
  • 1/2 linguriță busuioc uscat
  • 1/2 linguriță cimbru uscat
  • 1 cățel usturoi
  • 3-4 linguri parmezan ras fin
  • sare
  • piper
  • ulei măsline
  • 2 linguri pătrunjel tocat

Încălzim cuptorul la 180˚C și punem hârtie de copt pe o tavă întinsă. Tăiem dovleceii sferturi pe lungime. Dacă sunt mai mari, îi tăiem pe jumătate pe lungime, apoi bețe groase de 1 cm. Îi așezăm pe tavă și îi stropim cu ulei de măsline. Într-un bol mic amestecăm oregano, cimbru, busuioc, parmezanul, usturoiul trecut prin presă, sare și piper. Presărăm amestecul peste dovlecei și coacem 30 de minute, până se rumenesc.

DSCN1031

Îi mutăm pe o farfurie și îi mâncăm calzi, cu pătrunjel proaspăt deasupra. Foarte gustoși! Rețetă găsită aici.

DSCN1033

Tartă cu brânză și roșii

IMG_3623

Simplă și bună!

Pentru aluat:

  • 250 g făină
  • 125 g unt
  • 1-2 linguri apă/lapte
  • 1 vf sare

Pentru umplutură:

  • 2 roșii
  • 1 mână frunze busuioc
  • 200 g smântână fermentată
  • 200 g brânză de vacă puțin sărată
  • 2 ouă
  • piper

Încălzim cuptorul la 200˚C și pregătim o tavă de 28-31 cm în diametru. Facem aluatul amestecând bine făina cu sarea și untul, până devine ca pesmetul, apoi adăugăm apa/laptele dacă mai este nevoie. Îl întindem într-o foaie rotundă subțire și o așezăm în tava pregătită pe hârtie de copt. Înțepăm cu o furculiță din loc în loc și coacem aluatul 15 minute în orb (adică fără să adăugăm umplutura). Între timp radem brânza și o amestecăm cu smântâna, ouăle și busuiocul tocat. Feliem și roșiile. Când crusta de aluat s-a copt, o scoatem și o umplem cu compoziția de brânză și ouă. Așezăm feliile de roșii deasupra și presărăm puțin piper. Mai coacem tarta 25-30 de minute, doar cât să se închege umplutura. Scoatem din cuptor și lăsăm la răcit, apoi o mutăm pe o farfurie. Delicioasă!

IMG_3687

Soda bread (pâine cu bicarbonat)

soda bread

Cea mai simplă rețetă de pâine, fără frământare și fără dospire. Este ideală să o pregătiți pentru un prânz/cină/masă în familie, se coace imediat ce aluatul a fost pregătit. Este recomandat a fi mâncată chiar după ce a fost coaptă, pentru că nu se păstrează bine mai multe zile la rând. Rețeta o găsiți și aici.

Ingrediente:

  • 370 g făină albă tip 650
  • 130 g făină integrală
  • 1 linguriță bicarbonat
  • 1 linguriță sare
  • 40 g unt topit
  • 1 lingură melasă/miere
  • 300-340 ml lapte bătut (sau lapte dulce amestecat cu 1 lingură zeamă de lămâie)

Încălzim cuptorul 200˚C. Într-un bol mare amestecăm făina albă cu cea întegrală, sarea și bicarbonatul. Amestecăm ingredientele și facem o adâncitură în mijloc. Adăugăm untul topit, mierea/melasa și 300 g lapte bătut. Cu o lingură amestecăm din nou, până când aluatul devine greu de manevrat. Dacă este prea uscat, mai adăugăm lapte bătut. Eu nu am mai avut nevoie. Răsturnăm aluatul pe masă și îl mai frământăm puțin, îl facem o bilă și îl aplatizăm puțin. Punem hârtie de copt pe o tavă întinsă, pudrăm puțină făină și așezăm aluatul. Cu coada unei linguri de lemn facem o cruce în pâinea noastră. Apăsați puternic în aluat, până simțiți că ajungeți la baza tăvii. Presărăm un praf de făină peste aluat și punem la copt pentru 30-40 de minute.

DSCN1007

Pâinea e gata în momentul când a crescut, este rumenă, iar aluatul nu este umed unde pâinea s-a crăpat. Scoatem din cuptor și o putem mânca caldă, cu unt, o dulceață, o tocăniță sau orice vă surâde. Pâinea cu bicarbonat trebuie mâncată relativ repede, nu se păstrează proaspătă zile la rând.

