Palmieri cu roșii uscate și rozmarin

IMG_0261_edited

O rețetă Lorraine Pascale. O ador pe femeia asta cum gătește și cu ce pasiune vorbește în emisiunile ei. Într-adevăr, gătitul la cuptor este întotdeauna simplu! Rețeta de mai jos este un aperitiv sau o gustare foarte bună!

Ingrediente:

  • 1 foaie 300 g foietaj
  • 1 mână roșii uscate în ulei tocate
  • 1 crenguță rozmarin verde tocat mărunt (dacă nu aveți proaspăt, nu puneți uscat, nu are același efect)
  • 1 ou bătut pentru uns

Încălzim cuptorul la 200˚C și punem hârtie de copt într-o tavă întinsă. Aluatul decongelat îl desfacem. Presărăm roșiile tocate și rozmarinul peste el.

IMG_0243_edited

Rulăm apoi foietajul pe lungime până la jumătate, din fiecare parte.

IMG_0245_edited

Punem la rece 20 de minute, pentru a se tăia frumos. Tăiem apoi felii groase cât un deget, le așezăm în tavă și ungem cu ou.

IMG_0249_edited

Coacem 15 minute, până sunt rumene. Sunt foarte gustoase și aromate.

IMG_0263_edited

Tartă cu mazăre și bacon

IMG_9762_edited

O tartă foarte frumoasă, pe care am făcut-o de mai multe ori și pe care v-o recomand și vouă!

IMG_9772_edited

Gustoasă și simplu de făcut. M-am inspirat de aici.

Ingrediente aluat:

  • 300 g făină
  • 150 g unt
  • 1/2 linguriță sare
  • 1 ou

Pentru umplutură:

  • 300 g mazăre congelată
  • 3 ouă
  • 100 ml lapte
  • 100 ml smântână pentru gătit
  • 50 g parmezan ras
  • 3 linguri smântână fermentată/ sau de gătit
  • 100 g bacon feliat/ sau tăiat cuburi (se poate folosi la fel de bine și jambon afumat sau prosciutto)
  • 12 frunze de busuioc
  • sare
  • piper

Pentru aluat, mixăm bine toate ingredientele în robotul de bucătărie până se formează o bilă de aluat (dacă nu aveți robot, frămantați cu mâna). Punem hârtie de copt într-o tavă de 28 cm diametru. Întindem aluatul într-o foaie rotundă și îl așezăm în tavă. Trebuie să acopere și pereții tăvii, măcar până la jumătate. Înțepăm din loc în loc și dăm la rece 15 minute. Încălzim cuptorul la 200 ˚C și coacem 20 de minute aluatul în orb, până devine auriu.

Rumenim baconul într-o tigaie teflonată. Fierbem mazărea 3 minute, o scurgem de apă și o amestecăm cu cele 3 linguri de smântână, frunzele de busuioc, sare și piper. În alt vas batem ouăle, adăugăm laptele, smântâna pentru gătit și parmezanul. Scoatem aluatul din cuptor și turnăm compoziția de mazăre peste el.

IMG_9735_edited_Collage Așezăm baconul rumenit peste mazăre. Peste bacon, turnăm compoziția de ouă cu lapte, parmezan și smântână.

IMG_9739 edited_Collage

Dăm din nou la cuptor 30 de minute, la 180˚C până devine aurie iar tarta s-a închegat. Decorăm cu frunze proaspete de busuioc.

IMG_9753_edited

IMG_9759_edited

Plăcintă cu spanac și telemea

placinta cu spanac

Îmi place spanacul, mai ales în tarte/plăcinte. Iar în perioada asta, piețele sunt pline de spanac proaspăt, așa că profitați de el. Vă las mai jos o plăcintă super simplă și bună.

Ingrediente:

  • 1 foaie aluat foietaj (300 g)
  • 300 g spanac
  • 300 g telemea
  • 2 fire ceapă verde
  • 1 legătură pătrunjel
  • 2 linguri ulei
  • 2-4 ouă

Decongelăm aluatul. Într-o tavă dreptunghiulară punem hârtie de copt și așezăm foietajul. Ridicăm marginile pentru a forma o bordură și înțepăm cu o furculiță din loc în loc. Coacem 15 minute la 200˚C.

placinta cu spanac

Călim spanacul tocat mărunt în ulei cu ceapa verde feliată, cam 5-7 minute, până se înmoaie bine. Lăsăm la răcit. Amestecăm apoi spanacul, telemeaua rasă și pătrunjelul tocat mărunt. Scoatem foietajul din cuptor, îl presăm ușor dacă s-a umflat și turnăm compoziția de spanac cu brânză peste el. Facem câteva găuri în stratul de spanac și spargem ouăle deasupra.

placinta cu spanac

Mai coacem 15-20 de minute la 180˚C până se încheagă ouăle. Lăsăm la răcit, apoi mutăm plăcinta pe un platou. Se păstrează la rece, acoperită. Delicioasă!

placinta cu spanac

placinta cu spanac

Tartă cu telemea, ciuperci și roșii

IMG_9262_edited

 Încă o tartă delicioasă! Vă place?

Ingrediente pentru aluat:

  • 300 g făină
  • 120 g unt
  • 1 ou
  • sare

Pentru umplutură:

  • 300 g telemea rasă
  • 3 linguri smântână
  • 2 ouă
  • 1 fir ceapă verde
  • 1 legătură mică pătrunjel
  • piper
  • 2 roșii medii feliate
  • 2-3 ciuperci mici feliate
  • 2-3 felii bacon/șunculiță afumată

Pentru aluat, amestecăm făina cu sarea și untul până devin ca pesmetul. Adăugăm oul și frământăm până obținem un aluat legat și nelipicios. L-am întins într-o foaie rotundă și l-am pus în tavă (28 cm în diametru) pe hârtie de copt. Am înțepat din loc în loc și am copt în orb la 200˚C pentru 15 minute.

IMG_9233_edited

Într-un bol mare am pus ouăle, brânza, smântâna, piperul, ceapa verde feliată, pătrunjelul tocat mărunt și am amestecat bine.

Am scos aluatul din cuptor și am turnat amestecul peste el. Deasupra am așezat roșiile feliate sub formă de cerc pe marginea tavii, iar în mijloc am pus ciupercile feliate, fâșiile de bacon și puțin piper.

IMG_9239_edited

Am copt 30 de minute la 180˚C până s-a închegat bine compoziția. Am scos tarta și am lăsat-o la răcit. Am servit câte o felie dimineața și ne-am pus și la pachet câte una 🙂 Tare bună!

IMG_9256_edited

Bruschette cu roșii cherry, feta și pesto din pătrunjel

IMG_9027_edited

Ce buune sunt bruschettele astea, un deliciu! Nu sunt greu de făcut deloc și arată tare bine. Potrivite pentru aperitive sau o simplă gustare!

Ingrediente:

  • 1 legătură mică pătrunjel
  • 1 cățel usturoi
  • 3 lingurițe ulei măsline
  • 100 g feta
  • 25 g parmezan ras fin
  • 1 linguriță semințe de pin
  • piper
  • 8-10 roșii cherry
  • 1 baghetă feliată
  • frunze de pătrunjel pentru decor

Facem sosul pesto. Într-un robot de bucătărie punem pătrunjelul, cățelul de usturoi, semințele de pin, feta, uleiul de măsline. Mixăm până obținem o cremă.

IMG_8946_edited

Asezonăm cu piper și adăugăm parmezanul. Tăiem bagheta în felii groase. Tăiem roșiile cherry pe jumătate. Așezăm câte o linguriță de sos pesto pe fiecare felie de baghetă. Deasupra așezăm jumătate de roșie cherry sau chiar 2 jumătăți. Decorăm cu frunze de pătrunjel.

IMG_9029_edited

 

Tartă cu brânză și mărar

IMG_7034

O tartă ușoară și gustoasă! Se poate servi la micul dejun, ca aperitiv, gustare sau sub orice formă vă place!