IMG_3554

Tartă cu ciocolată și afine

tarta cu ciocolata si afine

Pe cât de simplă, pe atât de suprinzătoare această tartă. Ciocolata dulce, apoi gustul acrișor al afinelor, un contrast de arome foarte plăcut!

Ingrediente aluat (pentru o tavă de 18-20 cm în diametru):

  • 180 g făină
  • 3 lingurițe cacao
  • 3 linguri zahăr
  • 1 vf sare
  • 1 ou
  • 90 g unt

Pentru umplutură:

  • 150 g ciocolată (neagră)
  • 150 ml smântână dulce (am folosit smântână Ladorna 30% grăsime)
  • 1 linguriță kahlua (lichior cafea)
  • 125 g afine

Încălzim cuptorul la 200˚C și pregătim o tavă rotundă de 18/20 cm diametru. Facem aluatul din făina amestecată cu zahăr, sare, cacao și unt, frământăm, apoi adăugăm și oul bătut și frământăm din nou. Întindem într-o foaie rotundă și o așezăm în tavă pe hârtie de copt. Ridicăm aluatul și pe marginile tăvi, cam 5 cm. Cu coada unei linguri de lemn, presăm aluatul pe pereții tăviila distanță de 2 cm pentru un aspect mai frumos, dacă tava are pereții drepți. Punem la rece 30 de minute.

DSCN1206

După acest interval, înțepăm aluatul din loc în loc și îl coacem cam 15 minute, în orb. Scoatem din cuptor și lăsăm la răcit. Între timp facem ganache-ul de ciocolată. Punem smântâna la încălzit pe foc mic într-o crăticioară. Când e fierbinte adăugăm ciocolata tocată. Așteptăm 1 minut, apoi amestecăm și adăugăm lichiorul de cafea. Turnăm crema în crusta de aluat, iar peste cremă punem afinele, care se vor îneca în ganache-ul de ciocolată. Dăm la rece până se întărește ciocolata, cam 2 ore.

IMG_3689Tăiem tarta cu un cuțit ud, chiar încălzit puțin, pentru a se tăia frumos. Se păstrează acoperită, pentru a nu se usca crusta tartei. Simplă, aspectuoasă și bună! Sunt convinsă ca ar fi la fel de bună și cu niște coacăze roșii 🙂

tarta cu ciocolata si afine

Gratin de dovlecel cu ouă

DSCN1252

Well, această rețetă este de fapt compoziția unor chifteluțe cu dovlecel, dar în ultimul moment m-am răzgândit și am zis de ce să prăjesc în ulei bunătate de dovlecel? Așa că am luat o tavă din ceramică, am turnat tooooată compoziția de chifteluțe în ea și direct în cuptorul încins! A ieșit ceva absolut delicios! Cremos, aromat, merită să încercați să vă convingeți.

Continue reading

Supă cremă de fasole galbenă – păstăi

supa crema de fasole galbena 4

O supă aromată, de post. Dacă vă place fasolea păstăi, cu siguranță veți fi încântați de supa cremă din fasole galbenă cu aromă de usturoi! Super simplu de pregătit!

Ingrediente 2 porții:

  • 300 g fasole galbenă păstăi
  • 1 ceapă mică
  • 1 morcov
  • 1 rădăcină pătrunjel
  • 1 ardei roșu
  • 1 cățel usturoi
  • 1 legătură pătrunjel/mărar
  • sare
  • piper boabe
  • 1 vârf lingură măghiran uscat
  • ulei măsline

Punem 2 linguri de ulei la încins într-o oală. Rupem vârfurile la fasole și curățăm restul legumelor. Le tăiem cuburi și le punem la călit vreo 2-3 minute în uleiul încins. Adăugăm apă peste legume, cât să fie acoperite bine. Punem și piperul boabe. Fierbem 30-40 de minute, până se pătrund bine legumele. Le mutăm apoi în blender, adaugam cățelul de usturoi și legătura de pătrunjel, mixăm bine pâna am obținut o cremă fină. Mutăm supa cremă în oală, asezonăm cu sare, măghiran și puțin ulei de măsline. O mâncăm caldă, cu pătrunjel proaspăt, crutoane, puțin parmezan ras, după plac.

supa crema de fasole galbena 2

Ardei kapia copți cu feta

DSCN1209

Ador ardeii copți! Sunt plini de arome, dulci, iar umpluți cu feta care este puțin sărată, sunt și mai buni!

Ingrediente:

  • 4 ardei kapia
  • 150 g feta
  • ulei măsline
  • oregano
  • piper

Încălzim cuptorul la 200˚C funcția grill. Punem ardeii kapia pe o tavă și îi coacem cam 30 de minute. Îi scoatem și îi acoperim cu folie de aluminu pentru 10 minute, astfel se vor curăța ușor. Cojim de piele ardeii, îi tăiem lungime pe lateral și le scoatem semințele (cu grijă să nu îi rupem). Umplem fiecare ardei cu o bucată de feta, apoi presărăm peste ardei piper, oregano și stropim cu puțin ulei de măsline. Dăm din nou la cuptor pe funcția grill pentru încă 10 minute, astfel brânza se va înmuia. Îi mâncăm fierbinți. Sunt delicioși!

DSCN1208

Melci cu lămaie și afine (blueberry lemon sweet rolls)

IMG_5685

De la rețeta precedentă cu fructe de pădure, am încercat acum varianta cu afine. Cel mai pufos și aromat desert! Nici nu știu cum să vă descriu cât sunt de buni acești melci! Rețeta merită încercată și merită timpul petrecut în bucătărie.

Vom avea nevoie de următoarele ingrediente:

Aluat:

  • 200 ml lapte
  • 100 g unt
  • 450 g făină tip 650 + 100 g
  • 110 g zahăr tos
  • 1 plic drojdie uscată (sau 25 g drojdie proaspătă)
  • 1 ou
  • o linguriță de sare
  • 1 linguriță praf de copt
  • 1/2 linguriță bicarbonat
  • 1 lingură esență vanilie

Umplutură:

  • 100 g unt topit
  • 120 g zahăr
  • coaja de la 1-2 lămâi mari
  • 300 g afine (dacă sunt congelate, le puneți la decongelat de când vă apucați de pregătit rețeta pentru a se scurge bine de apă).

Glazură:

  •  zeama și coaja rasă de la 1 lămâie
  • 150g zahăr pudră
  • 150 ml lapte
  • 1 vf sare
  • 3 linguri unt topit

Pentru a face aluatul, am amestecat untul tăiat cuburi, laptele și zahărul, și am pus totul pe foc până când untul s-a topit.  Separat, am amestecat 450 g făină cu drojdia și sarea într-un bol mare. Vom adăuga apoi pe rând peste făină laptele cald, oul și esența. Amestecăm bine aluatul până nu se mai lipește de vas. Eu am folosit o spatulă de silicon, nu a fost necesar să îl frământ cu mâna. Îl acoperim cu un prosop și îl lăsăm la crescut 1 oră.

După acest interval adăugăm praful de copt, bicarbonatul și restul de făină și mai frământăm aluatul cât să se încorporeze ingredientele adăugate. Îl mutăm pe o suprafață înfainată și îl întindem într-o foaie subțire.

Ungem foaia de aluat cu untul topit cu ajutorul unei pensule. Amestecăm zahărul și coaja de lămâie rasă fin și presărăm peste toată suprafața aluatului uns cu unt. Presărăm apoi fructele amestecate cu puțină făină (dacă am folosit fructe congelate). Rulăm aluatul pe lungime și îl tăiem în felii egale.

Ungem o tavă  mai mare cu mult unt, sau două mai mici. Eu am folosit două tăvi mai mici rotunde, una de 24 cm diametru și una de 28 cm diametru. Aranjăm feliile de aluat cu partea tăiată în jos una lângă alta în tavă, nu prea înghesuite pentru că vor crește, și le lăsăm la dospit vreo 20 minute, acoperite cu un prosop.

IMG_5669

Încălzim cuptorul la 180˚C. Coacem rolls-urile în jur de 15-20 de minute până devin aurii. Între timp pregătim glazura amestecând toate ingredientele într-un bol. După ce s-au copt, scoatem din cuptor și lăsăm la răcit 10 minute, apoi turnăm glazura în tavă,  peste rolls-uri. Când s-au răcit bine, le putem răsturna pe o farfurie. Vaaai, cât sunt de bune 🙂

IMG_5676