Ingrediente pentru aluat:

  • 300g faină (am folosit făină integrală de grâu)
  • ½ linguriță sare
  • 1/2 linguriță oregano uscat
  • 150g unt rece
  • 8-9 linguri apă rece

Pentru umplutură:

  • 500 g brânză nu foarte sărată
  • 2 ouă
  • 4 linguri smântână dulce de gătit
  • 1 legătură mărar
  • piper

Facem aluatul amestecând toate ingredientele într-un bol. Frământăm până obținem un aluat bine legat pe care îl punem la rece 15 minute. Îl întindem  apoi într-o foaie rotundă, puțin mai mare decât tava. Încălzim cuptorul la 200˚C și pregătim o tavă de 26 cm diametru cu hârtie de copt. Punem aluatul în tavă pe hârtia de copt, îl înțepăm cu furculița din loc în loc și îl coacem în orb 15 minute (adica fără a adăuga compoziția peste aluat; în acest fel tarta se coace mai repede și nu există riscul să rămână necopt aluatul).

Pregătim umplutura. Tocăm mărarul și îl amestecăm într-un bol mai mare cu ouăle bătute. Adăugăm brânza rasă, smântâna, piperul și amestecăm bine. Scoatem aluatul din cuptor și turnăm compoziția în tavă peste aluat.

IMG_7028

Mai coacem tarta vreo 30-35 de minute la 180˚C, până devine aurie iar compoziția se întărește. Scoatem din cuptor și lăsăm la răcit puțin, apoi o mutăm pe farfurie. Când s-a răcit, punem tarta la frigider acoperită cu folie alimentară. Foarte gustoasă!

IMG_7057

Omletă cu feta

omleta cu feta

Este omleta mea preferată. Super simplă, cremoasă și puțin sărată, perfectă cu niște roșii dulci alături.

Ingrediente:

  • 2 ouă
  • 1 felie feta
  • piper
  • 1 vf oregano uscat
  • 1 cub mic unt/ 1 lingură ulei

Se bat bine ouăle și adăugăm feta fărâmițată. Asezonăm cu oregano și piper. Încingem uleiul sau topim untul într-o tigaie teflonată și turnăm omleta. Prăjim până se încheagă oul, la fel ca o clătită, apoi o întoarcem. Mai prăjim cel mult 1 minut. Punem pe o farfurie și servim cu roșii zeamoase și dulci. Miami!

omleta cu feta

Mini omlete cu roșii cherry, mozzarella și oregano

IMG_7497_Fotor

Am pregătit un aperitiv frumos! Îl puteți servi la micul dejun sau ca o gustare. Arată așa de frumos! Este o rețetă Jamie Oliver.

Ingrediente pentru 12 bucăți:

  • 2 linguri amidon porumb
  • 60 ml lapte
  • 3 ouă
  • 120 ml smântână dulce
  • 1 vf sare de mare
  • 6 baby mozzarella
  • 6 roșii cherry
  • câteva fire oregano proaspăt

Încălzim cuptorul la 180˚C și punem hârtii într-o tavă de brioșe sau folosiți forme de silicon dacă aveți. Într-un bol punem amidonul, adăugăm pe rând ouăle, laptele, smântâna, sarea, amestecând după fiecare ingredient. Tocăm și câteva frunze de oregano și le adăugăm.

În fiecare formă de brioșă punem câte o jumătate de baby mozzarella, 2-3 linguri din compoziția de ouă (formele să fie umplute pe jumătate pentru că vor crește), apoi așezăm câte o jumătate de roșie cherry deasupra și frunze de oregano.

IMG_7474_Fotor

Coacem 30 de minute, lăsăm la răcit în tavă 10 minute, apoi le scoatem pe un platou. Vă plac?

IMG_7495_Fotor

Tartă Pasqualina

IMG_8327_Fotor

Dacă nu ați auzit încă de această tartă, trebuie să vă spun că este nemaipomenit de gustoasă! Eu am găsit-o pe divaînbucatărie.ro în urmă cu un an și am făcut-o pentru masa de Paște. Ulterior am mai pregătit-o de vreo 2 ori, atât de mult ne-a plăcut!

Ingrediente (am folosit o tavă de 22 cm diametru):

  • 500 g spanac (am folosit congelat)
  • 1 legătură ceapă verde
  • 1 praf nucșoară
  • sare
  • piper
  • 5 linguri ulei
  • 60 g parmezan ras
  • 100 g cașcaval ras
  • 250 g ricotta (am folosit la un moment dat și brânză dulce de vaci, este la fel de gustoasă)
  • 1 lingura făină
  • 8 ouă
  • 1 pachet foietaj 800g

Cum procedăm:

Decongelăm foietajul. Încălzim cuptorul la 180˚C și ungem tava cu unt sau punem hârtie de copt pe fundul tăvii pe care de asemenea o ungem cu puțin unt. Desfacem foaia de aluat. Trebuie tăiată astfel încât să acopere fundul și pereții tăvii, iar la final să acoperim și tarta.

Decongelăm și spanacul și îl punem la scurs într-o sită. Dacă folosiți spanac proaspăt îl opăriți cu apă fiartă, lăsați la scurs și îl tocați cât mai mărunt. Călim ceapa în 2 linguri de ulei. Amestecăm apoi într-un bol spanacul, ceapa verde tocată, 1 ou, nucșoara, piper, sare și 20 g parmezan ras fin.

În alt vas amestecăm ricotta cu 2 ouă și 1 lingură de făină. Ungem aluatul din tavă cu ulei și turnăm spanacul în tavă. Peste acesta punem ricotta. Cu o lingură facem 5 găuri în stratul de ricotta și spargem 5 ouă în aceste găuri. Trebuie să avem grijă să rămână intact gălbenușul.

Peste ouă presărăm cașcavalul ras și restul de parmezan. Acoperim tarta cu restul de foietaj și presăm bine marginile. Înțepăm din loc în loc cu o scobitoare. Dacă vă rămâne aluat, puteți face o împletitură sau decupa diverse forme pe care să le puneți peste tartă. Ungeți cu puțin lapte ca să se prindă bine.

IMG_8179_Fotor

Coacem 60-70 de minute la 180˚C, în funcție de tava folosită. A mea a vut nevoie de 70 de minute de această dată, dar în alte dăți când am mai facut-o și am folosit o tavă de 24 cm în diametru am copt-o doar vreo 55 de minute. Scoatem din cuptor și lăsăm puțin la răcit în tavă, apoi mutăm pe o farfurie. Este bună atât caldă, cât și rece.

IMG_8191_Fotor

IMG_8328_Fotor

Tartă cu pateu de ficat și merișoare

IMG_8269_Fotor

Un aperitiv foarte gustos! Recomand această tartă, se face foarte ușor și este tare bună. Am ales-o în locul drobului și intenționez să o mai fac cât de curând. Este o rețetă din revista Good Food.

Pentru aluatul de tarta (pâte brisée)

  • 300 g făină
  • 1/2 linguriță sare
  • 150 g unt rece
  • 2-3 linguri apă rece
  • 2 lingurițe zahăr

Pentru umplutură:

  •  900 g ficat de pui
  • 60 g unt
  • 200 ml smântână pentru gătit
  • 2 legături pătrunjel
  • 1 legătură ceapă verde
  • 1 legătură usturoi verde
  • sare
  • piper
  • 100 g merișoare deshidratate
  • 100 ml vin roșu (de preferat să fie dulce)

Facem aluatul amestecând făina cu sarea, zahărul și untul. Frământăm până obțintem firimituri. Adăugăm apoi apa și mai frământăm cât să se lege aluatul. Punem în folie și dăm la rece 15 minute.

Încingem cuptorul la 180˚C și punem hârtie de copt într-o tavă de tartă cu diametrul 26 cm. Întindem aluatul într-o foaie puțin mai mare decât tava, atfel încât să acopere și pereții când vom așeza aluatul în tavă. Presăm bine și tăiem surplusul care atârnă peste pereții tăvi. Coacem în orb 25-30 de minute. Scoatem apoi și lăsăm la răcit.

Punem merișoarele într-o cratiță mică și turnăm vinul peste ele. Le fierbem până când au absorbit mare parte din lichid și le dăm deoparte.

Călim ficățeii în unt până se rumenesc. Tocăm mărunt ceapa, usturoiul și pătrunjelul. Când s-au prăjit ficățeii, îi mutăm într-un blender/robot de bucătărie și pasăm fin. Adăugăm smântâna și mixăm să se încorporeze. Amestecăm apoi verdețurile cu pateul de ficat, asezonăm cu sare, piper și mutăm toată compoziția în crusta de luat.

IMG_8186_Fotor

Nivelăm cu o spatulă, presărăm merișoarele și dăm la rece. Arată foarte bine și are un gust incredibil! Voi reface rețeta curând, ne-a plăcut prea mult 🙂

IMG_8321_Fotor